Cât de proști sunt locuitorii orașului Constanța

sâmbătă, martie 8, 2014 20:59

Radu MazareMazăre, acest geniu necunoscut al matematicii

Nu înțeleg de ce toată lumea îi căinează pe olimpicii români la matematică și de Radu Mazăre nici măcar nu pomenește, deși, sincer, primarul Constanței mi se pare, în comparație cu micuții care aduc acasă aurul olimpic, un geniu al matematicii.

E drept, el nu-i prea tare la integrale, dar la funcții, geometrie în spațiu locativ și mai ales la rezolvarea, într-un hotel de cinci stele, a unei ecuații cu vreo două necunoscute tinere, frumoase și neapărat bine spălate înainte e neîntrecut! Nu mai vorbesc despre calculele instantanee, direct din minte, pe care acest „enfant prodige” al politicii românești le face și care te uimesc prin acuratețea lor!

I-am auzit pe mulți întrebându-se dacă alegătorii constănțeni sunt bătuți în cap de-l tot votează și, mai ales, cum se explică succesul unui edil care 300 de zile pe an nici măcar nu-i prin urbea natală, umblând langa după chiloți tanga prin toată lumea. Răspunsul e simplu: Radu Mazăre a fost, este și va fi primar pentru că știe matematică. Dacă nu știa, nici președinte de scară nu ajungea, darămite staroste peste o așezare de aproape 250.000 de locuitori!

Și tot matematica îi dă ghes să umble și pe meleaguri străine, fiindcă, asemenea oricărui geniu mioritic în viață, văzând că în România nu mai are nimic de învățat, el caută să învețe pe la alții. Păi știți dumneavoastră câte ecuații cu trei necunoscute a rezolvat Mazăre prin Brazilia? Știți câte ridicări la pătrat (adică două deodată) a făcut prin Thailanda, că thailandezele sunt mai ușurele? Aveți idee câte înmulțiri a efectuat el cu negresele alea nesătule din Africa, de au extras și rădăcina pătrată din el, săracu!? Nu știți! Și atunci de ce mai vorbiți?

Radu Mazăre e atât de genial încât, practic, el nu gândește, ci doar rezolvă probleme. În capul lui sunt numai cifre – nu mai mari decât alea de prin buzunare, dar sigur mai multe. El știe permanent câți alegători sunt în Constanța și câți dintre ei trebuie cumpărați, ca să-i asigure un nou mandat. Se spune că, odinioară, Iulius Cezar, dornic să fie ales într-un colegiu preoțesc, ar fi împărțit șpăgi grase în stânga și-n dreapta, iar în ziua scrutinului, când s-a pomenit că în loc de cinci senatori, cât îi trebuia, l-au votat șase, a exclamat: „Vai, am cumpărat unu în plus!”.

Ei bine, Mazăre nu va face niciodată prostia asta. El nu va cumpăra pentru nimic în lume măcar un pensionar, un asistat social, un linge-blide în plus! Calculele lui îi arată că e suficient să cumpere doar vreo 80.000 de cetățeni din cei peste 200.000 cu drept de vot ca să fie ales. Și tot calculele îi arată câți bani trebuie să scoată, după alegeri, ca să aibă suficienți și pentru concedii, și pentru felurite cheltuieli, și pentru următorul scrutin.

Concret, să luăm cazul ultimelor alegeri: mai cu un mic, mai cu o bere, mai cu o sticlă de ulei, mai cu o găleată cu „Votați USL!”, el a convins 87.945 de oameni să-l voteze. Restul, până la aproape 250.000, n-au primit nici mici, da’ nici nu l-au votat. În schimb, acum, când Mamaia și-a tras imn de stațiune, iar Loredana știți cât de avidă e de bani, nu doar fazanii ăia îndopați cu mici și bere vor scoate din buzunar suta de lei, ci și șmecherii care au fost ei șmecheri și nici de-ai dreacu nu s-au dus la vot.

Nu mai zic de firme, care vor fi cocoșate de Mazăre cu o taxă de până la 4.000 de lei! Cu alte cuvinte, îți trebuie un creier de matematician ca să-i jupoi și pe fraierii cărora le-ai dat, să zicem, pomeni electorale de maximum 50 de lei și acum le iei dublu, și pe șmecherii cărora nu le-ai dat nimic, dar le iei direct suta!

Așa că, dacă nu plouă prea curând cu neuroni la Constanța, Radu Mazăre va rămâne edil aici până la adânci bătrâneți. Sau, cine știe, poate se-ntâmplă vreo minune și-l bagă DNA la apă – nu la apa Mediteranei, Caraibelor, Mării Roșii sau a Oceanului Indian, ci la apa cu rugină a Jilavei. Că la ecuații cu multe necunoscute am văzut, Mazăre e imbatabil, dar chiar aș fi curios: ecuații cu mai mulți necunoscuți, toți viețași, știe să rezolve băiatu’ ăsta?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Cât de proști sunt locuitorii orașului Constanța”

  1. Parlamentari penali, când se aplică rezultatele Referendumului din 2009? | A șaptea dimensiune says:

    martie 27th, 2016 at 18:28

    […] Cât de proști sunt locuitorii orașului Constanța […]

  2. România, infracționalitate și incultură | A șaptea dimensiune says:

    iulie 17th, 2016 at 17:24

    […] Cât de proști sunt locuitorii orașului Constanța […]

  3. BitDefender, încă o dovadă că românii pot fi cei mai buni | A șaptea dimensiune says:

    iulie 18th, 2016 at 7:57

    […] Cât de proști sunt locuitorii orașului Constanța […]

Adauga un comentariu