A șaptea dimensiune

Povestea porcului – filé de dosar

Cu pâine şi sare, de parcă-l făcuse mă-sa călare

A fost nevoie să moară în oraşul Ploieşti câţiva copii nevinovaţi, minţiţi de un săltat pe care nu l-ar fi oprit nici un regiment de puşcaşi în paranoia lui inconştientă. Pentru că bivolul simţea nevoia să mugească. Pe toate undele, pe toate canalele de televiziune. De neoprit în furia lui, aşa-zisă patriotică, în care nişte zdrăngari îl acompaniau, el făcea pe Bob Dylan, recitând: “Eu sunt bolnav de dumneavoastră, Ţară …”, dar el era bolnav de şperţ, de luare de mită. Aceeaşi nenorocire care a îndoliat atâtea familii avea să desfunde haznaua fără fund pe care nici cel mai imaginativ reporter nu ar fi bănuit-o. Noi credeam că pe el îl durea soarta României, şi el făcuse din isteria sectantă pe care o conducea cele şapte vaci grase biblice: cu Avram Iancu la gât şi cu labele în bugetele judeţene, teroriza autorităţile, cerându-le să fie întâmpinat la hotar cu pâine şi sare, de parcă mă-sa îl fătase călare. Sosea cu o caravană de ţuţări, făcându-i-se pârtie cu girofar şi sirene, căzut adânc într-un Mercedes în care-şi dicta versurile sale de sorcovă unei secretare ce se uita la el ca la Petrache Lupu, şi săraca nici nu era departe de adevăr…

Vindecau muribunzii cu spânz şi rouruşcă, contra cost

Nu făcuse el din Bârca, o comună pârlită, Maglavitul anilor noştri? Nu veneau cei roşi de buba mânzului, de trânji, de fălcaniţă, la ceara lui, ca să-i mântuiască?! Nu avea el o şatră de şarlatani care vindecau muribunzi, contra cost, cu spânz, rouruşcă şi alte buruieni? Nu ne cerea el să ne hrănim cu terci, cu borhot de urzici, în timp ce înghiţea turme întregi de vaci şi boi? Să trăieşti din comerţul cu speranţa de viaţă a nefericiţilor, să-i laşi pe nişte escroci să vândă prafuri, amestecate cu citostatice, ca la băcănie, contra 400 lei porţia, şi să iei din vânzarea cu toptanul remiză, ca un chelner, la împărţirea prăzii! Asta se mai numeşte că eşti poet? Pezevenghiul alesese muza cu biştari, cum zicea odată autorul Cuvintelor potrivite.

Cazacioc şi geamparale

Mă gândeam la soarta poeţilor mari ai acestei naţii: Eminescu a murit sărac şi bolnav, Goga a zăcut prin temniţele maghiare pentru un crez naţional, Blaga cerea ca student la Viena o masă săracă, şi Flaimucea ăsta avea patru case (dintre care cea de la Bârca pozată pe cărţile poştale, ca monument istoric) şi cinci maşini la scară: una a ONT-ului (contra a 275.000 lei pe an numai benzina şi celelalte), un Trabant pentru tăticu, cu care se cărau alimentele, atenţie şi chiar unele fetiţe la domiciliu (că bătrânelului i se scula şi lui), o Dacie pentru luarea ochilor, un Mercedes pentru reprezentare şi un ARO cu care se urca până la stâni, după oiţele proprii, după brânză şi caşcaval şi, de!, caşcavalul era cam groşcior!
La atâta muncă pentru Patrie (spectacole, mii de kilometri străbătuţi, cazaciocul şi geamparalele jucate pe scenă de şampaliu, cu toate naţionalităţile, după imprecaţiile aruncate celor care îl mai huiduiau, că autorul era cam grotesc), nu era firesc să-i dai cinstit ce i se cuvine unui şef de bandă?!
Altfel te dădea afară din formaţie şi formaţia aducea, era bine organizată. Maestrului, cum s-a văzut din scripte, i se cuvenea grosul. Dacă mai cârtea careva, iute primea un picior undeva şi adio tantieme, adio arme, adio munte şi alte forme de relief. Familia era bine distribuită: organizator de spectacole figura autorul porcului, cel cu urma scapă turma, cel cu ideile, casierul. La zdrâng, fiu-său cu fiica, doi tălâmbi scutiţi de şcoală, care nu aveau nimic a face cu arta, dacă artă se puteau numi strigătele răguşite pe care le emiteau la microfoane.

Pasarea şi la generaţia urmaşului său

Dar iubitele vătafului, pe care le schimba în funcţie de itinerar? La Târgu Mureş, o artistă cu soţ pe post de peşte; pe la nu ştiu ce han, fetiţe de nici 16 ani; alta, acasă, mai mică decât propria odraslă feminină; o solistă de la Hotelul Flora, ca să-l înveţe cum sare nebunul peste cal; violuri prin porumb, omul venea din mediul rural şi îi trebuiau senzaţii tari, adică mustul pământului, concursuri de virtuozitate erotică; pasarea şi la generaţia urmaşului său câte unele bucăţele mai fragede. Cioflingarul nu era lipsit de generozitate. Aciuise la curtea sa şi o fată bolnavă de doamne fereşte, pe care ar fi trebuir s-a vindece un doctor, după ce-i lăsase în palmă patronului o jumătate de milion pentru reclamă. Acest vraci care vindeca în serie cancerul cu peliculă fotografică a mai apucat să omoare 50 de inşi tocmai în Argentina, unde se refugiase, şi a sfârşit eroic, ucis chiar de boala pe care zicea că o învinsese.

Vârâtă goală-n porc

Versificatorul invita tineretul să se iubească, dacă nu pe tunuri, măcar pe gazon, pe sub gradenele tribunalelor, pe unde putea. Pe întuneric, în cântecele sale dedicate părinţilor şi puştoaicelor după care miliţia căra cu duba prezervativele, sutienele şi chiloţii rămaşi amintire în urma acestor manifestări culturale, de ziceai că suntem în Roma lui Nero.
Vampirul avea imginaţie. Se spune că într-un loc spintecase un porc şi vârâse în el o fată cum o făcuse maică-sa, adică piele în piele. Cu un asemenea individ literar poţi să ieşi în lume fără multe riscuri. Nu a învăţat el la Iowa, unde şi-a făcut studiile universitare, ca să spunem aşa? La Bucureşti era repetent, îl treceau numai de spaimă, fiind mare, urlând, dând cu pumnul în masă, terorizându-şi profesorii, iar când nu mai mergea astfel lua câte un cur de ministru la cunilincţie. Şi totul era OK. Să fi întârziat prin America ai fi auzit de un alt Dillinger sau Capone, şi ei nişte începători faţă de acest suţ cu înaltă şcoală a ciordelii.
Umbla gol prin hoteluri, de faţă cu întreaga-i curte de muieri, argaţi şi ţucălari, ca Napoleon şi Churchill, ca Dumnezeu însuşi care poate fi văzut în acest costum. Mastodontul scria datoria faţă de Patrie, dar când a fost să-şi exercite serviciul militar s-a dat lovit de boala lui Calache. Încă nu-i prea târziu (era în 2001, anul apariţiei materialului, Adrian Păunescu era viu şi serviciul militar era obligatoriu în România, în acel an – n.m.) să-l încorporeze cineva; feriţi popota că marţafoiul lasă trupa fără mâncare şi fuge şi cu marmitele companiei.
La Viena a luat cu împrumut de la un ambasador 40.000 de şilingi şi a uita să-i restituie. În această materie merită totuşi felicitări, că a reuşit să smulgă şi una sută mii lei la Bucureşti, tot cu împrumut, de la un alt escroc, director de oameni pe sârmă şi maimuţe gimnaste.
Pe la Timişoara, Sebeş şi Oradea a lăsat amintiri de neşters, adică datorii şi note neachitate, sume colosale, pe care unii le mai plătesc şi acum (era anul 2001 – n.m.), din salariu, ca să nu-l uite pe veci. La Breaza, Nosferatu a construit un bunker în care s-ar fi simţit bine şi Hitler, în ultimele sale zile. Pe aici puteau fi văzute turme de oi, vaci, boi, porci (numai hrana acestora a cântărit într-o lună două tone şi jumătate de porumb luat prin teroare de la un CAP), sute de curcani care erau vânduţi la Alimentara, cu condiţia expresă ca ghearele păsărilor să-i fie restituite, pentru că inventivul angrosist avea şi o mică industrie de curele de ceas ce aduceau cu pielea de şarpe. Nimic nu se pierde, totul se transformă.

Amanta – 30.000, şoferul – 500

Clanul bine organizat din jurul maestrului cotiza contra unor procente bine stabilite. Copiii şi ei 12.000 lei buni pe cap de om (echivalentul a aproximativ 6.000 lei actuali – n.m.), nu 15.000 cum a dezminţit în faţa unui amic. Tăticu’ număra la chenzină şi el 15.000, iar la sfârşit de lună alţi 15.000 (în Republica Socialistă România salariul mediu era undeva la aproximativ 2.500 lei pe lună – n.m.). Amanta, adusă acasă la proclet de propriul părinte, pe post de cântăreaţă, în vârstă de 16 ani (era minoră, adică – n.m.), încasa 30.000 lei, şoferul 500 pe seară, numai pentru că aranja reflectoarele care să-l lumineze mai bine pe noul Mesia. Dar inventivitatea acestui farseur depăşise orice imaginaţie: cumpăra maşini cu aprobare specială şi le vindea la preţ dublu. Unui actor i-a oferit un astfel de vehicul, paradit deja, deşi preţul era înmulţit cu doi. Asta nu l-a împiedicat pe boss să-l concedieze din cenaclu. Cine i se putea opune?

Cărămida lui Mafoamea

Dar băieţelul său, cât era de iubit în cenaclu! Nici o imaginaţie bolnavă nu putea să inventeze ceva mai frumos: cărămida! Ce era cărămida? Era o cântărire a unei cărămizi adevărate, pusă într-un braţ al balanţei, iar dincolo un pachet cu sute (bancnota de 100 lei era cea mai valoroasă în România comunistă – n.m.) în valoare de 250.000, care trebuia să echilibreze balanţa, numai o dată pe an, de ziua progeniturii, ca omagiu, bani obţinuţi din cotizaţiile supuşilor. Nici Aga Khan nu a avut o imaginaţie mai mare decât aceşti servi atât de docili. Acela măcar cântărise într-o parte pe Rita-Hayworth, care la vremea aceea era cea mai frumoasă femeie din lume, iar în celălalt braţ al cântarului aruncase un munte de bijuterii.
Într-un asemenea carnaval permanent (seara, după reprezentaţie, în timp ce se număra prada, copiii durerii jucau fotbal cu pui fripţi), Mafoamea avea imaginaţie, se mai destindea. Pe jos nu mergea măcar un stânjen, i se apleca. La Focşani s-a lăfăit în Mercedes de la ieşirea din hotel până la Monumentul Unirii, aflat la o sută de metri. Băiat cu ştaif, mai lipsea covorul roşu. Când îl apuca pioşenia, mergea la mănăstiri, de unde lua cu japca icoane înscrise în patrimoniul naţional, şi ele pe baza unui salut sau a unui preţ de nimic. Pe copii îi ţinea în noptea de Înviere la cenaclu, dar acasă se vedea treaba că se închinau mai des.

Îndrăgostit de două capre

Unui alt apropiat colaborator, care se dusese să-şi cumpere două capre, pentru că nu avea de unde da copiilor lapte, tartorele i-a mărturisit că s-a îndrăgostit sincer de cele două capre, pe care i le-a şi confiscat. Unui doctor din Vatra Dornei, care-l invitase la el acasă, i-a furat aparatul video şi, când acesta a observat, i-a replicat că el merge în străinătate des şi are cu ce să-şi cumpere altul.

Nebuni cinstiţi

Anchetatorii au confruntat cifrele spectacolelor anunţate în cronicele din revista personală cu numărul biletelor vândute şi au găsit o diferenţă colosală. Se vindeau bilete false, sau geambaşul umfla cifrele numai din fudulie?! Se vorbeşte de cifre uriaşe. Vila de la Breaza nu l-ar fi costat mai nimic, totul a fost făcut cu muncă voluntară (patriotică – n.m.), cu materiale de la Barajul Paltinului. Cât despre cherestea, se spune că o pădure de câteva hectare a fost pusă la pământ, pentru mobila lui, pardosirea odăilor şi alte daraveli. Groparul a nenorocit mulţi artişti cinstiţi, trăgându-i sub malul lui puturos şi umplându-i de zoaie. Nu ştiu de ce mi-l închipui pe acest Sardanapal ingurgitând o jumătate de vacă şi bând o balercă de bere. Nu aduce cu Gargantua, acela se ştergea la fund cu bobocul de raţă, pe când Maţe Fripte îl mânca cu fulgi cu tot. A încercat să se interneze la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, după tragedia de la Ploieşti, şi la balamucul din Cluj. Doctorii din acest sever oraş al Transilvaniei l-a trimis acasă cu o frază ardelenească demnă de antologie: “Nu vă putem primi, noi avem aici nebuni cinstiţi.”

Arhivele Serviciului Român de Informaţii, Fond D, dosar nr. 10947, col. 19, ff. 80 – 85 (n.n. – intertitlurile ne aparţin)

Acest text îi este atribuit lui Eugen Barbu. A fost scris după evenimentul petrecut la Ploieşti în 15 iunie 1985, ora 23:20, când, la un spectacol al cenaclului “Flacăra” ţinut pe stadionul “Petrolul”, s-a produs, din cauza unei furtuni puternice, o dramatică busculadă. Cinci persoane au murit, iar alte 27 au fost rănite. Din câte ştim, starostele ar fi fost anunţat de faptul că vine furtuna şi că ar fi bine să oprească spectacolul, dar El n-a făcut-o. Poate se credea mai presus decât zeii. Despre Adrian Păunescu ştim că e un porc, un fervent apărător al infractorului demiurgic Miron Cozma (era în 2001 – n.m.) şi am auzit că e poet. S-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi, iar tatăl său, învătător, a fost condamnat de regimul comunist sovietic, fiind deţinut politic timp de 15 ani, după întoarcerea de pe front. Este (era anul 2001 – n.m.) un discret apărător al Securităţii, ca poliţie patriotică. De aceea, am extras acest document din arhivele Securităţii.

Text preluat din “Academia Caţavencu”, nr. 487/2001.

Citeste si articolele:

• Adrian Paunescu, un alt reprezentant de seama al mafiei PSD-iste de dupa 1989
• Viaţa şi moartea în Republica Securistică România sau Corneliu Coposu versus Adrian Păunescu
• Cum s-a metamorfozat Adrian Păunescu în porc bolșevic
• Tembeliziunile mogulilor şi moartea lui Adrian Păunescu
• Pupincuristul Elenei Ceausescu, Vadim Tudor, avea si certificat de revolutionar