A șaptea dimensiune

Caracatiţa de partid sau de familie este ‘made in Romania’. Promovată intensiv de dictatura comunistă, Ceausescu şi-a adus toate rudele în Comitetul Central, caracatiţa există şi azi în orice loc din Republica România. ‘Beneficiarul’ principal este sectorul public, aici este cancerul. În sectorul privat este treaba patronului dacă aruncă banii pe rude incompetente. Sunt banii lui până la urmă.

Primării, şcoli şi alte instituţii publice sunt locuri numai bune de tocat bani publici pe funcţionari incompetenţi şi corupţi, dar care au ‘meritul’ de a fi membri ai Caracatiţei. Ai o rudă şef, te doare-n bască de competetivitate, eficienţă, lege, randament etc. Astea-s noţiuni pentru ‘fraierii’ de germani, nu pentru românii membri ai caracatiţei de cumetrie. Chiar crede cineva că se discută vreodată în instituţiile publice din Republica Securistică România de eficienţă, de proiecte viabile, de organizare bună a activităţii, de înlăturarea celor incompetenţi şi diminuarea cheltuielilor? Evident că nu.

Mai jos, este un material preluat din Academia Caţavencu, în care se poate citi de ce merită pesedistul Cătălin Voicu să fie liber. Chiar dacă este din 2010, din acest material se poate înţelege de ce a fost primit atât de cald, în Parlament, de către colegii de celulă pesedişti, cu pupături şi îmbrăţişări, la ieşirea lui Voicu de la bulău. Hai românaşi, votaţi USL-ul, chiar că (vă) merită!

Judeţul Giurgiu nu tânjeşte după libertatea lui Cătălin Voicu, zis Naşul. Se poartă ca şi cum senatorul ar fi liber şi ar chefui ca de obicei, la sfârşitul săptămânii, în casele sale pitite sub numele soacră-sii, sau ar vâna pe moşia de vânătoare disimulată sub numele lui taică-su. Sau, mai degrabă, Giurgiul se comportă ca şi cum l-ar aştepta pe Naş să iasă de la bulău (între timp a ieşit – n.m.), cu pâine şi sare, ca pe boierul cel mare al ţinutului.

Naşul este adevăratul stăpân al Giurgiului. Ne-am convins căutându-i averile ascunse în păduri, îndărătul însemnelor de proprietate ale statului român, care este aliatul său împotriva legii. În Giurgiu, statul a ajuns părtaşul Naşului la o serie de fărădelegi, care continuă să se petreacă sub ochii noştri, ca şi cum Giurgiul n-ar face parte din România. Tot ce a menţionat Naşul în declaraţia de avere de pe site-ul Senatului este apă de ploaie. În Călugăreni, are cel puţin două case trecute pe numele Liviei Baboi, zisă Viky, soacră-sa. În Iepureşti, are un teren de vânătoare şi un conac, pe un teren de 65 de hectare, împreună cu George Neagoe, procurorul-şef al judeţului Giurgiu, şi cu Gheorghe Păunescu, primarul Iepureştilor.

Miercuri, 26 mai 2010, zi toridă. Bate vântul. Ajungem la primăria Călugăreni. Personalul a fugit în pauza de masă. O tanti mănâncă singură dintr-un ţucal de tablă, în sala de ceremonii. ‘Viceprimarul Dumitru Iordache (PNL) nu este’, zice. Ieşim în curte. Apare o altă cucoană: ‘A zis că soseşte’. Iată-l, a coborât din maşină. Vesel, genul gherţoi tânăr, cu ghiul oval de muiere pe degetul mic, burta scoasă la înaintare, zâmbet şmecher aşternut pe toată faţa. Nu e viceprimarul liberal, ci primarul pesedist Marin Voinea, omul Naşului. I-a luat-o înainte viceprimarului, ca să nu iasă încurcături.

‘Domnul Voicu? Un om extraordinar. Nici nu ştiţi cât bine a făcut pentru Călugăreni’, zice. Când îl luăm la bani mărunţi, nu ştie să spună ce anume a făcut. ‘Domnul Voicu este de o modestie rară. Îi compătimea pe oamenii săraci din sat, care taie un viţel, o vacă. Vorbea frumos cu ei. Odată era blocată şoseaua şi putea să dea telefon să vină echipajele de la rutieră să-l scoată de acolo, dar n-a sunat, ca să vedeţi ce om deosebit este. Dacă a asfaltat ceva în Călugăreni cu firma Gecor SRL, trecută pe numele mamei sale? Nu, nu s-a ocupat de aşa ceva. Venea la sfârşitul săptămânii cu angela, nevastă-sa, şi cu copii la mama-soacră. La Viky, care are societatea ‘Neajlovul’. Baboi Livia’, zice.

Se încurcă în minciuni. Adineauri parcă zicea că Naşul s-a certat de patru ani cu soacră-sa. Acum vorbeşte de uichenduri pe care Naşul le face regulat la Călugăreni. ‘Scuzaţi, am mâncat ceapă cu ciorbă de cartofi noi’, zice. ‘Salată de ceapă. Mă pricep. Am fost bucătar până acum un an când m-au ales primar.’ Suntm înconjuraţi de secretomanie şi priviri piezişe. ‘Nu sunt de aici’, este răspunsul la întrebarea unde stă soacra Naşului. În cooperativa ‘Neajlovul’ nu e decât vânzătoarea. ‘Doamna Viky e după marfă’, zice. Viky apare în câteva secunde. Are două case pe uliţa Cartojanilor. Par case obişnuite, înecate de vegetaţie. La una se lucrează de zor. În tunelul verde se cască un alt spaţiu, cu filigorie şi acareturi care se răsfiră în adâncime prin frunzişul luxuriant. Casele par nişte păpuşi ruseştipline cu păpuşi tot mai mari. Lângă ele tronează o vilă misterioasă în stil bavarez, albă, cu jaluzelele trase, şi gard ca un zide de cetate, despre care lumea zice cu jumătate de gură că e a unui neamţ care nu este niciodată acasă. O fi la Jilava (Cătălin Voicu era închis la Jilava în momentul investigaţiei jurnalistice – n.m.). La capătul uliţei Cartojanilor, Naşul a mai deţinut o locuinţă, cumpărată pe nimica toată şi vândută cu echivalentul a 500.000 de euro administraţiei RENEL. Are statut de casă de protocol, dar pare bântuită de stafii. Este genul de afaceri tipice pentru Naşul, în care cumpără pe nimic şi vinde la preţuri exorbitante statului tutelar.

A doua zi, scotocim pădurile de lângă Iepureşti, în căutarea terenului şi a conacului de vânătoare. Găsim, în cele din urmă, intrarea în pădure, vizavi de pepinieră. Pe dreapta drumului veghează semnul de interzicere a accesului auto şi un panou ascuns pe jumătate între crengile copacilor, cu însemnele constructorului, respectiv firma Gecor SRL a Naşului, asociată cu societatea PACO a lui Costel Căşuneanu, partenerul său în diverse contracte cu statul şi de lot de instanţă, cât şi al beneficiarului, Direcţia Silvică Bucureşti, Ocolul Silvic Ghimpaţi. Panoul conţine trei inadvertenţe: pe el nu figurează blazonul de stat al Regiei Romsilva; Direcţia Silvică Bucureşti a fost desfiinţată; Ocolul Ghimpaţi face parte din Direcţia Silvică Giurgiu. Sub această aparenţă se ascund capcanele întinse de Naş şi de clica sa de şefi din administraţia de stat. După două sute de metri apare pe dreapta ceea c ear fi trebuit să fie canonul silvic. În loc de pădurar, suntem luaţi în primire de un ţigan în pantaloni scurţi, extrem de violent, care ne întreabă ce căutăm aici. ‘Adică în proprietatea statului român’, zicem. În ajutorul său mai sare încă un individ, care ne somează să ieşim din pădure, altfel dă drumul câinilor să ne sfâşie. Toate pertractările noastre, că ne aflăm pe terenul Romsilva şi că de nicăieri nu rezultă că suntem pe o proprietate privată, care nu a fost marcată la vedere, eşuează. Gorilele Naşului ne urmăresc cu maşina din spate. Au fost mutate de către Naş în spaţiu de circa trei ani.

Mergem al postul de Poliţie Iepureşti. Vrem să facem plângere. Agentul ne ia cu binişorul. Şeful de post din Iepureşti a fost adus din satul Hulubeşti, comuna Călugăreni, de unde se targe familia Naşului. Agentul ne spune că n-are rost să facem plângere, că durează. Se oferă să ne însoţească la locul faptei. Pe drum, se răzgândeşte şi ne zice că am putea fotografia proprietatea Naşului de la liziera pădurii. Apar două echipaje mobile de haidamaci. Poliţistul negociază cu ei vrem de un sfert de ceas (în România lui VoicuPSD legea se negociază, băi români – n.m.). Se dau telefoane la şefi din ambele părţi. Situaţia devine încordată. Mardeiaşii Naşului nu se lasă. Sunt angajaţi ai Agenţiei Naţionale de Pază, Protecţie, Investigaţii şi Protocol SRL, ai Naşului şi ai generalului de patru stele (r) Dumitru Venicius Iliescu, fost şef al SPP pe vremea Bunicuţei KGB-iste. În martie 2010, când a fost arestat Naşul, a mai încercat cineva să fotografieze conacul din pădure, dar s-a dat alarma la Bucureşti şi au sosit instantaneu gorilele lui Mitică Iliescu, încercuind zona zero. În sfârşit, reprezentantul statului român a obţinut de la mafia Naşului aprobarea să ne lase să facem o fotografie de la lizieră.

La liziera pădurii se vede un conac maiestos, zis Palatul, proprietatea Naşului, şi cel puţin încă patru case de vânătoare. Terenul, mărginit de o suprafaţă de teren arat, dar necultivat, de 65 de hectare, aparţine Naşului, lui Gheorghe Păunescu (PSD), primarul comunei Iepureşti şi lui George Neagoe, procurorul-şef al judeţului Giurgiu. Clădirile au fost înălţate pe un teren defrişat, cu o suprafaţă de circa trei hectare. Complexul are iaz de pescuit, este împrejmuit cu sârmă ghimpată şi a fost iniţial destinat vânzării către Romsilva, care ar fi urmat să-l achiziţioneze de la Naşul pe o suma exorbitantă. Cum însă PSD n-a câştigat alegerile (era în 2010 – n.m.), învârteala aşteaptă zile mai bune. Zona în care se află complexul se numeşte ‘Urzicaru’. În cadastru, porţiunea de teren arabil limitrofă pădurii şi complexului de vânătoare figurează drept ‘Tarlaua 65’. Pământurile au fost luate cu japca de la ţărani, care nu au avut voie să vândă nimănui, înainte de a-i raporta lui Păunescu. Primarul se află la al treilea mandate şi a câştigat alegerile din 2008 cu cântec. În campania electorală a adus mai mulţi interlopi din Bucureşti, pentru a-şi intimida adversarii politici. S-au tras focuri de armă, s-a făcut anchetă, s-a muşamalizat totul la vârf. Printre interlopii aruncaţi în iureşul electoral, figurau şi recuperatorii şi valutiştii Naşului, Edy şi Calul. Generalul Mitică Iliescu i-a alocat Naşului un apartament în centrul civic, pe care Naşul l-a vândut, apoi a construit un duplex şi o vilă în cartierul Progresul, pe care la rândul lor le-a vândut interlopilor Edy şi Calul, care i-au furnizat mai multe maşini furate.

Cea mai mare realizare a primarului Păunescu, în cele două mandate (2000 – 2008), a fost cheltuirea a peste 23 de miliarde de lei vechi, pentru pietruirea a 1,7 km de drum comunal. Lucrarea a durat mai bine de doi ani. Pe numele primarului a existat un dosar penal, însă, cu ajutorul Naşului şi al procurorului Neagoe, a ieşit recent (2010 – n.m.) de sub urmărire penală. Naşul a făcut învârteli cu Romsilva prin Dan Dumitrescu, directorul Direcţiei Silvice Giurgiu, singurul şef de instituţie pe care actuala coaliţie (PDL, UNPR, UDMR – nota mea) nu a reuşit să îl schimbe în judeţ. A fost demis preţ de vreo trei luni, dar repus în funcţie cu ajutorul Naşului. La nivel Romsilva, Dumitrescu îi protejează Naşului ‘proprietatea’ din pădure. Dumitrescu este finul Naşului. Paza silvică propriu-zisă este asigurată de Romeliu Păun, şeful Ocolului Silvic Ghimpaţi, omul Naşului, adus în locul fostului pădurar ameninţat cu moartea. La doi paşi de Capitală, un ţinut uitat în timp respiră ritmuri medievale, şi acesta este doar începutul. Proprietăţile Naşului se răsfiră prin păduri păzite de gorile, departe de ochii curioşilor. În Singureni se află un alt domeniu de vânătoare cu cabană, despre care informaţiile noastre au reţinut că interfaţa Naşului ar ascunde, de fapt, interesele lui Adrian Năstase. (Cornel Ivanciuc, Alexandru Cristorian)

Păi, nu merită votaţi USL-iştii?

Şi b): nu-i normal ca Naşul să-l susţină pe Adrian Năstase. Doar provin din aceeaşi ‘famiglie’?

Citeste si articolele:

• Ce nu spun tembeliziunile mogulilor despre Adrian Năstase
• Tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, o mascaradă gen mătuşa Tamara
• Ion Predescu, unul dintre ‘minerii’ PSD-ului
• Guvernul Grivco şi protecţia mafioţilor din Republica România
• Cât PSD a fost la putere s-au dat cele mai mari tunuri financiare din istoria României