Vadim Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica

marți, octombrie 20, 2009 14:48
Posted in category Dictatura comunistă

Vadim TudorAdulator al lui Ceausescu, sustinator al comunismului, prieten de sprituri cu securistii, delator al confratilor scriitori, Corneliu Vadim Tudor este un personaj macinat de invidii si orgolii, ros de frustrari, dupa cum reiese din propriile-i dosare de urmarire informativa. DUI-urile cu numele de cod „Ticu” arata o fata mai putin cunoscuta a liderului PRM, cel care la 17 ani de la revolutie a incercat sa blocheze condamnarea comunismului. Nemultumit ca figureaza in raportul Tismaneanu, CVT a transformat in circ sedinta solemna a Parlamentului. „Eram doar ziarist, imi castigam painea”, spune Vadim. Cum? Reiese si din dosarul sau de la securitate.

In 1986, Corneliu Vadim Tudor incepe sa-si doreasca o masina. Dar nu oricare, ci un ARO de „comanda, asa cum au fotbalistii”. Incep presiunile, prima la rand fiind Ana Muresan, la vremea aceea ministru al industriei, careia ii da zeci de telefoane, ii trimite memorii si se duce in audienta. La ea, dar si la Gheorghe Oprea, primviceprim-ministru, la ministrul energiei, Ion Avram, generalul Gainusa, gen. Ilie Ceausescu si Ion Dinca. Usile tuturor ii erau deschise si poetul nu se jena sa ceara. Scopul, unul nobil, desigur; „un ARO dichisit, gen limuzina, neaparat gri metalizat si cu numar scurt”. Corneliu Vadim Tudor are insa ghinion, masina e alba! Obsedat, devine isteric, scrie, da telefoane, ameninta cu scandalul, se roaga. Pe scurt, face cam ce face si acum. Rapoartele ofiterilor de securitate, pe care ii pistona cu zeci de telefoane, sunt clare. „Vrea cu orice pret ARO-ul gri metalizat si nu intelege de ce nu-l capata odata”. De ce nu este „servit”, tocmai el, pe umerii caruia se sprijinea propaganda partidului. Plictisita si exasperata, securitatea ii da pana la urma masina dorita. Vadim nu suporta „plosnitele burgheze” Cum unei masini ii sta bine in garaj, Vadim isi doreste si o casa. Dar nu oricare, ci o viluta intr-un cartier bun.

Presiunile capata o si mai mare amploare, nu se rezuma la ministrii si generalii de securitate, ci ii scrie chiar „mult-iubitului conducator”. Misiva este o miorlaiala penibila, in care poetul de curte isi enumera meritele in „sustinerea si promovarea politicii partidului si a dvs. personal”. Vadim are dreptate, partidul ar trebui sa-l recompenseze dupa tonele de laude si ode, completate de infierarile din „Saptamina”. Casa i se cuvine! Presata, securitatea ii face pe plac, asa ca Vadim se muta. Dar, ca de obicei, poetul nu e multumit, fostii proprietari locuiesc la mansarda. Vadim decide: „Plosnitele burgheze sa fie date afara!”. Familie mare, cereri pe masura Nevoile familiei lui Vadim erau mari. Un frate voia un televizor color, altul un telefon sau un pasaport. Pentru asta exista securitatea, transformata de Vadim intr-un soi de magazin general. Pe 27 iulie 1986 poetul de curte trece la treaba, hotarat sa rezolve cererile fratilor. Il suna pe generalul Manea pentru actele de pasaport, care nu mai ies. Ameninta ca se duce direct la Postelnicu, la Coman si la ministrul de interne George Homostean, caruia ii trimite o telegrama. La ministrul Stelian Pintilie intervine pentru obtinerea unui post telefonic pentru fratele sau Pavel. Cum lucrurile nu se rezolva repede, Vadim apeleaza la ministrul transporturilor de atunci, Avram. Tot fratiorul Pavel isi dorea un televizor color, asa ca Vadim se duce la Ana Muresan. Desi ii ofera o carte cu dedicatie, nu are prea mare succes si chestiunea dureaza. Pana la urma „il rezolva” Paul Niculescu Mizil, care il suna personal sa-i dea vestea cea buna.

Familiei Tudor nu prea ii mai lipsea nimic, asa incat regretul dupa vremurile de glorie, cand securistii si ministrii se faceau pres la picioarele lui Vadim, poate fi inteles.

De douăzeci de ani are un limbaj de mahala. De douăzeci de ani aruncă cu noroi în memoria eroilor răpuşi de dictatura comunistă. De douăzeci de ani nu respectă legile ţării în care se vrea preşedinte (amendat pentru calomnie nu a plătit niciodată amenzile). De douăzeci de ani ameninţă în stânga şi în dreapta cu “dezvăluiri şi dosare”. De douăzeci de ani promovează minciuna şi înşelătoria. De douăzeci de ani spurcă prin cuvinte de ocară pe oricine are o altă opinie decât el. De douăzeci de ani nimeni nu a reuşit să-l izoloze de spaţiul public. Suntem, noi românii, blestemaţi să vedem mereu la televizor slugoii cizmarului din Scorniceşti delirând? Se pare că da …

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “Vadim Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica”

  1. Sorin Oprescu – un securist cu acte în regulă | A șaptea dimensiune says:

    februarie 2nd, 2015 at 19:14

    […] VC Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica […]

  2. 20 de ani în care spaţiul public românesc a fost ocupat de slugoii Dictatorului (I) | A șaptea dimensiune says:

    martie 17th, 2015 at 21:56

    […] VC Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica […]

  3. Şi nepoata lui George Enescu a cunoscut temniţele comuniste … din interior | A șaptea dimensiune says:

    august 3rd, 2015 at 8:20

    […] VC Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica […]

  4. Preşedintele românilor şi preşedintele mogulilor | A șaptea dimensiune says:

    august 4th, 2015 at 8:28

    […] VC Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica […]

  5. 4 cincinale cu slugile lui Ceaşcă | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 14th, 2015 at 18:45

    […] VC Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica […]

  6. Linsul de partid și de stat la romani | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 4th, 2016 at 16:05

    […] VC Tudor, o lepadatura bolsevico-securistica […]

Adauga un comentariu

Ro2.ro