Boală scurtă, moarte nesigură
vineri, decembrie 28, 2018 14:58
După pacea de la Iaşi, prin care Moldovei i s-a extirpat braţul stâng al Prutului, pe tronul de la Iaşi urcă mai vechea noastră cunoştinţă din Valahia, Alexandru Moruzi. Grăbit nevoie mare să-şi ia în primire mandatul de odihnă, Alex ajunge la faţa locului prea devreme şi nevoit să aştepte la Roman plecarea ruşilor. La Roman, vă daţi seama, plictiseală mare: Sorin Ovidiu Vântu (mafiotul ce a furat banii deponenţilor la Fondul Naţional de Investiţii = FNI – n.m.) încă nu se născuse şi târgul se zbătea într-o apatie ce va dura până prin 1955.
Una dintre neplăcerile insistente ale acestei domnii sumare a fost depopularea teritoriului din dreapta Prutului. Ademeniţi de promisiunile muscalilor, moldovenii s-au cărăbănit în Basarabia, teritoriul furat de ruşi. Mirajul belşugului rusesc nu s-a potolit la prima escală şi bejenarii au emigrat mai departe, peste Nistru. Transnistria astfel obţinută urma să se denumească Moldova Nouă şi să dea ascultare lui Alexandru Mavrocordat Firaris – băiat bun, de-al nostru, din Fanar. N-a fost să fie, însă. Turcii au tras sforile cu dibăcie şi mai ales pe cele din jurul unui anumit gâtlej. Astfel, Firaris a ajuns bine, cinstit şi respectat de tot cortegiul funerar, iar de Transnistria nu s-a mai auzit nimic.
Şi cu toate astea Alexandru Moruzi a găsit resurse bune pentru portofel. Chiar dacă producătorii de biruri, truditorii taxelor şi furnizorii de accize au plecat să-şi caute fericirea peste bălţile Bugeacului, flerul domnului a ghicit destui proletari agricoli dispuşi să-i asigure continuitatea averilor la Stambul. Practic, la cei 40 de ani ai săi, Alex s-a comportat ca un clasic Făt-Frumos: a jefuit într-un an cât alţii în cinci. Şi s-a îmbogăţit la 41 de ani. (“Academia Caţavencu”, nr. 562/2002)
Citeste si articolele:
