A șaptea dimensiune

Grijuliu cu posteritatea sa literară, Paul Everac și-a comandat încă din timpul vieții un bust, pe care îl ține în ograda casei lui de vacanță de la Rucăr. Mai de curând, Everac și-a inventariat piesele de teatru și i-a ieșit că el ar fi cel mai prolific dramaturg român de azi și din toate timpurile. Pe vremea dictaturii comuniste, lui Everac i se jucau și câte patru piese pe săptămână în teatrele bucureștene. Fluturele lui pe lampă, în care erau înfierați românii care fugeau de ‘binele’ comunist, făcea parte din repertoriul obligatoriu, încât printre actori circula vorba ‘Nici o masă fără pește oceanic, nici un teatru fără Everac!’.

Pe atunci Everac era atent până și cu imaginea sa din culise, încât dacă auzea că-l vorbește careva de rău, îl turna solemn că se abate de la linia partidului comunist. Se temea de el până și Valentin Silvestru, supranumit Ayatolahul, care practica abitir delațiunea preventivă la foruri, dar n-avea uși deschise atât de sus, ca Everac.

Imediat după Revoluție, piesele lui au fost scoase de pe afiș, iar afișele rupte ca pozele lui Ceaușescu. Avut noroc însă cu Ilici Iliescu. Mare iubitor de teatru și everacofil fără rezerve, Ilici nu l-a lăsat multă vreme pe bară. I-a dat televiziunea națională pe mână, dar a uitat să-l sfătuiască să nu iasă pe sticlă. Încrezător în popularitatea sa, timp de un an, Everac și-a citi zilnic și la o oră de vârf indigestele tablete la TVR, încât și azi ocupă primul loc în clasamentul celor mai detestați președinți ai numitei instituții.

În 2004, când nici un regizor n-a vrut să-i pună Coada în scenă la Naționalul din Capitală condus de Dinu Săraru, autorul Cărții lui Ioviță și-a regizat singur piesa, convins că va avea un succes triumfal. Și, dacă vă vine să credeți, cât a fost ținută în repertoriu piesa lui Everac, publicul nu umplea nici o treime din jumătate din fotoliile sălii ‘Atelier’. Ceea ce pe Everac l-a făcut să-l bănuiască pe Săraru de complot împotriva sa. În lipsa forurilor de odinioară și a admiratorului său prezidențial, căruia îi expirase mandatul, l-a pârât opiniei publice pe Săraru, din postura de mare dramaturg persecutat de reacționarul semialfabetizat.

Opinia publică, dobitoacă, n-a tresărit, ba a mai și râs ca proasta la piesa în care Florin Călinescu îl juca pe Ceaușescu, iar unul dintre personajele care-l întrebau pe cârmaci cum să-l pupe mai eficient în cur se numea Everac. Închipuindu-și că ar fi vorba despre el, și nu tu foruri bolșevice, nu tu Iliescu, Everac dă să se adreseze Justiției pentru calomnie. Și atunci, omul pe care în acte îl cheamă nu-stiu-cum Constantinescu primește lovitura la reputație prin gura lui Florin Călinescu: ‘În cartea de telefon sunt nu știu câți Everaci. Or să mă dea toți în judecată?’. (Cristian Teodorescu, Academia Cațavencu, 2010)

Citeste si articolele:

• Horia Lovinescu, un pupincurist al bolșevicilor rusofoni
• Pumnul, palma și memoriile lui Dumnezeu
• Mihai Beniuc, piticul felaţiei lirice în trei
• Lingăii criminalilor bolșevici și democrația kgb-istă din România
• Maşina USL-istă de propagandă