Burebista i-a scos pe geţi din starea de beţie continuă

miercuri, iunie 20, 2018 10:01
Posted in category Istorie

BurebistaEhei, şi cum lâncezeau geţii aşa, fără griji, lungiţi în interregn, apatici, mulţumiţi şi iresponsabili, tolăniţi istoric între o excursie de pradă în Iliria şi o fugă învălmăşită în munţi din faţa celţilor, iată că, dintr-o dată, apare Burebista pe un cal alb şi-i salvează de la ratare. Deşi biografii lui antici susţin că era de etnie dacă, judecându-i seriozitatea, parolismul şi cheful de muncă, se pare că marele rege era neamţ. Burebista nu era un neamţ oarecare. Dimpotrivă – şi aici se explică de unde vine confuzia lui Herodot – el era cel mai viteaz şi mai drept dintre traci. Că istoricul a reţinut fraza asta în numele geţilor, e treaba lui.

Treaba noastră e să ştim că marele Burebista a pus biciul pe supuşi, le-a smuls viile şi a dat milităria jos din pod. Odată dată jos din pod, milităria a căzut în pivniţă, într-atâta i se împleteau picioarele de beată ce era. Totuşi, încet-încet, tenacitatea conducătorului şi-a spus cuvântul. Cuvântul acesta a fost, după unii, o înjurătură getă de mamă; după alţii, ar fi fost banalul triptic “brazdă, gazdă, mânz” cu care dacii îşi exprimau mânia, dispreţul, furia, veselia, dragostea, neputinţa, liniştea sufletească, curiozitatea etc.

Dar să revenim la firul evenimentelor. În anul 82 î.e.n. – după unii – Burebista s-a urcat pe tron. Cercetări recente sunt de părere că urcarea s-a comis mai târziu, adică ori în 70 î.e.n., ori în 60 î.e.n., fapte ce-i scurtează marelui lider domnia, iar nouă episoadele. La o privire mai atentă, însă, pricepem că toate trei numerele sunt, evident, lipsite de importanţă. Dar de această afirmaţie ne vom ocupa în episodul următor.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Burebista i-a scos pe geţi din starea de beţie continuă”

  1. Grigore al III-lae Ghica, cu un cap deasupra contemporanilor săi | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 21st, 2018 at 17:29

    […] Burebista i-a scos pe geţi din starea de beţie continuă […]

  2. Tradiţii creştine de Paşti şi de mamă | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 29th, 2019 at 20:10

    […] Burebista i-a scos pe geţi din starea de beţie continuă […]

  3. Plânge ţara, se căinează şi se smiorcăie ca trista: vremi nasoale se anunţă după domnu’ Burebista | A șaptea dimensiune says:

    mai 1st, 2019 at 18:27

    […] Burebista i-a scos pe geţi din starea de beţie continuă […]

  4. Despre cum regele get a băgat bani la buget | A șaptea dimensiune says:

    mai 1st, 2019 at 18:29

    […] Burebista i-a scos pe geţi din starea de beţie continuă […]

Adauga un comentariu