A șaptea dimensiune

Joi 11 decembrie 2003, o zi după apariţia primei liste cu ofiţerii de Securitate, vine la redacţie un om şi pune pe masă documente care încearcă să ne convingă că a fost absolvent al Şcolii de ofiţeri activi, arma “securitate”, promoţia 1988. Lungu Doru. După ce începem să îl credem ne oferă un text. Din povestea lui – pe care o reproducem mai jos – reiese că două personalităţi ale structurii de partid (PSD) şi de stat din Vrancea au fost informatori sau ofiţeri ai Securităţii judeţului. Marian Oprişan, preşedintele Consiliului Judeţean, şi Toader Gheţu, secretar general al Consiliului. Parte dintre informaţii au fost confirmate, pentru noi, de colegi din presă (surse independente au generat un articol în “România liberă”) cât şi de mărturia unui coleg de breaslă – Liviu Ioan Stoiciu, editorialist la “Cotidianul”, care înainte de 1989 a fost urmărit de Gheţu Toader.

Marian Oprişan, informator, dar agramat

“În perioada cât Oprişan Marian era informator, acesta a fost în legătură cu cpt. Lungu Doru. Recrutarea a fost făcută pe considerente “patriotice”, existând mai multe discuţii între ofiţer şi candidatul la recrutare. Unul dintre motivele apropierii lui Oprişan faţă de organele de Securitate era dorinţa sa ca ulterior acestei colaborări să fie trimis la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Securitate.

Dar, stupoare. În timpul “contactelor” cu conspirativul “Alin” (Oprişan), s-a observat că, deşi avea un scris frumos, informatorul Oprişan prezenta carenţe gramaticale şi de exprimare. Prin verificările realizate ulterior, a rezultat că Oprişan terminase greu liceul, având în repetate rânduri situaţii de corigenţe şi nota scăzută la purtare.

Totuşi, a fost folosit în continuare şi instruit pentru furnizarea de informaţii despre specialiştii străini veniţi la Fabrica de Confecţii Focşani, în mod deosebit a celor de la firmele INCOM – ITALIA şi RAIMOND – FRANŢA.

Oprişan Marius era un tip arogant, umbla cu mâinile în buzunare, părăsea în mod repetat oficiul de calcul al fabricii, fiind surprins prin alte birouri, interesându-se de prezenţa unor cetăţeni străini, durata vizitei, scopul, locul de cazare, relaţii ale acestora cu tinere din fabrică, activitatea unor străini în secţiile de producţie sau protocol.”

Mama lui Oprişan şi-a bătut fiul în turnătorii

Informaţiile furnizate de Marian Oprişan erau coroborate “cu ale mamai sale care era controlor în punctul de acces al fabricii şi deţinea date în legătură cu numele străinilor intraţi (data naşterii, părinţi, locul naşterii, seria şi nr. paşaportului), profesia, firma de la care veneau, scopul vizitei – toate aceste date fiind trecute zilnic de mama lui Oprişan într-un registru cu evidenţa străinilor intraţi în unitate.

În cursul anului 1987, mama baronului PSD-ist Oprişan este numită ofiţer de serviciu pe fabrică, este avansată în funcţie, deţine astfel posibilităţi informative extinse, motiv pentru care este recrutată de un alt ofiţer, nu de cel care-l avea în legătură pe fiul acesteia.

Actualul (era 2003 – n.m.) secretar general al Securităţii, pardon, al Consiliului Judeţean Vrancea, a făcut poliţie politică

Gheţu Toader a fost maior în cadrul Securităţii judeţului, la serviciul I (lucrarea informativă a disidenţilor). Lunile septembrie-decembrie 1989 aveau să-i găsească foarte activi pe securiştii acestui serviciu de la Focşani. În plină ascensiune, maiorul Gheţu avea “invitaţi” vrânceni aproape zilnic. Erau persoane în vârstă sau tineri (membrii ai fostelor partide istorice, persoane cu comentarii “duşmănoase”, ascultători ai posturilor de radio “interzise”). Aceştia erau chemaţi de Gheţu, care-i cerceta, ameninţa sau bătea pentru a-i determina ca la sfârşitul anchetei să dea o declaraţie în care “autorul” îşi recunoaşte “fapta” şi se angaja să nu o mai repete. O astfel de măsură se cheamă “atenţionare” sau “avertizare”.

Dar cel mai zelos era Gheţu Toader în metoda de “destrămare a grupurilor cu manifestări duşmănoase”. Aici “obiectul” muncii îl reprezentau tinerii care în anumite momente (cercuri literare, petreceri, discotecă) spuneau bancuri şi făceau “apologia” capitalismului. Aceştia erau bătuţi în “camera de oaspeţi”, o cameră special amenajată pentru primirea celor care solicitau audienţă la şeful Securităţii.

Războiul securistului Gheţu cu complotistul Măgureanu

Anul 1988 avea să-l arunce pe Virgil Măgureanu – profesor la Academia “Ştefan Gheorghiu”, fost profesor la Şcoala de Ofiţeri Activi de Securitate de la Băneasa – în grupul disidenţilor cu risc mare pentru sistemul politic de atunci (adică pentru stalinistul Nicolae Ceauşescu şi tribul său: soţia, fraţii, cumnaţii, rudele îndepărtate, consătenii, toţi cu funcţii în România comunistă; Măgureanu nu era un anticomunist, să ne-nţelegem – n.m.). Din acest motiv, Virgil Măgureanu este mutat disciplinar la Muzeul de Istorie al Municipiului Focşani.

Direcţia I de informaţii – Bucureşti (adică Securitatea – n.m.), care îl avea în lucru, îl predă pentru a fi supravegheat serviciului I de la Focşani. Astfel, Virgil Măgureanu este lucrat informativ de maiorul Gheţu Toader în dosarul de urmărire informativă “Mugur”. Din acest moment, sarcinile lui Gheţu devin de o importanţă deosebită: după ce Măgureanu şi-a găsit gazdă, ofiţerul i-a instalat mijloace fixe de ascultare şi ulterior de interceptare a convorbirilor telefonice, a recrutat surse din rândul personalului muzeului, inclusiv croitorul care-i lucra costumele “obiectivului”, a solicitat şi executat filaj şi interceptarea corespondenţei. Sarcina cea mai grea a lui Gheţu era blocarea totală a lui Măgureanu pentru a nu părăsi Focşaniul spre a lua legătura cu “disidenţii” de calibru din Bucureşti.

Happy end: revoluţia – trambulină politică a Securităţii

Decembrie 1989 a desfiinţat Direcţia Securităţii Statului, iar martie 1990, odată cu înfiinţarea SRI, avea să aducă la Secţia de Informaţii a judeţului Vrancea şi prima trecere în rezervă a unui ofiţer – desigur a maiorului Gheţu Toader.

Gheţu Toader, spălat de păcate prin trecerea în rezervă, ocupă azi (era 2003 – n.m.), în afară de funcţia de secretar general al Consiliului Judeţean, şi pe cea de reprezentant pe probleme de – păzea – drepturile omului în cadrul Autorităţii Teritoriale pentru Ordine Publică. Marian Oprişan este chiar omul ale carui drepturi le apără Gheţu. Iar protectorul celor doi este (era în 2003 – n.m.) Ristea Priboi, un ofiţer de Securitate care, la rândul lui, este protejatul lui Miron Mitrea.” (“Academia Caţavencu”, nr. 627/2003)

Citeste si articolele:

• Cum a furat PSD-istul Marian Oprişan în România
• În Vrancea roşie şi ţiganizată, de 20 de ani mafiotul PSD-ist Marian Oprişan fură tot, iar sclavii ciumei roşii acceptă şi aplaudă
• România sub ocupaţia baronilor pesedişti
• Cât PSD a fost la putere s-au dat cele mai mari tunuri financiare din istoria României
• Despre un personaj al sistemului ticăloşit Iliescu-Năstase