Boureanu este arestat doua luni pentru ca a lovit un politist, jegul Palada este liber, desi a lovit un senator roman ales de oameni

vineri, septembrie 15, 2017 15:09

Mihai Gotiu versus Mirel PaladaMai mult chiar, imbecilul Palada a lovit un vicepreşedinte al Senatului României. Ce ţi-e şi cu mafioţii neocomunişti din PSD. Atunci când este nevoie, urlă cât îi ţin bojocii că trebuie respectat votul popular. Astăzi, când un senator român al Opoziţiei este lovit de acest cretin rusofil, fost PSD, actual PUR (Partidul Uniţilor cu Rusia), numit Mirel Palada, nu mai contează deloc faptul că senatorul Mihai Goţiu a fost ales de către români.

Mafia PSD-istă, ce trebuie scoasă în afara legii, foloseşte democraţia doar când îi convine. Dacă ataci PSD-ul sau pe jegul de Tăriceanu, imediat eşti etichetat “extremist”, adică nu accepţi votul popular (şi aici este de discutat dacă, odată votat, chiar poţi face orice într-o ţară; şi Hitler a fost votat de popor, dar asta nu înseamnă că nu ar fi trebuit oprit la un moment dat, salvandu-se astfel, jeguri PSD-iste, milioane de oameni ucise în războiul declanşat de acest biet nebun venit de la periferia Germaniei cu idei criminale). Atunci însă când mafia PSD-istă foloşeste jandarmeria pentru a amenda şi a teroriza nişte oameni nevinovaţi, nu mai este încălcată democraţia, totul este în regulă, în opinia şobolanilor roşii din gaşca infracţională PSD, plus limbricii care-i susţin.

Am văzut că rahaţii din PSD se amuză extrem de tare că Mihai Goţiu a fost filmat dormind în Parlament sau că este un fost colecţionar de deşeuri la un moment dat, viaţa fiecăruia dintre noi având urcuşuri şi coborâşuri. Aşa o fi, nimic de spus. Dar ce este mai grav, jeguri PSD-iste: să dormi în Parlament sau să dai de pomană Petrom-ul austriecilor, cum a făcut puşcăraişul Năstase Adrian? Ce este mai grav, şobolani roşii din PSD şi mamifere care aţi votat şi susţineţi mafia PSD-istă: să dormi odată pe stradă (în parc) sau să aduci minerii pentru devasta şi măcelări oameni nevinovaţi? Jegurile PSD-iste, şi idioţii care-i susţin, ar (re)instaura oricând dictatura bolşevică şi l-ar ucide fără milă pe un Mihai Goţiu numai pentru că “nu este de-al nostru, dintre noi, mafioţii şi tâlharii PSD-işti”.

Am văzut pe Facebook turma fără creier a PSD-ului, şi nu numai, extrem de încântată de ce a făcut viitorul puşcăriaş Palada şi m-am întrebat, atunci, cum naiba se poate numi creştin electoratul PSD-ist, din moment ce acceptă legea bâtei ca singură metodă în societatea tribală instaurată de mafioţii din PSD. Cică Mihai Goţiu l-a jignit pe acest Palada. Aşa o fi, deşi pare imposibil: Palada însuşi este o jignire pentru orice inteligenţă cel puţin medie. Şi cum, dacă cineva mă face nesimţit încep să-l lovesc? Şi mai ales într-un studio de televiziune. Şi mai ales că lumea e cu ochii pe noi, suntem persoane publice, deşi locul lui Palada este la Bălăceanca.

Revenind la Boureanu, acesta a fost şi lovit de poliţistul lu’ Peşte, educat în spiritul legii bâtei, şi tot a ajuns la puşcărie (să fi contat trecutul său PDL-ist, adică duşman al PSD-ului care are Poliţia la degetul mic?), pe când Palada nu este arestat încă (am îndoieli că se va întâmpla aşa ceva), plus că Mihai Goţiu nu l-a lovit defel pe acest jeg numit Palada, precum a făcut poliţistul cu Boureanu. Toate aceste realităţi converg spre un singur adevăr palpabil în Românica mafiei PSD: un poliţist infractor (da, poliţistul care l-a lovit cu pumnul pe Boureanu este un infractor, iar în SUA era dat afară din Poliţie si târât prin tribunale) care loveşte un cetăţean ce l-a jignit şi bruscat nu păţeşte nimic, ci victima sa este arestată şi, oarecum la fel, dacă este lovit un senator român nici agresorul său nu păţeşte nimic, mai rămâne să fie arestat Mihai Goţiu pentru c-a avut tupeul să-l contrazică pe gunoiul Palada, posesor al adevărului absolut, precum un Hitler sau un Stalin.

Poliţia Română, dacă mai aveţi o brumă de demnitate profesională, un micrometru de profesionalism, un miligram de dreptate în suflet, arestaţi-l pe Mirel Palada. În acest fel veţi descuraja alţi borfaşi din această ţară să facă la fel sau mai rău. Evident, acest îndemn va rămâne fără răspuns, deoarece, dragi români ce nu aţi votat PSD-ul, dacă încă nu aţi realizat, trăiţi în plină dictatură PSD-istă. Şi dacă nu ieşiţi în stradă veţi ajunge să realizaţi pe propria piele ce a vrut să spună pastorul luteran german Martin Niemoller în următoarea formulare legată de nazismul lui Hitler: „Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu