Analiza dictaturii comuniste (XLIV)

luni, mai 25, 2009 18:28
Posted in category Dictatura comunistă

ComunismRecensământul populaţiei concentraţionare 1945-1989

Harta unităţilor din sistemul concentraţionar a fost publicată în Addenda alcătuită de Fundaţia Academia Civică (Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului) pentru ediţia în limba română a „Cărţii negre a comunismului”2. Ea cuprinde 240 unităţi de detenţie, între care 44 penitenciare, 61 locuri de anchetă, depozit şi surghiun, 72 lagăre de muncă forţată, 63 centre de deportare şi domicilii obligatorii, 10 azile psihiatrice cu caracter politic. Pe aceeaşi hartă mai figurau 93 de locuri de asasinate, gropi comune, lupte cu Securitatea soldate cu morţi. Adăugându-se la această geografie sumbră mai mult de 100 de sedii regionale, raionale/judeţene, unde se desfăşurau anchetele Securităţii, rezultă un total de aproape 450 locuri de detenţie sau reprimare. Expusă pe peretele cel mai vizibil al holului de intrare în Memorialul de la Sighet, harta reprezenta o variantă minimală la acea dată (1998) şi a putut fi completată deja cu încă aproape 20 locuri rezultate din investigaţiile de istorie orală, din observaţiile vizitatorilor Memorialului, din cercetările pe care le-am făcut între timp în programul Recensământul populaţiei concentraţionare 1945-1989 desfăşurat de C.I.S.A.C. Unii cercetători ai problemei fac prezumţii de cifre mai mari, alţii mai mici, alţii nu se pot pronunţa şi fac trimiteri de la o sursă la alta, realizându-se astfel un cerc închis. Un impediment, de care am ţinut seama cu multă prudenţă, este posibilitatea nedorită de a include în rândul închisorilor politice şi pe acelea de drept comun. Este ştiut că unele au avut un regim mixt (drept comun+politic), după cum mulţi deţinuţi politici erau camuflaţi în deţinuţi de drept comun (ţăranii „sabotori” din anii ’50 sau unii dizidenţi din anii ’80).

Realitatea este că nu s-a făcut şi, probabil, nu se va putea face curând o cercetare exhaustivă, din cauza accesului dificil la documentele oficiale, dar şi a fragmentării fondurilor din diferite arhive, a neprelucrării multora dintre ele, a contradicţiei datelor din diferitele sinteze, a numeroaselor distrugeri, pierderi, dispariţii, omisiuni constatate de diversele comisii care au analizat fenomenul represiv în România, atât în timpul comunismului (în 1952-1953, 1955, 1967-1968), cât şi în prezent, de către Comisia noastră, cu ocazia cercetării făcute pentru prezentul raport (iulie-octombrie 2006).

Punctul de pornire pentru Recensământul populaţiei concentraţionare 1945-1989 a fost în anii 1994-1997, când s-au iniţiat cercetări pentru baza de date a Memorialului Sighet. În lipsa accesului la arhive, într-o primă perioadă, s-au făcut mii de înregistrări de istorie orală, ulterior inventariate şi prelucrate digital (cele mai substanţiale sunt depuse în copie la Hoover Institution din Stanford, California). Pentru completarea surselor de informaţie s-a făcut apel prin presă către foştii deţinuţi/deportaţi şi familiile lor, s-a consultat literatura memorialistică şi s-a recurs la diferite modalităţi, ajungându-se până la urmărirea comemorărilor din rubricile de mică publicitate ale ziarelor. Dar principala sursă de informaţie au constituit-o cele zece simpozioane organizate la Memorialul Sighet, cu participarea a peste 800 cercetători şi martori, din care a rezultat seria „Anale Sighet” (18.500 pagini), în care este urmărită şi analizată perioada 1945-1989 din punct de vedere al evenimentelor, instituţiilor (inclusiv represive) şi mentalităţilor. Nu au fost luate în consideraţie decât faptele, numele şi locurile verificate prin cel puţin două surse diferite, astfel încât exponatele din Memorial să aibă o valoare ştiinţifică incontestabilă.
Pe măsură ce, treptat, Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet a obţinut documente create de fostele instituţii comuniste au putut fi completate şi comparate datele repertoriate anterior. Astfel, s-a pregătit prelucrarea statistică a datelor Recensământului. Acesta este structurat pe „fişe matricole penale” existente. Fiecare fişă constituie „biograma” unei persoane, trecerea acesteia prin angrenajul sistemului concentraţionar, datele de identificare (inclusiv starea civilă, socială, profesională, etnică şi confesională), motivul arestării/reţinerii, deportării, strămutării, „evacuării” etc., condamnările suferite, amenzile şi confiscările aferente sentinţei, felul ieşirii din detenţie (expirarea pedepsei, graţiere, amnistie, evadare, execuţie, moarte).
1 Toate datele din acest studiu se găsesc în Baza de date pregătită de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, la Fundaţia Academia Civică din Bucureşti, pentru Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighet.
2 Stéphane Courtois, op.cit.

Marea majoritate a fişelor aparţin persoanelor condamnate prin proces, în timp ce „preveniţii”, „reţinuţii”, anchetaţii, „internaţii administrativ”, deportaţii, strămutaţii, „evacuaţii”, cei cu „domiciliu obligatoriu” apar doar accidental.
De asemenea, există fişe numai pentru o mică parte a celor morţi în detenţie. Se practica o „dublă contabilitate”, decesele fiind trecute într-un „registru special” al penitenciarului (la Oficiul Stării Civile din cadrul Sfatului Popular unele certificate de moarte au fost „reconstituite” de Securitate abia în vara anului 1957 pentru 7-8 ani anteriori). Haosul intenţionat şi cinic a fost atât de mare încât în anii 1952-1953 erau „condamnaţi” a doua oară, „în contumacie”, deţinuţi care muriseră cu 1-2 ani în urmă, tot în detenţie – cazurile cele mai cunoscute fiind al istoricului Gheorghe Brătianu şi al economistului Aurel Vlad.
Al treilea punct nevralgic al fişelor matricole este că ele prezentau rubrici diferite de la un penitenciar la altul şi de la o perioadă la alta, iar unele rubrici erau necompletate, ceea ce a îngreunat studiul statistic. Din unele rapoarte ulterioare rezultă că actul de moarte a fost întocmit direct de penitenciar, din altele că decesul era comunicat la Sfatul Popular telefonic, alteori deloc. Desigur, problema ar putea fi descifrată dacă s-ar obţine rapoartele „grupelor operative” (numite după 1956 „secţiunea K”, răspunzătoare de contrainformaţiile în cadrul penitenciarelor), dar accesul este deocamdată imposibil.
Totuşi, prin prelucrarea primară s-au obţinut câteva date preliminare interesante.
Locurile de detenţie
Din prelucrarea fişelor avute la dispoziţie rezultă că, după indicele de „frecventare”, pe primele patru locuri de detenţie se află, în ordine descrescătoare, penitenciarele Jilava 36,1%; Gherla 20,3%; Aiud 16,2%; Poarta Albă 12,7%.
Procentele nu reflectă însă doar ordinul de mărime al locului de detenţie, ci şi dinamica şi specificul lui.
Jilava, cu peste o treime din „treceri”, este locul de triaj pentru închisorile din afara şi dinăuntrul arcului Carpaţilor şi, totodată, locul de depozit pentru deţinuţii aflaţi în anchete sau procese la Bucureşti. De acelaşi tip este închisoarea Rahova.
Gherla şi Aiudul sunt închisori încăpătoare, pentru deţinuţi cu termene de pedeapsă îndelungate. Prima era populată mai mult de ţărani, muncitori şi tineri, a doua de „m.s.v-işti” („muncă silnică pe viaţă”) şi de deţinuţi consideraţi irecuperabili. În ambele aveau loc execuţii.
Poarta Albă, împreună cu Constanţa, Midia, Capu Midia, Peninsula, Castelu, „9 Culme”, Cernavodă (cu trei puncte de lucru) şi Bacul (închisoare plutitoare) erau puncte de lucru sau de comandă pe traseul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Împreună cu Periprava şi Salcia, situate în aval, pe Dunăre, erau lagărele de muncă cele mai dure, cu o mortalitate ridicată datorată condiţiilor de muncă istovitoare.
Baia Sprie, Cavnic, Nistru, Borzeşti şi Bicaz erau printre minele şi şantierele exterminatoare în care munceau deţinuţii sclavi.
Braşov, Galaţi, Râmnicu Sărat, Botoşani, Piteşti, Craiova, Codlea, Oradea erau închisori de exterminare, unde aveau loc , de asemenea, numeroase execuţii.
Văcăreşti şi Târgu Ocna era închisori dotate cu spitale.
Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc şi Dumbrăveni erau închisori pentru femei.
Târgşor, Mărgineni şi Cluj – pentru minori.
Sighet a fost o închisoare mică, însă specializată în lichidarea, prin moarte lentă a elitelor.
Amenajată într-o cetate medievală, închisoarea Făgăraş a fost locul de încarcerare al foştilor poliţişti şi SSI-şti.
Aiudul şi Poarta Albă au avut şi în anii ’80 deţinuţi politici.
În ultimii ani, închisoarea Galaţi a fost demolată, Făgăraşul a fost dezafectat, Piteşti şi Râmnicu Sărat au fost „cumpărate” de societăţi private.
Închisoarea Sighet a fost transformată de Fundaţia Academia Civică într-un Memorial al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, aflat din 1995 sub egida Consiliului Europei.
Elementele structurale ale fişelor matricole
La „originea socială”, 25,74% dintre fişe indică „ţăran mijlocaş”, 22,78% – „ţăran sărac”, 18,37% – „mic burghez”, 16,18% „muncitor”, 9,45% – „chiabur”. Aici şi mai departe se impune
observaţia că toate „cotele” specifice trebuie corelate cu cele din structura generală demografică a populaţiei. Aşa se explică predominanţa masivă a ţăranilor.
La rubrica „studii”, 33,59% indică „primare”, 19,37% – „liceale”, 17,8% gimnaziale, 17,09% – „superioare”.
La „ocupaţie”: 28,78% – „agricultor”, 13,5% „muncitor”, 9,34% „funcţionar”, 5,63% „meseriaş”, 3,3% fără ocupaţie, 3,23% „pensionar”, 2,39% „preot”, 2,31% „militar”, 1,96% „inginer”, 1,94% „student”, 1,90% „elev”, 1,82% „învăţător”, 1,80% „profesor”, 1,13% „poliţist”, 1,02% „medic”, 0,35% „artist” (de remarcat, din nou, că procentele mai reduse ale intelectualilor se datoresc „cotelor” mai scăzute în structura demografică a populaţiei ţării).
După „starea civilă”, 70,7% erau căsătoriţi, 20,5% necăsătoriţi, 2,36% divorţaţi şi 2,07% văduvi.
Cât priveşte „încadrarea juridică”, de departe cele mai multe condamnări (30%) au fost pentru „uneltire contra ordinii sociale”, urmând „instigare publică” (5%), „trecerea frauduloasă a frontierei” (4,36%), „activitate contra clasei muncitoare” (2,52%), „agitaţie publică” (2%), „crime de război” (1,99%), „favorizarea infracţiunii” (1,69%), „omisiune de denunţ” (1,46%), „crimă de uneltire” 0,86%, „trădare” (0,64%), „activitate contra clasei muncitoare” (0,48%), „deţinere de arme” (0,47%), „publicaţii interzise” (0,41%). De notat că în cazul a 32,61% din fişe „încadrarea juridică” nu este specificată, iar restul procentelor de dispersează între alte delicte şi crime: „răzvrătire contra ordinii sociale”, „subminarea economiei naţionale”, „spionaj”, „ofensă adusă autorităţii”, „ofensă adusă superiorului”, „instigare contra unui stat străin”, „dezertare”, „crimă împotriva umanităţii” etc. După cum se vede, în imensa lor majoritate pedepsele au fost date pentru „uneltire contra ordinii sociale”, infracţiune descrisă în celebrul articol 209 Cod Penal, formulat atât de vag încât putea să încapă în el orice faptă reală sau imaginară. Totodată, un număr şi mai mare de fişe (32,6%) nu înregistrează nimic la „încadrarea juridică”, ceea ce ne îndrituieşte să credem că este vorba de „internările administrative” (fără proces). De unde ar rezulta că la fiecare două condamnări juridice ar corespunde o astfel de deţinere extra-juridică.
După „locul naşterii”, cei mai mulţi deţinuţi erau din Bucureşti (9,8%), urmaţi de cei din judeţele Cluj (5,18%), Timiş (4,2%), Iaşi (4,17%), Bacău (3,49%), Hunedoara şi Baia Mare (câte 2,74%), Bârlad (2,3%), Arad (2,29%), Argeş (1,9%), Bihor (1,4%).
Dintre „tipurile de pedeapsă”, cea mai frecventă a fost „închisoarea corecţională” (37%), urmând „munca silnică” (9,09%), „temniţa grea” (6,72%), dar şi aici trebuie notat că aproape 40% din sentinţe nu au specificat tipul pedepsei.
Cea mai frecventă „durată a pedepsei” a fost cea de 4 ani (7,46%), urmată de cele de 5 ani (7,32%), 2 ani (6,18%), 1 an (4,64%), 6 ani (4,49%) şi 10 ani (4,41%). Dar şi pedepsele de 15 ani (3,71%), 20 ani (1,8%) şi 25 ani (1,52%) cumulează procentaje impresionante.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

5 Responses to “Analiza dictaturii comuniste (XLIV)”

  1. Analiza dictaturii comuniste (XLV) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 11th, 2015 at 18:35

    […] Analiza dictaturii comuniste (XLIV) […]

  2. Analiza dictaturii comuniste (XLVI) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 11th, 2015 at 20:20

    […] Analiza dictaturii comuniste (XLIV) […]

  3. Analiza dictaturii comuniste (XLVII) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 13th, 2015 at 15:49

    […] Analiza dictaturii comuniste (XLIV) […]

  4. Analiza dictaturii comuniste (XLVIII) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 13th, 2015 at 18:34

    […] Analiza dictaturii comuniste (XLIV) […]

  5. Analiza dictaturii comuniste (XLIX) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 13th, 2015 at 18:43

    […] Analiza dictaturii comuniste (XLIV) […]

Adauga un comentariu