„Reeducarea” de la Pitesti si Gherla (II)

marți, iunie 23, 2009 7:21
Posted in category Dictatura comunistă

Comunism„Reeducarea” de la Piteşti şi Gherla (1949-1951)

Acţiunea de „reeducare” din penitenciarului Piteşti a fost sprijinită atât de Alexandru Dumitrescu29, directorul închisorii30, cât şi de cei trei ofiţeri de informaţii din penitenciar (Ion Marina, Mihai Mircea şi Marin Iagăru). În perioada desfăşurării ,,reeducării”, în penitenciarul Piteşti au avut loc mai multe inspecţii din partea unor persoane din conducerea Ministerului de Interne, fapt care întăreşte convingerea că acţiunea era nu doar cunoscută la nivel central, ci şi orientată în direcţia dorită. Printre cei care au inspectat penitenciarul Piteşti în intervalul 1950-1951, se regăsesc Marin Jianu31, ministru adjunct în Ministerul Afacerilor Interne32 şi colonelul Tudor Sepeanu33, şeful Serviciului Inspecţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor34.
iulie 1951); Mircea Stănescu, Asupra numărului morţilor din reeducarea ,,de tip Piteşti” (1949-1951), în Experimentul Piteşti-Reeducarea prin tortură, pp. 369-370.
29 Fiul lui Dumitru şi Elena, născut la 20 iunie 1914 în comuna Dragoteşti, regiunea Craiova, absolvent a 6 clase liceale, până în august 1945 a fost funcţionar inferior PTT, fiind apoi încadrat în Direcţia Generală a Penitenciarelor şi numit director al penitenciarului Ploieşti. A deţinut această funcţie până în iunie 1946, când a fost retrogradat din funcţie pentru ,,lovirea gardienilor şi favoruri făcute deţinuţilor”. În iulie acelaşi an, a fost numit director al penitenciarului Piteşti. A fost arestat la 12 iulie 1953, deoarece ,,în perioada 1949-1953 îndeplinind funcţia de director al penitenciarului Piteşti împreună cu alţii au ajutat şi favorizat banda de legionari a lui Ţurcanu Eugen să întreprindă în penitenciare o serie de acte de teroare, creând o atmosferă de teroare la locurile de deţinere şi cauzând chiar victime”. Condamnat prin sentinţa nr.101 din 16 aprilie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a la 7 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii pentru ,,crimă de favorizare a actelor de teroare”. La 17 iunie 1957 a fost transferat la penitenciarul Văcăreşti, de unde a fost mutat, la 21 iunie 1957, la închisoarea Jilava. Două zile mai târziu a fost transferat la Ocnele Mari, iar la 13 noiembrie 1957, eliberat prin graţierea pedepsei conform Decretului 534/957 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale; ACIMS, Recensământul populaţiei concentraţionare, Fişa de încarcerare nr. 27/55, 580/956; AANP, dosar 23.
30În referatul întocmit în luna septembrie 1954, de maiorul de securitate Nicolae Toma, cuprinzând rezultatul cercetărilor privind acţiunea de ,,reeducare” se preciza: „Dumitrescu Alexandru a repartizat deţinuţii în camere în penitenciar în scopul desfăşurării acţiunii de aşa-zisă demascare. A semnat procesul verbal de constatare a morţii deţinutului Şerban Gheorghe, mort în urma bătăilor, deşi ştia că acest proces verbal este fals. A dat ordin de a se pune diagnostice false pe actele de înmormântare ale deţinuţilor ce au decedat în urma bătăilor, a ordonat gardienilor şi miliţienilor să bată deţinuţii, el însuşi făcând acest lucru. Informaţiile obţinute în timpul aşa-numitei demascări referitoare la activitatea deţinuţilor, înainte de arestare şi din penitenciar, le-a trimis Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Regiunii de Securitate Piteşti, iar cele ce priveau penitenciarul Piteşti le-a oprit”; ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 23, ff. 281-283.
31 Fiul lui Gheorghe şi Ioana, s-a născut la 2 august 1913 în comuna Aninoasa, regiunea Craiova. Provenind dintr-o familie nevoiaşă, părăseşte comuna natală pentru a urma o şcoală de ucenici ceferişti la Bucureşti. A lucrat la Atelierele „Griviţa” unde intră în contact cu activităţile din ilegalitate ale partidului comunist participând, în 1932, la o acţiune de „lipire de fluturaşi”. După instalarea guvernului Groza, la 6 martie 1945, a fost încadrat în MAI mai întâi ca agent informator, apoi ca detectiv, iar în cele din urmă, comisar ajutor. A fost numit de Teohari Georgescu secretar general al MAI, iar de la 2 aprilie 1948 până în 26 ianuarie 1952, a fost ministru adjunct. După căderea în dizgraţie a lui Teohari Georgescu a fost şi el arestat, la 18 februarie 1953. În dosarul său de anchetă este descrisă şi ascensiunea sa rapidă în cadrul MAI: „A parcurs cu repeziciune toate gradele începând de la agent informator cu care a fost încadrat, până la funcţia de ministru adjunct. Această ascensiune rapidă nu se datora calităţilor şi meritelor sale, ci exclusiv lui Teohari Georgescu, care l-a ridicat succesiv în toate funcţiile, cu scopul de a avea în persoana lui Jianu Marin un executant orb şi o persoană docilă.” Eliberat în 1954, a fost trimis la „munca de jos”, fără să fie luate în discuţie abuzurile şi crimele, care au ieşit la iveală odată cu anchetarea sa, printre care şi rolul său în ,,reeducare”; Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente 1949-1989, studiu introductiv de Dennis Deletant, Iaşi, Editura Polirom, 2002, pp. 558-559.
32 Cu ocazia inspecţiei din februarie 1950, Marin Jianu le-a explicat celor care se ocupau de ,,reeducare” despre modul în care trebuie desfăşurată munca „la început cu bătaie pentru intimidare”, cerându-le totală discreţie în privinţa metodelor cât şi a lucrurilor discutate. Referitor la această inspecţie, semnificativ este un fragment din declaraţia lui Popa Alexandru, adjunctul lui Eugen Ţurcanu: „Cu această ocazie dl Marin Jianu a inspectat toate camerele din acest penitenciar în care erau încarceraţi deţinuţi. Când d-sa a venit la Camera Nr. 4 de pe Secţia Spital, cameră în care se aflau deţinuţii care fuseseră bătuţi, dând cu ochii de deţinutul Bălănescu, la care erau vizibile urmele bătăii, având capul deformat şi umflat, iar faţa vânătă, d-sa l-a întrebat pe acesta ce-a păţit, la care Bălănescu, aşa cum fusese învăţat să spună, a răspuns că a căzut pe ghiaţă la closet şi s-a lovit la cap. La acest răspuns dl Marin Jianu s-a întors către dl gardian Ciobanu, din paza penitenciarului, care-l însoţea şi i-a spus acestuia, râzând: «Să luaţi măsuri, să spargeţi ghiaţa de la closet». Menţionez faptul că d-sa ştia bine că Bălănescu nu căzuse pe gheaţă şi că fusese bătut deoarece în penitenciarul Piteşti closetele sunt interioare,

În luna iunie 1950, acţiunea de „reeducare” de la Piteşti a fost extinsă la penitenciarul Gherla, rezervat până atunci ţăranilor şi muncitorilor. Un prim grup de aproximativ 90 de studenţi consideraţi
prevăzute cu calorifer şi afară de aceasta în luna februarie 1950, timpul era călduros, neexistând zăpadă sau ghiaţă în afara clădirii şi deci cu atât mai puţin în interiorul clădirii”. Într-o declaraţie scrisă în 1953, în timpul cât a fost anchetat, Marin Jianu a recunoscut că ştia despre „autodenunţurile” pe care le făceau deţinuţii în închisori, fără să aibă cunoştiinţă de faptul că au fost obţinute prin folosirea violenţei: „Ştiu de la colonelul Teodor Sepeanu, colonelul Dulgheru [Mişu, şeful Direcţiei Anchete a Securităţii] şi generalul [Alexandru] Nicolschi, că în închisori, ca rezultat pozitiv al activităţii departamentului proaspăt înfiinţat de inspecţi, legionarii din detenţie au început să facă autodenunţuri din proprie iniţiativă, făcând noi dezvăluiri, care nu apăruseră în timpul anchetării lor dinaintea proceselor. L-am întrebat pe colonelul Sepeanu cum s-au realizat aceste rezultate. Mi-a răspuns că, folosindu-se metodele de iluminare utilizate de ofiţerii acestui departament şi informaţiile pe care ei le-au obţinut, au reuşit să-i convingă pe legionarii întemniţaţi să se autodenunţe. Nu mi s-a spus că s-ar fi folosit în acest sens şi alte metode sau presiuni fizice”; ASRI, fond P, dosar 26979, vol 1, ff. 78-79; Dennis Deletant, op.cit., p. 173.
33 Fiul lui Bazil şi Frida, s-a născut la 23 octombrie 1914 în Bucureşti. A absolvit Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie de la Târgovişte şi a urmat cursurile Facultăţii de Drept timp de 3 ani. În 1941 părăseşte armata ,,prin demisie” şi în schimbul unor sume de bani s-a ocupat de protejarea evreilor de efectele legislaţiei antisemite a regimului antonescian. Cunoscător a patru limbi străine (germană, franceză, engleză şi rusă) s-a ,,orientat perfect” după 23 august 1944 când a intrat în Formaţiunile de Luptă Patriotică fiind numit ajutor al comandantului trupelor de pază de la Comitetul Central. A intrat apoi în cadrul SSI unde s-a remarcat ca ,,fiind un bun bătăuş” în anchetarea lotului fruntaşilor naţional-ţărănişti. Odată cu înfiinţarea Securităţii, în august 1948, a fost numit şef al Direcţiei Regionale de Securitate Bucureşti. În luna mai 1950, la propunerea generalului Gheorghe Pintilie, a fost numit şef al Serviciului Inspecţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor, ocupându-se cu organizarea acţiunilor informative în rândul deţinuţilor. Informat de Gheorghe Sucigan, şeful Biroului Inspecţii din penitenciarul Gherla despre metodele violente folosite de studenţi în cadrul acţiunii de ,,reeducare” din penitenciar, Tudor Sepeanu a avut următoarea replică: ,,Foarte bine, lasă-i să se bată între ei, numai voi să nu-i bateţi, voi să nu vă amestecaţi între ei, lăsaţi-i să se frece unii pe alţii, că aceştia au ascuns multe la securitate în timpul anchetelor şi au multe de spus”. La 15 martie 1953 a fost arestat, fiind învinuit că ,,între anii 1949-1953, deţinând funcţii în serviciul de informaţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor a ajutat şi favorizat banda de legionari a lui Ţurcanu Eugen ca să întreprindă în penitenciare – în special la Piteşti şi Gherla – o mulţime de acte de teroare care au avut ca urmare crearea unei atmosfere de teroare la locurile de deţinere şi cauzarea a numeroase victime”. În timpul anchetei a declarat că informaţiile obţinute prin ,,metoda autodemascării” le-a predat superiorilor săi, Gheorghe Pintilie şi Alexandru Nicolschi, din partea cărora a primit şi instrucţiuni despre ,,modul de lucru în problema penitenciarelor şi, deci, şi a autodemascărilor”. Prin sentinţa nr. 101 din 16 aprilie 1957 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a fost condamnat la „8 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii” pentru „crima de favorizare a actelor de teroare”. La 13 noiembrie 1957 a fost eliberat fiind graţiat prin Decretul 534/957 al Prezidiului MAN. După eliberare a adresat numeroase memorii conducerii de partid şi de stat, în care a încercat să-şi prezinte ,,nevinovăţia” şi „reaua credinţă” a celor care l-au arestat. Nu era capabil să înţeleagă că o reabilitare a sa ar fi compromis partidul, ca organizator al crimelor petrecute la Piteşti şi Gherla; ASRI, fond P, dosar nr. 26979, vol. 23, ff. 242-248; vol. 24, f. 119; ACNSAS, fond D, dosar 19, vol. 1, f. 127; vol. 2, f. 44-49, 62; Marius Oprea, op.cit, pp. 565-567.
34 Într-un interogatoriu din 17 mai 1954, Eugen Ţurcanu a descris întâlnirea cu Tudor Sepeanu, de la jumătatea lunii iunie 1950, precizând că au avut ,,o lungă discuţie între patru ochi”. Cu acest prilej, Ţurcanu a întrebat dacă doreşte să-i prezinte situaţia ,,reeducării”, însă acesta i-a replicat că ,,nu este nevoie, deoarece o cunoaşte bine”. În schimb i-a trasat nişte dispoziţii clare referitoare la activitatea ce urma să o desfăşoare în penitenciarul Piteşti: să înceteze o perioadă cu brutalităţile pentru ,,a crea atmosfera că s-a terminat, pentru ca deţinuţii să nu se mai teamă şi să se manifeste în voie”, întrucât principala sarcină a lui Ţurcanu era obţinerea a cât mai multor informaţii legate de activitatea deţinuţilor înainte de arestare, fapt ce ar fi putut duce la noi arestări. Ţurcanu a declarat că, în finalul discuţiei cu Tudor Sepeanu, a fost sfătuit ca în condiţiile în care tactica prevăzută nu aducea rezultatele dorite ,,să le dea [deţinuţilor] un cutremur de nouă grade”. Referitor la folosirea metodelor violente în acţiunea de ,,reeducare”, într-o declaraţie din 16 martie 1954, colonelul Tudor Sepeanu a precizat: „Bătaia în acţiunea de demascare a fost o metodă de bază, însă nu cea mai principală, dar bătaia era o metodă care se practica în mod organizat în cadrul acţiunii de demascare ce s-a desfăşurat în penitenciarul Piteşti. Dacă bătaia a fost metoda principală în cadrul acţiunii de demascare din penitenciarul Piteşti şi dacă în urma bătăii au fost victime sau deţinuţi grav răniţi în această situaţie îmi iau toată răspunderea mea şi mă consider vinovat de toate torturile şi ororile săvârşite în urma acţiunii de aşa-zisa demascare în tot timpul cât am condus Serviciul de Inspecţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor însă nu mi s-a raportat de nimeni că s-au întâmplat astfel de fapte”; ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 23, f. 281, Memorialul Ororii, p. 125- 128.

