A șaptea dimensiune

Cine este Gheorghe Ursu vedeţi aici.

La dosar există o corespondenţă din octombrie 1985 între ambasadorul SUA, Gavrilescu, ministrul de Externe, Ştefan Andrei, ministrul de Interne, Gh. Homoştean, şi şefii Securităţii. Mai mulţi congresmani americani se interesau de soarta lui Gheorghe Ursu. Unul dintre ei, Sydney Yates, era considerat “un apropiat al Ambasadei Române din Washington, care de obicei susţinea cauza României”. Partea română a răspuns pretinzând că Ursu era un deţinut de drept comun.

E foarte probabil ca asasinatul de a urmat la numai câteva săptămâni de la aceste schimburi a avut legătură şi cu acestea: era imposibil ca cel torturat pe motive politice, şi care nu se lăsa re-educat, să fie lăsat în viaţă: ar fi dezvăluit regimul la care fusese supus, şi scandalul ar fi fost şi mai mare.

Au urmat anii de acoperire a crimei. Au fost implicaţi nenumăraţi colaboratori ai Securităţii: procurori ca Ţuculeanu şi Picioruş (în 2004 în Consiliul Suprem al Magistraturii), Ştefănescu Mihai, Manea Drăgulin, Joarză Samoilă (se pare, fost lucrător la paşapoarte; în 2004, procuror militar).

Securitatea i-a închis dosarul lui Gheorghe Ursu abia în 1987 (prin Vasile Gheorghe şi coloneii Lazăr Ion şi Raceu Stelian – ambii de la Direcţia II). A continuat să urmărească familia lui Gheorghe Ursu (Direcţia VI, cei de la municipiu – prin generalul Bucurescu Gianu şi căpitanul Creta Stana).

Unii dintre torţionari, ca şi foştii lor subalterni, au lucrat ani în şir, în cadrul SRI-ului, la “spălarea” dosarelor întocmite de Securitate lui Gheorghe Ursu pentru a-i proteja pe asasini.

În 1990 Direcţia VI Cercetări Penale a fost transferată în bloc în cadrul SRI-ului, sub numele de “Formaţiunea J” – “pentru asigurarea legalităţii”… Un anume Gheorghe Cotoman, fost subaltern al lui Vasile Gheorghe şi coleg al lui Pârvulescu Marin, era prin ’93-’95 (în plin regim PSD (PDSR) = ciuma roşie = mafia, n.m.) şeful Formaţiunii J şi conducea operaţiunea de cosmetizare, aşa cum rezultă din chiar fragmentele de dosar care ne-au parvenit, după multe insistenţe şi dificultăţi, în anul 2000.

(Este hilar faptul că acelaşi Cotoman scria la scurt timp după aceea, ca general în retragere, o carte de propagandă extremist-naţionalistă în care încerca să disculpe Securitatea ca poliţie politică, după modelul menţionat mai sus, şi să o acrediteze ca preocupându-se exclusiv de “pericolul” extern…)

Unul dintre anchetatorii lui Gheorghe Ursu, Vasile Hodiş, a fost colonel în SRI până în 1999. El era, culmea, “colaboratorul” procurorului Joarză în anii ’94-’96 (acelaşi regim PSD conducea România – n.m.), pe când acesta ancheta cazul, cu acces nelimitat la dosarele relevante din arhivele Securităţii. Era deci însărcinat să “găsească” probe împotriva foştilor săi şefi şi a lui însuşi!

Fostul securist Crişan Nicu, tot din Formaţiunea J, a fost chiar desemnat să-l urmărească pe procurorul Dan Voinea în 1990 – singurul care a vrut într-adevăr să facă lumină în acest caz.

Crişan raporta şefilor săi din SRI prin anii ’92-’93 despre reprezentanţi ai societăţii civile (Radu Filipescu, Gabriel Andreescu) cu care domnul Dan Voinea avusese contact în timpul anchetei sale! (Americanii numesc asta “damage control”…)

Alţi foşti securişti – tot din SRI, au colaborat şi ei activ la aceeaşi operaţiune de spălare a dosarului: Bogdan Teodor (Formaţiunea J), col. Donose Gheorghe, col. Corondan Ioan (fost la CID, devenită diviziunea F – Informatică) etc.

Unitatea specială S a Securităţii (de înscrisuri) – avându-l în conducere pe Grigorescu Eugen – a fost transferată la Direcţia Înscrisuri a SRI. Cu tot cu dosare, scrisori confiscate şi manuscrise ale scriitorilor urmăriţi de Securitate. Grigorescu, cel care a sustras jurnalul lui Gheorghe Ursu, a fost şefula celei direcţii SRI până în anul 2000, când, în urma unei campanii de presă şi în situaţia în care devenise clar că acesta era răspunzător de dispariţia jurnalului lui Gheorghe Ursu, a fost pensionat, nu înainte de a fi avansat la gradul de general (de către prietenul mafioţilor din PSD, “Milică Ţapul” = Emil Constantinescu, n.m.).

Inculpat în 2004 în procesul jurnalului, generalul Grigorescu l-a avut ca avocat pe… Crişan Nicu, iar ca judecători, la Tribunalul Militar Bucureşti, pe Florin Surghie şi Horaţiu Filimon, amândoi foşti ofiţeri sau colaboratori ai Securităţii!

În 2004 (data apariţiei materialului de faţă, n.m.), SRI-ul era vinovat în continuare de muşamalizarea cazului Gheorghe Ursu: nici până în 2004 nu am primit răspuns la plângerile noastre pentru falsificarea dosarului tatălui meu, deşi este evident că sute de pagini au fost sustrase, iar altele adăugate (până în 1994!), inclusiv copii după articolele lui Petre Mihai Băcanu.

Pentru un dosar ca acesta, cu regim “strict secret”, de care SRI-ul s-a ţinut cu dinţii până în anul 2000, sub pretextul că ar putea conţine “secrete de stat”, nu ar trebui să fie prea dificil să se afle cine l-a manipulat, mai ales că numele acestora se află, pentru cine e atent, chiar în dosar!

Citeste si articolele:

• Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în beciurile Securităţii, despre securiştii comunişti criminali (II)
• Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în beciurile Securităţii, despre securiştii comunişti criminali (I)
• Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (V)
• Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (IV)
• Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (III)