Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II)

vineri, iunie 29, 2012 10:22

Catalin VoicuCătălin Voicu e la Jilava (era în iunie 2010 – n.m.) şi, cu fiinţa decimată, priveşte libertatea printre gratiile spitalului puşcărie. Cine şi-ar fi închipuit vreodată că fostul consilier parlamentar între 1999 şi 2001, sfetnic al lui Florin Costiniu pe vremea când acesta era secretar general al Camerei Deputaţilor, ajuns apoi senator şi aproape şef peste Interne, va avea aşa o soartă (între timp a ieşit; prietenii ştiu de ce – n.m.)? Un om de calibrul lui Voicu, despre care până şi SPP-ul se interesa, în anul 2000, înainte de alegeri, când ofiţerul Octav Pristavu îl ruga pe expertul parlamentar Dan Radu să-i furnizeze informaţii despre Voicu, n-ar fi crezut că va vedea interiorul temniţei. Atunci, în 2000, expertul parlamentar a refuzat cererea SPP-istului, dar e clar că serviciul avea, şi are, un dosar pe numele boierului, pitit prin sertarele instituţiei încă de după alegerile din 2000.

Mai am un singur dor, judeţul Giurgiu la Gecor

Între anii 2000 şi 2004, judeţul Giurgiu avea să îşi schimbe proprietarul. Încet-încet, din lucrare în lucrare, întregul judeţ a fost antamat de boierul Voicu şi transformat într-un biznis făcător de bani şi loc de petreceri şi partide de vânătoare. Firma Gecor SRL, controlată de mama boierului, câştigă în perioada asta şapte licitaţii de lucrări de drumuri şi poduri, întreţinere pet imp de vară şi iarnă, şi reparaţii, în Bucureşti, precum şi două licitaţii de reabilitări şi ranforsări ale sistemului rutier de pe centura Bucureştiului. În 2005, după ce boierul ajunge deputat de Bacău (pe listele PSD – n.m.), mai câştigă încă două licitaţii pentru lucrări de consolidare şi refacere în judeţul Bacău. Valoarea totală a acestor contracte cu statul ajunge la circa 20 de milioane de euro. După lucrări, firma a trecut la proprietăţi: deţine balastieră, parc de utilaje, dar şi mai multe hectare din corpul de pădure Călugăreni-Singureni, zonă transformată în cuibuşor de nebunii. De fapt, întreaga zonă s-a dezvoltat doar dacă interesele boierului au cerut-o. Drumul dintre Călugăreni şi Hulubeşti este singurul din comună care a văzut asfaltare, lucrare realizată din ordinul lui Voicu, cu firma Eurostrade, societate cumpărată recent (se întâmpla în 2010 – n.m.) de Ovidiu Tender. Şi era normal, pentru că rudele din Hulubeşti ale lui Voicu meritau drum. Dar mai ales din cauză că de la hotarul Hulubeştiului se desprinde, prin pădure, peste dealuri, o altă moşie deţinută de boierul Voicu.

Moşia boierului Voicu, vecină cu moştenirea boierilor Cantacuzini

Pe raza satului Hulubeşti se găseşte Pădurea Cantacuzină, care se întinde până spre satul Tangîru din componenţa comunei Stoeneşti. În locul numit ‘La Urzici’, se găseşte un canton pe care boierul l-a reparat şi l-a vândut regiei Romsilva la un preţ exorbitant. Cantonul ăsta e într-un loc extreme de izolat, la vreo 5-6 km de satul Hulubeşti, la liziera unei păduri de stejar, veche de vreo opt ani, amenajată tot de Voicu, pe banii Regiei. De fapt, toată pădurea tânără a fost parte a unui şmen prin care boierul Voicu a transferat nişte terenuri până la liziera pădurii, a plantat pe ele puieţi de stejar, după care a vândut tot celor de la Romsilva. Aceeaşi reţetă urma să fie aplicată şi conacului de la Singureni însă, din motive de nereuşită pesedistă în alegeri, biznisul s-a amânat. De unde se termină satul Hulubeşti, pe drumul de ţară ce duce spre pădure, se văd câţiva stâlpi de electricitate. Lucrarea a fost însă abandonată. Din motive de securitate, probabil, boierul Voicu a decis că e mai bine să tragă curent la cantonul şi moşia din pădure prin cablu subteran. Mai încolo, spre Tangîru, are o altă cabană de vânătoare, în locul numit ‘La Enclavă’. Oamenii din Tangîru îşi aduc şi acum aminte cum, în perioada 2000 – 2004, boierul Voicu organiza partide de vânătoare cu câte 50 de hăitaşi, la care participa şi Adrian Năstase, în vremea aceea premier. ‘Erau mulţi, venea şi Adrian Năstase şi mai mulţi de la judeţ şi de la Bucureşti. Ne chema pe mai mulţi din sat să mergem gonaci. Ne plătea câte 500 de mii’, îşi aduce aminte un localnic. Voicu n-a mai vânat acolo de vreun an (materialul este din 2010 – n.m.), iar ultima vânătoare cu gonaci a fost în februarie 2009 (când PSD-ul guverna alături de PDL – n.m.), participanţii fiind elita şmenofagă a judeţului, fără păsări rare de Bucureşti.

Autorităţile sunt părtaşe la prăduirea judeţului Giurgiu

Pe lângă RENEL, căreia i-a vândut o cocioabă – azi casă de protocol – pe un purcoi de bani, ori căreia i-a intermediat vânzarea actualului sediu din Călugăreni, cel mai bun partener de afaceri al boierului Voicu a fost Romsilva. Şeful Ocolului Silvic Ghimpaţi, de care ţin toate pădurile în care boierul şi-a tras conace, e pus în post chiar de Voicu. Şeful Direcţiei Silvice Giurgiu, Dan Dumitrescu, e finul lui Voicu şi singurul pesedist rămas în postul de şef de deconcentrată. Am încercat (se întâmpla în 2010 – n.m.) la conducerea centrală a Romsilva, să vedem cum se face de persistă această situaţie în care pădurea statului a ajuns vaca de muls a boierului. N-avem cu cine discuta. Domnul Solovăstru e plecat. Nu e. Nu are mobil, ne zice secretara. Pur şi simplu nu poate fi contactat. ‘E în concediu, aţi înţeles? Încercaţi altădată.’ Am făcut rost de numerele lui de telefon. Degeaba. Nu răspunde, doar e în concediu. Romsilva a trecut mai nou la Ministerul Mediului, unde e şef un ungur. Om serios. Vrăjeală. Actuala administraţie a Ministerului Mediului nu pare interesată de haosul lăsat la Romsilva, până în 2008, când regia aparţinea de Ministerul Agriculturii. Ministrul Laszlo Borbely e ocupat. Am reuşit să obţinem promisiunea că ne poate primi, pentru cinci minute, începând cu ora 18,45 fix. Vrăjeală. Cu vreo oră înainte ne sună consiliera să ne spună că nici ea nu ştie unde e ministrul. Dar că, dacă n-avem ce face, să mergem să-l aşteptăm în minister. Poate ajunge. Dar şansele sunt slabe, ne zice tot consiliera, pentru că are avion spre Tîrgu Mureş de la ora 21. Nu avem cu cine discuta şi nu e nimeni care să ne clarifice toate aspectele penale legate de formele de proprietate ale terenurilor şi cabanelor de vânătoare din Giurgiu, judeţul boierului Voicu. Borbely are în acest moment cu totul şi cu totul alt obiectiv: să planteze cât mai mulţi arbori, şi mai apoi relansarea afacerilor cu lemn ale colegului său Attila Verestoy. Muntele de ilegalităţi făcute de Voicu şi oamenii săi din PSD poate să aştepte. Mai ales că judeţul Giurgiu nu este în Transilvania. (Academia Caţavencu)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II)”

  1. Preşedintele trece, hoţul rămâne? | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 13th, 2015 at 21:05

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

  2. Uslaşii practică minciuna sistematică şi violenţa simbolică | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 13th, 2015 at 21:58

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

  3. Andrei Pleşu: „Mă declar sabotat de Guvernul Ponta” | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 15th, 2015 at 8:19

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

  4. STOP instaurării dictaturii neocomuniste în România | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 26th, 2015 at 17:03

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

  5. În Republica Bananieră Oltenia, poliția = mafia | A șaptea dimensiune says:

    martie 24th, 2016 at 21:55

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

  6. România, o țară coruptă? | A șaptea dimensiune says:

    martie 25th, 2016 at 14:06

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

  7. Ponta, măscărici ordinar, demisia! | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 10th, 2016 at 18:44

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

  8. PSD = ciuma roşie = Mafia – manual de funcţionare (I) | A șaptea dimensiune says:

    iunie 6th, 2019 at 18:11

    […] Caracatiţa mafiotului PSD-ist Cătălin Voicu, omul lui Ilici „KGB” Iliescu (II) […]

Adauga un comentariu