,,reeducaţi”, conduşi de Alexandru Popa35, adjunctul lui Eugen Ţurcanu, a fost transferat la Gherla, la 7 iunie 1950. În vederea declanşării acţiunii de ,,reeducare” în penitenciar, Alexandru Popa a luat legătura cu Gheorghe Sucigan, ofiţerul informativ al penitenciarului, pentru a-l sprijini în demersul său36. Într-o primă fază, au fost culese date despre persoanele care urmau să fie „reeducate”. Au fost introduşi în celule informatori, de regulă studenţi veniţi de la Piteşti, care strângeau date despre starea de spirit a deţinuţilor şi despre discuţiile acestora, după care aceste informaţii erau centralizate şi folosite drept repere pentru începerea ,,demascărilor”. La Gherla „reeducarea” propriu-zisă a debutat la începutul lunii septembrie 1950, fiind stopată oficial în decembrie 1951, după transferarea grupului de ,,reeducatori”, în frunte cu Eugen Ţurcanu, la Jilava, la 19 decembrie 195137.
Întrucât acţiunea de „reeducare” era coordonată de la nivel central38 şi organizată cu ajutorul unei reţele speciale, la Gherla principalul sprijin al echipei de ,,reeducatori” l-a reprezentat locotenentul Gheorghe Sucigan39, şeful Biroului Inspecţii din penitenciar40. Alexandru Popa, iniţiatorul „reeducării” din penitenciarul Gherla, a precizat în timpul anchetei în ce a constat ajutorul
35 Fiul lui Gheorghe şi Sultana, s-a născut la 13 noiembrie 1924 în Praşila (Soroca). Arestat la 12 iunie 1948 şi condamnat la 6 ani pentru activitate contrarevoluţionară. A fost adjunctul lui Eugen Ţurcanu în timpul ,,reeducărilor ”de la Piteşti, ocupându-se de începerea acţiunii la penitenciarul din Gherla. Poreclit de ceilalţi deţinuţi Popa Ţanu, s-a remarcat printr-un sadism feroce în torturarea deţinuţilor. Condamnat la moarte prin Sentinţa nr. 32 din 10 noiembrie 1954, iar prin Decretul 459/957 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale pedeapsa a fost comutată în muncă silnică pe viaţă. Conform Decretului 5/963 pedeapsa a fost redusă la 25 ani muncă silnică. Eliberat la 30 iulie 1964 de la penitenciarul Aiud, fiind graţiat prin Decretul 411/964; ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 11, ff. 192–193; ACIMS, Recensământul populaţiei concentraţionare, Fişa de încarcerare nr. 292.
36 Popa Gh. Alexandru, Declaraţie din 13.08.1953, apud Memorialul Ororii p. 110.
37 Flori Stănescu, Reeducarea de la Gherla în „Arhivele Totalitarismului”, anul III, nr. 4/1995, p. 144.
38 Astfel, o notă din 21 aprilie 1950, emisă de Serviciul Inspecţii din Ministerul de Interne preciza referitor la acţiunea de ,,reeducare“: ,,Organele noastre au căutat permanent să intensifice şi să sprijine această acţiune. (…) Întrucât acţiunea a dat rezultate, propunem extinderea experienţei şi la celelalte penitenciare din ţară”; (Mircea Stănescu, Organismele politice româneşti 1948-1965. Documente privind instituţiile şi practicile, Bucureşti, Editura Vremea, 2003, pp. 302-304).
39 Fiul lui Gheorghe şi Ana, s-a născut la 11 mai 1924 în comuna Mădăraş (Bihor). În 1950, după un curs de patru luni a primit gradul de locotenent şi a fost numit şeful Biroului Inspecţii din penitenciarul Gherla, unde a lucrat până în august 1951, când a fost transferat la Bucureşti. La 28 februarie 1953 a fost arestat, deoarece „între anii 1949-1953 în Serviciul de Informaţii din Direcţia Generală a Penitenciarelor a ajutat şi favorizat banda de legionari a lui Ţurcanu Eugen ca să întreprindă în penitenciare o serie de acte de teroare care au avut ca urmare crearea unei atmosfere de teroare la locurile de deţinere şi cauzarea numeroase victime”. Întrucât în timpul anchetei nu a vrut să semneze declaraţiile scrise de anchetatori privind apartenenţa sa la serviciile de spionaj occidentale, a fost supus unui ,,regim sever de înfometare, timp de 9 luni de zile, pedepsa cu carcera şi răpirea somnului timp de câte 5-6 zile în şir”. Condamnat prin Sentinţa nr. 110 din 16 aprilie 1957 la 7 ani muncă silnică, a fost eliberat la 13 noiembrie 1957 în baza Decretului 534/957 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale. În 1958, a fost reîncadrat în MAI, funcţionând ca angajat civil la peniternciarul Mărgineni până la 1 iulie 1961, când a fost transferat la gospodăria anexă a penitenciarului Oradea. Între timp a adresat mai multe memorii conducerii de partid prin care solicita ,,achitarea de orice penalitate pe linie juridică, reîncadrarea în postul deţinut la data arestării, iar timpul petrecut în detenţie să fie socotit ca vechime în câmpul muncii”. În 1966, datorită agravării unei boli mai vechi de rinichi, a decedat; ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 23, f. 242-248; vol. 24, f. 59; ACNSAS, fond D, dosar 19, vol. 1, f. 128-135.
40 Referitor la începutul acţiunii de „reeducare” de la Gherla, într-un raport confidenţial al Securităţii, din septembrie 1954, se preciza: „Sucigan Gheorghe recunoaşte că a dat aprobarea să înceapă aşa-zisa demascare în urma discuţiilor ce le-a avut cu şeful său, Sepeanu Tudor, căruia i-a prezentat acel plan pe care l-a aprobat, după care el a organizat camerele de la etajul III unde s-a desfăşurat aşa-zisa demascare şi a numit miliţienii de la acel etaj, punându-i în curent cu cele ce s-au întâmplat”. Acest document evidenţiază implicarea colonelului Tudor Sepeanu în extinderea „reeducării” la penitenciarul Gherla. Într-o declaraţie făcută în timpul anchetei, el a recunoscut că a dat „aprobare lui Sucigan Gheorghe să folosească acţiunea de aşa-zisa demascare în penitenciarul Gherla, însă acesta nu a raportat niciodată că în sus-zisa acţiune s-a folosit bătaia şi torturarea deţinuţilor”. Documentele oficiale contrazic însă varianta colonelului Tudor Sepeanu, menţionând că acesta „cunoştea că la penitenciarul Gherla se folosea metoda bătăii pentru obţinerea de informaţii”, fapt confirmat şi de o declaraţie făcută în timpul anchetei de Avădanei Constantin, fostul şef al Biroului Inspecţii din penitenciar, în care menţiona că „Sepeanu Tudor cunoştea că la penitenciarul Gherla se folosea metoda bătăii pentru obţinerea de informaţii”; ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 23, f. 208-284.

primit din partea locotenentului Gheorghe Sucigan: „Izolări de deţinuţi în camerele de demascare, înfiinţarea de noi camere de izolare, plasarea agenţilor noştri în munci de răspundere în cadrul atelierelor în vederea adunării materialului de spionaj, recrutarea ca informatori ai Biroului de Inspecţii a oamenilor recomandaţi de noi, trimiterea ca şefi de Secţii la et. I şi III a d-lor miliţieni ceruţi de noi, deconspirări de informatori, divulgarea directivelor primite de d-sa de la Bucureşti, asupra materialului informativ ce interesa Biroul de Inspecţii”41.
În luna iulie 1950, Marin Jianu, ministrul adjunct de Interne a inspectat penitenciarul Gherla42, iar cu această ocazie le-a spus deţinuţilor din camera 107: „Veţi putea continua şi aici, ce aţi început la Piteşti însă să aveţi grijă să păstraţi conspirativitatea acestei acţiuni, iar în această problemă veţi sta de vorbă numai cu tov. slt. [Gheorghe] Sucigan”43. Într-o declaraţie din anchetă, Gheorghe Popescu44 a menţionat că în timpul vizitei la penitenciarul Gherla, Marin Jianu le-a cerut studenţilor din comitetul de ,,reeducare” să folosească bătaia într-o măsură mai mică „mai mult pentru intimidare, la început”, întrucât la Piteşti au fost „prea duri”, îndemnându-i pe „reeducatori” să pună accent mai ales pe identificarea abaterilor comise de „persoane din cadrul securităţii şi a penitenciarului pentru că vrea să-şi purifice cadrele”45.
În timpul acţiunii de ,,reeducare” din penitenciarul Gherla, în intervalul septembrie 1950–decembrie 1951, s-au înregistrat 12 cazuri de deces ca urmare a maltratărilor la care au fost supuşi deţinuţii46. La solicitarea lui Gheorghe Sucigan, ofiţerul informativ al închisorii, Viorel Bărbos47, medicul penitenciarului a falsificat fişele medicale şi actele de constatare a deceselor, deşi ştia despre ,,acţiunea de maltratare a deţinuţilor, a căutat să muşamalizeze, a pus diagnostice false celor morţi arătând că aceştia au murit, fie în urma unei boli vechi fie pe baza unei morţi naturale48”.
Extinderea ,,reeducării” la colonia de muncă Peninsula de la Canal a contribuit la deconspirarea secretului acţiunii, atât prin intermediul deţinuţilor care se eliberau, cât mai ales în urma unui incident petrecut în luna iulie 1951. În urma torturilor sistematice49 aplicate de grupul de
41 Popa Gh. Alexandru, Declaraţie din 25. 08. 1953, apud Memorialul Ororii, p. 213.
42 Cu ocazia anchetării fostului ministru de interne, Teohari Georgescu, printre cei interogaţi s-a aflat şi Marin Jianu. Cerându-i-se să vorbească despre vizita de la penitenciarul Gherla unde în opinia anchetatorului ,,s-au săvârşit unele atrocităţi despre care aţi avut cunoştinţă”, nu vrea să recunoască, susţinând în mod categoric, că „nu a fost niciodată la penitenciarul Gherla şi nu a cunoscut atrocităţi comise în penitenciare ce s-ar fi soldat cu cazuri mortale”. De remarcat e faptul că anchetatorul nu mai insistă, deşi afirmase că „ancheta posedă dovezi″ despre nesinceritatea lui Marin Jianu; ASRI, fond P dosar nr. 40 009, vol. 14, f. 78.
43 Popa Gh. Alexandru, Declaraţie din 13.08.1953, apud Memorialul Ororii, p. 150.
44 Fiul lui Constantin şi Ecaterina, s-a născut la 13 august 1929 în Chişinău. Condamnat iniţial la 8 ani pentru activitate contrarevoluţionară, a fost condamnat la moarte prin Sentinţa nr. 32 din 10 noiembrie 1954 şi executat la 17 decembrie 1954 în penitenciarul Jilava; ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 11, ff. 192-193.
45 ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 5, ff. 341-342.
46 Lista cuprinde, în ordine cronologică, doar cazurile de deces din penitenciarul Gherla legate de acţiunea de ,,reeducare”: Dâmbu Vasile (6 octombrie 1950), Cristea Ion (7 octombrie 1950), Radovan Dumitru (18 noiembrie 1950), Tâmpa Ion (1 decembrie 1950), Dimciu Garofil (12 decembrie 1950), Dumitru Andrei (12 decembrie 1950), Popescu Gheorghe (ianuarie-martie 1951), Popescu Petre (22 mai 1951), Dincă Ion (20 august 1951), Rusu Ion (august 1951), Ionescu C. Constantin (1951), Marghita Iosif (1951); Mircea Stănescu, Asupra numărului morţilor din reeducarea ,,de tip Piteşti” (1949-1951) în Experimentul Piteşti-Reeducarea prin tortură, p. 369-370.
47 Fiul lui Ion şi Gabriela, s-a născut la 11 ianuarie 1921 în Târgu Lăpuş, regiunea Baia Mare. Absolvent, în 1946, al Facultăţii de Medicină din Cluj, s-a înscris în partidul comunist în 1947, fiind angajat, la 1 decembrie 1947, la penitenciarul din Cluj în funcţia de ,,gardian, cu atribuţiuni de medic”. În februarie 1949 a fost transferat la penitenciarul Gherla, la început ca medic consultant, apoi ca angajat permanent. Arestat la 1 septembrie 1953, întrucât „deşi ştia despre acţiunea de maltratare a deţinuţilor, nu a denunţat acest lucru, ci dimpotrivă a căutat să muşamalizeze, a pus diagnostice false celor morţi, arătând că aceştia au murit fie în urma unei boli vechi fie unei morţi naturale, favorizând prin aceasta acţiunea de teroare şi asasinate dusă de deţinuţii legionari”. A fost condamnat prin Sentinţa nr. 101/16 aprilie la 5 ani temniţă grea pentru „nedenunţarea actelor de teroare”. Eliberat la 13 noiembrie 1957 de la penitenciarul Ocnele Mari, în baza Decretului 534 / 957 a Prezidiului Marii Adunări Naţionale AANP;. dosar nr. 3017).
48 ASRI, fond P, dosar 26979, vol. 23, f. 285.
49 Un fost deţinut politic, trecut prin ,,reeducare“ descrie torturile la care erau supuşi deţinuţii în coloniile de muncă de la Canal: „Seara, într-o barcă, după ce se întorceau brigăzile de la muncă, călăii îşi invitau colegii la discuţii. Îi torturau şi-i băteau până la moarte şi, ca să nu se audă strigătele şi răcnetele celor chinuiţi, puneau pe

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “„Reeducarea” de la Pitesti si Gherla (II)”

  1. „Reeducarea” de la Pitesti si Gherla (III) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 2nd, 2018 at 18:01

    […] Analiza dictaturii comuniste (LIV) […]

  2. „Reeducarea” de la Pitesti si Gherla (IV) | A șaptea dimensiune says:

    august 13th, 2019 at 15:20

    […] Analiza dictaturii comuniste (LIV) […]

Adauga un comentariu