Bogdan Murgescu: România și Europa

vineri, ianuarie 18, 2013 22:10
Posted in category Istorie

Bogdan MurgescuBogdan Murgescu, profesor la Facultatea de Istorie, a acordat, în 2010, un interviu revistei Academia Cațavencu în care explică de ce România este ultima curcă din UE. Vinovat nu este, așa cum incită la ură canaliile securistului Dan Voiculescu, Traian Băsescu. Haideți să vedem de ce în România pensia nu este suficientă pentru șpăgi zilnice.

Reporter: Când am ratat startul?
Bogdan Murgescu: Răspunsul la această întrebare nu este simplu, pentru că nu a fost un singur start ratat, ci au fost mai multe situațiiîn care nu am reușit să accelerăm suficient. De fapt, problema nu este că noi am fi stat pe loc, ci mai degrabă că ne-am mișcat încet și incoerent, în timp ce alții au pornit viguros înainte.
Rep.: Atunci, să reformulăm. Când am rămas în urmă, ca stat, din punct de vedere economic și al mentalităților?
B.M.: În raport cu Orientul și Grecia, teritoriile de la noi erau mai puțin dezvoltate încă din Antichitate. În raport cu Occidentul, am început să fim mai puțin dezvoltați în Evul Mediu, pentru că acolo a avut loc o accelerație în secolele X – XIII, la care teritoriile românești nu au luat parte. Cum însă datele sunt relativ puține pentru perioadele mai îndepărtate, eu am studiat rămânerea în urmă ‘doar’ de pe la anul 1500 încoace. Și, deși m-am limitat doar la ultimele cinci secole, tot cred că au ieșit la iveală lucruri interesante. Unul dintre acestea este că Occidentul nu s-a dezvoltat tot în același timp, și că Europa Răsăriteană nu a fost nici ea omogenă din punct de vedere al (sub)dezvoltării economice. De exemplu, la 1500, Irlanda era mai puțin dezvoltată nu numai în comparație cu Toscana sau Anglia, ci și în raport cu sudul Transilvaniei, și se afla cam la același nivel cu Moldova.

Rep.: Dar până la urmă de ce am rămas în urmă?
B.M.: Dintr-o mulțime de motive, care nu au fost aceleași în toate perioadele istorice?
Rep.: Puteți da exemple?
B.M.: Desigur. La început, ceea ce a contat mai mult era productivitatea agricolă, și aici am fost coadași, deși Dumnezeu ne-a binecuvântat cu pământ fertil. Apoi, a fost o perioadă în care turcii au acaparat o mare parte din bogățiile produse, împiedicând acumularea locală de capital. Un alt motiv a fost alfabetizarea târzie, care a limitat capacitatea de a adopta tehnologii mai productive. Au fost și politici greșite, de exemplu faptul că în epoca interbelică ne-am încontrat prea mult cu marele capital internațional, deși interesele de ansamblu ale țării ar fi fost mai bine servite de colaborarea cu acesta. Au fost și conjuncturi internaționale defavorabile, de exemplu scăderi ale prețurilor internaționale la produsele noastre de export exact când am fi avut nevoie de venituri mai mari. Sau, mai ales, conjunctura geopolitică nefericită de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, care ne-a pus în zona de influență sovietică și ne-a pricopsit cu regimul comunist, atât de neperformant pe termen lung.
Rep.: Au fost instituții care au mers bine vreodată?

B.M.: Da, au fost instituții care au mers mai bine. Sunt relatări convingătoare despre căile ferate din interbelic, și chiar din timpul războiului, sau despre învățământul general din perioada 1960 și 1970, de fapt până la reforma liceelor din 1976-1977. Sau este Banca Națională de după 1990. În toate cazurile, la noi sau în altă parte, funcționarea mai bună a instituțiilor nu s-a obținut peste noapte. A fost nevoie de timp pentru perfecționări cumulative, pentru acumularea unei etici instituționale și pentru consolidarea unor mecanisme care să evite derapajele. Deci se poate, dar trebuie timp, tenacitate și competență.
Rep.: Când se recuperează decalajul, cum de se întâmplă?
B.M.: Din cazurile studiate de mine, rezultă că recuperarea rămânerii în urmă durează relativ mult. Perioada de creștere accelerată (în cazul Danemarcei între anii 1885-1914, în cazul Irlandei între anii 1987 – 2007), când se realizează străpungerea la indicatorii macroeconomici, are la bază acumulări instituționale anterioare, care au necesitat mai multe decenii sau chiar și un secol. În Danemarca, decisive au fost reformele agrare din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, în Irlanda deschiderea spre investițiile de capital străin și acumulările în educație inițiate prin reformele de la sfârșitul anilor ’50 și din anii ’60. Aceste reforme nu dau roade imediat, dar sunt absolut esențiale pe termen mediu și lung. Mai trebuie apoi să nu se facă prostii majore și să nu intervină catastrofe geopolitice care să distrugă totul din exterior.

Rep.: Oamenii nu au contat deloc?
B.M.: Ba da, dar mai degrabă în sens negativ. Ceaușescu este exemplul clasic. Prin politicile sale, el a făcut ca în anii ’80 România să rămână tot mai mult în urma restului Europei.
Rep.: Dar instituțiile?
B.M.: Instituțiile au contat mai mult decât oamenii și una dintre problemele cele mai grave este că noi, românii, nu am avut răbdare și grijă să construim instituții care să funcționeze bine.
Rep.: Au fost și vremuri mai grele decât azi?
B.M.: Da. Să ne amintim, cei care suntem suficient de vârstnici pentru aceasta, de anii ’80. De frig, de cozi, de întreruperile de curent, de sărăcia lucie din magazine, în contrast cu minciunile oficiale.
Rep.: Se vorbește despre tentația dictaturii dorită de popor. De unde vine?
B.M.: O asemenea tentație vine din cel puțin două direcții. Una este frustrarea unui număr mare de oameni că ei nu beneficiază de avantajele progresului economic. Această frustrare are o bază reală, pentru că istoria ne arată faptul că anumite elite și-au însușit părți disproporționate din roadele activității economice fără să le pese prea mult de restul societății. O asemenea polarizare excesivă a societății a fost și în România din timpul lui Carol I, când modernizarea țării s-a bazat covârșitor pe exporturile de cereale și pe sărăcia relativă a majorității covârșitoare a populației, și în interbelic, și după 1989. Asemenea fenomene de polarizare sunt nu numai discutabile etic, dar și contraproductive economic, pentru că ele blochează creșterile de productivitate pe ansamblul economiei. Cea de-a doua direcție din care vine tentația dictaturii este aderența insuficientă a elitelor intelectuale, economice și politice la valorile democrației. Aceasta a fost valabil și în interbelic și este, din păcate, valabilă și în zilele noastre. Or, deși sondajele ne arată că cei mai mulți dintre cei care doresc o dictatură sunt oameni cu niveluri precare de educație, atitudinea lor este deseori influențată de felul în care reprezentanți ai elitelor își bat joc, prin faptă și cuvânt, de valorile democratice. Or, ceea ce ar trebui să facă oamenii mai luminați ar fi să explice că nu există soluții simple, de pe o zi pe alta, ci doar acumulări treptate care ajută la progresul de ansamblu al societății și la îmbunătățirea graduală a vieții fiecăruia dintre noi. Și, pe de altă parte, ar trebui să acționeze pentru ca în drumul spre progres majoritatea societății să nu fie lăsată pe drum.

Rep.: Cum poate fi definită starea României: o serie de evenimente nefericite sau o lume de experiențe eșuate?
B.M.: Istoricește, am avut parte de ambele tipuri de situații. Au fost și situații geopolitice care nu puteau fi controlate de către români – de exemplu, poziționarea României în zona de dominație sovietică la sfârșitul celui de-al doilea război mondial -, dar înca și mai multe situații în care rămânerea în urmă a României a fost amplificată de politici greșite sau chiar de ceea ce am putea numi “experiențe istorice eșuate”. Exemplul clasic este experimentul comunist, eșuat de altfel nu numai în România, ci și în celelalte țări europene în care s-a încercat aplicarea sa. Dar au mai fost și alte experimente eșuate, cum a fost politica “Prin noi înșine” în interbelic sau, acum câțiva ani, tentativa de a baza creșterea economică pe gonflarea excesivă a consumului intern.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu