A şaptea dimensiune pe Facebook (CXLVII)

sâmbătă, ianuarie 30, 2021 18:09
Posted in category Mass-media

Radu Beligan30 iulie 2018

Dintre mâncătorii de rahat roşu, actorul Radu Beligan se distinge prin culmile de absurd şi ridicol pe care le atinge, atunci când penetrează cu limba moale şi catifelată fundul dictatorului. Să spui tu, român creştin integru (?), că bolşevicul ateu Ceaşcă, venit la putere din cauza armatei sovietice cotropitoare, ‘a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate’ dovedeşte cam cine l-a ţinut în braţe pe cel care, în 25 de ani, a întors România din drumul ei spre progres şi civilizaţie europeană, transformând-o într-un colhoz, unde toţi furau, toţi minţeau, iar indivizi precum Radu Beligan aveau limba ocupată cu fundul ‘demiurgului’.

Dar iată mai jos întreg citatul. „Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul rând la acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate. Cel ce poate fi văzut zilnic, uneori dis-de-dimineaţă, pe unul din nenumăratele şantiere ale patriei. Cel care ascultă respiraţia ţării şi care, de peste cinci decenii şi jumătate, îşi dăruieşte fiecare clipă pentru măreţia de azi şi pentru măreţia de mâine a României. Cel care transformă sub ochii noştri, ca un demiurg, un oraş cu uliţe chinuite şi întortocheate într-o cetate cu bulevarde ample, cu linii de metrou şi cu o Dâmboviţă care abia acum are, vorba cântecului, apă dulce“ („Cuvântare la Congresul al III-lea al Educaţiei şi culturii socialiste“, Scînteia, 19 august 1987).

Sursa

E grotesc sa auzi asa ceva din partea unui actor de talia lui Radu Beligan (pe mine nu m-a impresionat niciodata jocul sau, dar ce stiu eu, un profan), adica cine vroia sa faca teatru trebuia sa fie comunist, nu? Pai ce te faci „maestre” cu adevaratii monstri sacri, ca de exemplu: Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Dem Radulescu, Ghe. Dinica si multi altii, care si-au facut meseria fara a preamari puterea criminala rosie? Nu, la tov. Beligan, a fost vorba si de un oportunism feroce, pentru ca: devine membru al Partidului Comunist Român din 1962 (probabil in cinstea incheierii cooperativizarii). Apoi nu-i ajunge, vrea mai mult si „se alege” deputat în Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România, unde presteaza pana in 1989 !

Culmea, dupa 1989, in plina democratie, simte iar „chemarea” si se inroleaza intr-un partid, nu cred ca e greu de ghicit unde…in 1994 la PSD!

Dar sa revenim, dosarul său de cadre creionează un artist dispus să-şi asume discursul comunist, numai pentru a primi carnetul de partid. Asa ca tov. Beligan declara:
„Adevărata mea carieră începe odată cu eliberarea de sub jugul fascist. 23 august 1944 a însemnat o cotitură decisivă nu numai în viaţa mea, ci şi a teatrului românesc. Perspectivele nebănuite care s-au deschis în faţa artiştilor şi a tuturor intelectualilor din ţara noastră odată cu preluarea puterii de către proletariat m-au făcut să descopăr adevăratul sens al artei noastre, rolul social deosebit de însemnat al artistului în noua orânduire” chiar asa „maestre”, sau si astea erau doar din credinta pentru Romania? Continuam: „Radu Beligan scrie cum, „setos” de a se „adăpa la apa vie a adevăratei arte”, a studiat cu pasiune metoda realismului-socialist în teatru, sistemul lui Stanislavski şi teoriile lui Vahtangov, adică, în cuvintele sale, „întreaga comoară a experienţei creatoare a artiştilor sovietici care au dezvăluit orizonturi vaste creaţiei mele”. Insetat tare actorul, de se „adapa” in halul asta…Mai vreti ? Mai avem gramezi de cacat mancat de „mesterul” Beligan pe vremea cand toata intelectualitatea romaneasca, putrezea in inchisori sau la canal!

„Actorul mărturiseşte că foarte multă vreme, „ca mulţi intelectuali de formaţie burgheză”, a fost „robul prejudecăţilor despre «apolitismul» artistului”. Că a crezut că arta nu are de-a face cu politica. Dar că a avut „bucuria de a vizita în două rânduri Uniunea Sovietică”, unde a văzut cu ochii lui „măreţele înfăptuiri ale popoarelor care au construit socialismul sub steagul Partidului creat de marele Lenin”
„Astăzi, în plină maturitate a vârstei, nu mai pot concepe existenţa mea decât ca o luptă activă, alături de aceea a întregului nostru popor muncitor, pe frontul desăvârşirii construcţiei socialiste”.

Un alt pupincurist de marca al regimului comunist, Aurel Baranga, il descrie elogios:
Decisivă ar fi fost o călătorie în URSS, „făcută prin 1950-1952”, care i-ar fi deschis artistului „un orizont vast şi luminos”.”L-am văzut la înapoiere. Era un alt om în faţa căruia se deschisese un orizont vast şi luminos; văzuse cu acel prilej marea Ţară a socialismului şi arta ei, văzuse cum el însuşi mi-a mărturisit-o atunci «viitorul nostru». Şi era un om fericit. Perseverent cum este în toate, Radu Beligan, care cu ani înainte era în bună măsură tributarul culturii apusene, a început să studieze literatura sovietică, problemele esteticii marxiste şi a făcut eforturi dintre cele mai mari pentru ridicarea nivelului său politic”
Dar nu prieteni, Beligan nu a fost un oportunist, iata ce declara chiar marele caracter:
După ce am preluat Teatrul de Comedie, au vrut să mă aducă la Teatrul Naţional şi nu puteau să o facă dacă nu eram membru de partid. Era mai bine să nu fac asta?
Unii ar spune, ca daca erati altfel decat ipocrit, rezistati tentatiei de parvenire…

Si pe final, doua citate mai apropiate de vremurile noastre:
„Trăim o experienţă fascinantă, unul din acele timpuri înalte când omul îşi dă măsura şi mai mult decât măsura lui. Şi mă gândesc, fireşte, în primul rând la acel om exemplar la care ne gândim cu toţii: tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Cel care nu cunoaşte nevoia de repaus. Cel care se odihneşte de o muncă prin altă muncă. Cel care a şters din dicţionar cuvintele: oboseală, inerţie, stagnare, nepăsare, imposibilitate” (1987)

Maestrul nu rateaza nici celalalt cur prezidential, limba sa, alunecand cu delicatete printre fesele tzatzei Leana:
„Daca as fi intrebat care sunt insemnele distinctive ale personalitatii tov. Elena Ceausescu, n-as ezita nici o clipa sa afirm ca ele se exprima in devotamentul nemarginit pentru patrie si socialism…in extinderea gandirii stiintifice, a culturii si a muncii, oferind facultatilor…bucuria deplina.”(1987) Ar mai fi multe, chiar in 1989, trage limbi gretoase, cuplului Ceausescu, cu tot felul de ocazii, dar imi este deja destul!
Ridicat in slavi pentru activitatea sa artistica, tov. Radu Beligan a ramas repetent cand a trebuit sa dea dovada de caracter… A preferat fotoliul caldut de parvenit!

Sursa

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu