Clasa turnatorilor la Securitate merge in Paradis

luni, ianuarie 26, 2009 20:11
Posted in category PeNaLii

Clasa turnatorilor la Securitate merge in ParadisClasa turnătoare merge în paradis (preluare din “Academia Caţavencu, nr.3/2008, autor Nicolae R. Dărămuş)

Subliniez, pentru cinefili, că nu am greşit titlul. Dimpotrivă, asigurarea destinaţiei cu pricina o fac chiar specialiştii: agenţii de circulaţie a sufletelor, aflaţi în subordinea agentului atestat IPS Pimen Suceveanul. (Zic “agent atestat” întrucât, recent, decizia Colegiului CNSAS potrivit căreia Înalt Prea Sfinţitul Pimen a făcut poliţie politică a rămas definitivă, acestuia respingându-i-se contestaţia.) Amintiţii agenţi – luând înfăţişarea unor cuvioşi preoţi-dascăli de religie – distribuie în şcolile şi liceele sucevene revista “Tinerii azi” (editată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor). În nr. 3 al acesteia, după ce “editorialistul” Pimen semnează un bulibăşit text despre icoana ortodoxă, o seamă de preoţi, elevi şi studenţi-model scriu popeşte despre păcatele trupului şi minţii. “Popeşte”, adică în stilul cuvântărilor lui Teoctist ori, mai nou – etern ghinion ortodox! – , ale Preafericitului Daniel. Rezultatul? O delicios-ridicolă broşură, doavadă că iadul (şcolar) poate fi tapetat cu bune intenţii.

Cristian Mungiu merge în iad

Bomboana pe tortul textelor (din care aflăm totul, dar absolut totul despre alcool, sinucidere, prezervative, narcisism etc.) o constituie scrierea “Ce este iadul?”, semnata de preotul Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei. Scrierea este ornată cu o “copie” a “Judecăţii de Apoi” – bine cunoscuta frescă de pe faţada vestică a Mănăstirii Voroneţ – îmbunătăţită cu explicaţii scrise. În jerba de foc a iadului, pe lângă o seamă de păcătoşi consacraţi, se prăbuşesc irepresibil şi la grămadă “teatru, cinema, modă, bogaţii (dar nu şi Becali, sponsorul lui Pimen – n.m.), femeile care fac avorturi, mândrii etc.”. Nici un cuvânt însă despre sufletele turnătorilor la Securitate.

Unde merge IPS Pimen?

Respectiva omisiune arată limpede că IPS Pimen va merge în rai. Totuşi, şarpele îndoielii mă roade şi explic de ce. Într-o emisiune directă de la Mănăstirea Moldoviţa – făcută de Realitatea TV – , jurnalista Oana Dobre l-a întrebat pe IPS Pimen: “De ce, părinte, înalţii preoţi nu vor să-şi declare averile şi provenienţa lor, aşa cum fac ceilalţi muritori?”. “Am să vă răspund mai târziu”, a rostit prelatul şi a început eterna lui poveste cu revendicarea pădurilor de către popi. Ca să înţelegem şi noi, nepricepuţii, cum stă treaba, a dat o pildă: sfinţia sa şi un om de rând priveau peisajul bucovinean. “Ce vedeţi acolo?”, i-a întrebat cineva. Poporeanul, prost, a răspuns simplu: vedea păduri, poieni, ierburi, căpiţe de fân, cer, nori, păsări cântătoare. “Eu – a explicat triumfător şi pragmatic Pimen – am văzut vaci, oi, lapte, smântână, brânză, carne, adică hrana cea mai bună pentru bătrâni.”Pesemne că, dacă ar fi continuat descrierea naturii, ar mai fi zărit drujbe, TAF-uri, gatere, cherestea, pastramă de urs, conturi bancare. Emisiunea se apropia de final şi jurnalista nu s-a lăsat: “Nu mi-aţi răspuns la întrebarea cu declararea averilor preoţeşti”. Transparent, sincer şi cald, preacuviosul Pimen i-a retezat-o: “Da, nu v-am răspuns. Nu-i nimic!”. Aşadar, accept: securiştii cu sutană merg în rai. Da’ unde dracu’ se duc tupeiştii, mincinoşii, obraznicii, lacomii de mâncare, de avere şi de arginţi?

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

10 Responses to “Clasa turnatorilor la Securitate merge in Paradis”

  1. Ortodoxia îngroapă România says:

    noiembrie 16th, 2014 at 10:18

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  2. Romania are cele mai multe biserici pe cap de locuitor din Uniunea Europeana | A șaptea dimensiune says:

    martie 3rd, 2015 at 21:48

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  3. Cu ce se mai ocupă Biserica Ortodoxă, de când o parte din slujitorii ei nu mai toarnă la securitate | A șaptea dimensiune says:

    martie 4th, 2015 at 20:56

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  4. Să râvnim la bunurile aproapelui (BOR – 2009) | A șaptea dimensiune says:

    martie 4th, 2015 at 21:12

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  5. Fundamentalismul ortodox şi ruptura sa evidentă de Scriptură | A șaptea dimensiune says:

    martie 6th, 2015 at 21:40

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  6. Alte crime comise in numele religiei | A șaptea dimensiune says:

    martie 10th, 2015 at 22:18

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  7. Înalții prelați ortodocși, de la turnătorii la Securitate de ieri la șpăgarii de azi | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 11th, 2015 at 14:55

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  8. Ortodoxul-șef Daniel Ciobotea vrea România mereu în Evul Mediu | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 11th, 2015 at 14:59

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

  9. 10 celebritati atee | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 11th, 2015 at 15:04

    […] Cauzele crizei morale din România: astăzi Biserica Ortodoxă (I) […]

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker