Cat de vinovat este Basescu pentru pierderea flotei?

marți, iulie 18, 2017 8:10
Posted in category Mass-media

FlotaDe ce pute mătrăşirea flotei a Băsescu

Ani de zile, presa s-a canonit să afle cât a câştigat statul român din vânzarea flotilei comerciale maritime. Îndeosebi, din mântuirea navelor din parimoniul CNM Petromin, măritate cu societatea norvegiană Torvald Klaveness (prin acel acord statul român a pierdut imens, fiind un jaf de proporţii cosmice; vedeţi aici – n.m.). Ce n-am înţeles nici în ruptul capului a fost faptul că Traian Băsescu, pe atunci subsecretar de stat în Ministerul Transporturilor, a semnat convenţiile cu partea norvegiană şi a participat ca negociator, din partea statului român, la măritişul flotei. Ce ştim e că negociatorul norvegian, Knut Hartman, a înşfăcat pentru prestaţiile sale 600.000 USD. Ce-am aflat abia acum (era august 1998 – n.m.) e că Norvegia l-a recompensat în felul ei pe Băsescu, subvenţionându-i, în 1995, cursurile avansate de Management în Industria de Transport Maritim, la Institutul Norvegian de Tehnologie, din cadrul Universităţii din Trodheim. Şi ce-am aflat abia de curând este că firma “Torvald Klaveness” are ca principal partener de afaceri, în Europa, Societatea “Baltisky Zavod” din Sankt Petersburg, adică vajnicul complex militar rus de construcţii navale. Adica pan-slavismul combinat cu politicienii corupţi români ne-a înstrăinat nouă flota comercială. (“Academia Caţavencu”, nr. 353/1998)

Iată şi replica lui Traian Băsescu.

Basescu probeaza ca Vacaroiu si Micky Spaga au vindut navele

Liderul PD, Traian Basescu, a prezentat, ieri (24 iunie 2003 – n.m.), documentele care probeaza vinzarea a 191 din cele 270 de nave ale flotei romanesti, numele sau nefiind legat de nici unul dintre aceste procese. Potrivit documentelor puse la dispozitia presei de Traian Basescu, cele 191 de nave au fost vindute in diverse procese (privatizare, restructurare, lichidare, licitatie) in perioada 1990-2000, intre cei care au semnat diverse hotariri privind aceste procese regasindu-se nume precum Nicolae Vacaroiu, Serban Mihailescu, Paul Teodoru, in diversele calitati pe care le aveau la datele respective in mai multe ministere. Abia dupa sase luni de la aprobarea vinzarii primelor 24 de nave, Traian Basescu a fost numit subsecretar de stat in Ministerul Transpoturilor.

Basescu a precizat ca prin aceste documente nu vrea sa acuze pe nimeni si ca s-a hotarit sa le faca publice dupa ce PNA a lansat intrebarea „Ce s-a intimplat cu Flota romaneasca?”. Primul proces de „diminuarea a flotei” a avut loc in martie 1990, Nota de aprobare a vinzarii a 24 de nave fiind semnata, intre altii, de Nicolae Vacaroiu, director de Directie in Ministerul Economiei Nationale, si de Paul Teodoru, din partea Directiei Transporturi si Telecomunicatii. Vinzarea primelor 24 de nave a fost aprobata fara nici o legatura cu mine, a completat Basescu.

El a prezentat cronologic toate documentele ce consemneaza procesele de vinzare a celor 191 de nave desfasurate de-a lungul anilor, cele mai multe dintre ele fiind hotariri emise de FPS si nici unul neavind semnatura lui Traian Basescu. Voi gasi documentele prin care s-a aprobat vinzarea si a celorlalte nave pina la 270 si o sa intreb PNA daca exista macar o semnatura a lui Traian Basescu pe aceste documente, a declarat agentiei Mediafax liderul PD, adaugind ca astfel de acte sint „lesne de obtinut”, iar PNA le-ar putea procura in citeva ore.

Intre documentele prezentate de Basescu se afla si unul privitor la vinzarea grupului de nave Ermis pentru care, potrivit celor spuse de liderul PD, Parchetul CSJ a facut demonstratia ca s-au pierdut in 1994, desi ele au fost vindute in 2000, si pentru care 12 persoane se afla in prezent in inchisoare.

PNA, instrument politic

Liderul PD a mai spus ca ceea ce il deranjeaza in mod obisnuit este ca oameni politici implicati in aceasta problema – precum Nicolae Vacaroiu, Serban Mihailescu, Paul Teodoru – n-au avut „nici o interventie, din fair-play”, prin care sa spuna ca in cazul unor dintre nave ei au fost cei care au aprobat vinzarea. „Toata lumea sta pitita in loc sa recunoasca un proces ce s-a desfasurat uneori mai bine, alteori mai prost, dar care a insemnat o realitate a economiei noastre”, a completat Basescu. El s-a aratat nemultumit de reactia PNA lansata de purtatorul de cuvint al institutiei, Gabriela Neagu, care intre altele s-a intrebat „Ce s-a intimplat cu flota romaneasca?”. „Nu cred ca PNA are atributii in a da un astfel de raspuns. Intrebarea Gabrielei Neagu nu este decit proba politizarii acestei anchete pentru ca este aceeasi intrebare pe care public au pus-o Ponta, Gusa si Adrian Nastase”, a fost de parere Basescu. (Sursa)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Cat de vinovat este Basescu pentru pierderea flotei?”

  1. Cat rau poate face Traian Basescu Romaniei | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 20th, 2019 at 18:48

    […] Cat de vinovat este Basescu pentru pierderea flotei? […]

Adauga un comentariu