Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu

luni, februarie 1, 2010 14:03
Posted in category Educatie, Locale

Condrea Aurica, bunica meaCât timp nu voi fi părăsit de sentimente, am să port o veşnică recunoştinţă bunicilor mei din partea mamei, oameni care au rămas în sufletul meu drept modele ale “capitalismului decadent”. Bunicul, Condrea Costică, a fost soldat în cel de-al doilea război mondial, fiind luat prizonier de ruşi, care l-au ţinut trei ani în lagăr, după încheierea războiului (dacă tot cad unii azi în fund de admiraţie la vederea dictatorului Putin). De aici se poate înţelege care a fost preţul plătit de români tătucului Stalin, după 1945. Bunicul meu a spus întotdeauna despre ruşi că sunt nişte porci ordinari, având, însă, o mare admiraţie pentru germani.

Mi-a povestit foarte multe întâmplări trăite de el pe front, dar, din păcate, a murit pe când aveam 9 ani, iar amintirile mele despre acest om extraordinar sunt puţine. Îmi amintesc totuşi că era un foarte bun tâmplar, toate obiectele din gospodărie fiind făcute de mâna lui. Avea mâini de aur: nu exista obiect pe care să nu-l repare sau să-l construiască, dacă avea “materie primă”. Bunicul meu absolvise 7 clase în “capitalismul decadent” şi a murit atunci când avea 70 de ani.

Bunica, Aurelia Condrea, nu ştia carte. Dar compensa aceasta printr-o credinţă profundă. I-am admirat întodeauna credinţa tainică şi puternică în Dumnezeu. În simplitatea ei, momentele vieţii erau de o limpezime strălucitoare. Pentru ea, Crăciunul era aşteptat în post şi rugăciune, iar Dumnezeu era Ocrotitorul căruia nimic din întâmplările acestei lumi nu-i scapă. A trăit într-o perioadă tulbure. A crescut, vreme de şapte ani, atunci când bunicul era pe front şi în lagăr, singură doi copii. A prins al doilea război mondial, foametea adusă de ruşi în Moldova, 1946, colectivizarea forţată făcută de bolşevici. Cât a trăit (1911 – 2002) a fost modelul de creştin, pe care, în ziua de azi, nici unii preoţi nu-l au. Chiar dacă era apostrofată sau certată, Dumnezeu îi dădea acea răbdare şi bunătate de a nu răspunde răului cu rău.

Dragii mei, am povestit toate acestea pentru a înţelege mai bine ce înseamnă educaţia în această regiune, unde ateismul bolşevic, ţigăneala şi lipsa oricăror valori fac legea. Printre ideile foarte proaste puse în practică după 1989, s-a numărat şi înfiinţarea şcolilor de arte şi meserii (prescurtate SAM), şcoli unde ajungeau cei care nu intrau la liceu. O asemenea şcoală s-a înfiinţat şi în comuna “europeană” Havîrna (Botoşani). Aceste şcoli s-au dovedit falimentare prin finalitatea lor, peste 90% dintre absolvenţii unor astfel de şcoli nu au practicat niciodată ceea ce au învăţat (aşa cel puţin stau lucrurile în Havîrna). Elevii din localitatea Tătărăşeni (un cătun de pe aici), mergeau la SAM Havîrna pe jos. Bunica mea a locuit singură în ultimii ani ai vieţii. Stătea într-o zonă mai izolată a satului, chiar dacă avea casa la şoseaua principală. În acea zonă, mai ales iarna, elevii (?) SAM Havîrna aveau o singură distracţie: aruncatul cu pietre sau zgomote infernale (bătut în indicatoare rutiere, petarde). Teama în care a locuit bunica mea o lungă perioadă era mare. Un bătrân are nevoie de linişte, bolnav fiind.

Şi cine erau “făptaşii”? Păi, proveneau din familii în care alcoolul făcea legea. De exemplu, Murăreanu Bogdan provenea dintr-o familie în care mama era mai mereu beată. Iar acest elev, care la SAM Havîrna învăţa, nu-i aşa, respectul faţă de ce bătrâni, arunca cu pietre în ţigla casei bunicii, iar aceasta se ruga să mai treacă cu bine şi respectiva seară. Educaţia lăsată moştenire de regimul pesedist, şi propusă românilor o lungă perioadă, a fost una falimentară, fără finalităţi clare, una pe măsura Tătucului care a adus minerii, pentru a-i ciomăgi pe cei care doreau să reformeze România. Cei care aruncau cu pietre într-o femeie bătrână şi bolnavă, care nu le făcuse nici un rău şi care, poate, ar fi avut nevoie de ajutor, erau tineri cu părinţi care adormeau cu poza lui Ilici Iliescu la cap. Iar la SAM Havîrna erau educaţi în aceeaşi manieră bolşevică, de indivizi nostalgici, pentru care comunismul ateist a fost foarte bun (întâmplător drumul vieţii mele s-a întersectat într-o perioadă cu aceşti pupincurişti ai Cîrmaciului).

De ce Ilici a fost preşedinte 11 ani în România? Simplu: a fost votat de asemenea specimene, incapabile să-şi educe nişte copii, dar capabile să nenorocească o ţară. România profundă şi-a meritat soarta până acum. Azi, cu o altă mentalitate şi alte maniere, poate ar fi momentul să devină locul toleranţei, deprinderilor bune, aducaţiei în spiritul valorilor creştine şi moralei mileniului trei. Să sperăm că toţi cei de care depinde viitorul moral şi material al României (biserica, şcoala, instituţiile media, autorităţi) îşi vor face bine treaba.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu”

  1. Neinfectat De Comunism says:

    februarie 1st, 2010 at 18:25

    din pacate in romania sunt foarte multi idioti nostalgici ai comunismului si ai hoitului de ilici…toata viata au asteptat sa le dea statul mura in gura si acum scuipa pe democratie si capitalism asa cum ia invatat papasa bolsevica….poate cu timpul vor mai crapa…ma tem ca o sa avem nevoie de alti 45 de ani pt a scapa de sechelele comunismului..

    te astept la mine pe blog unde discutam o noua tema: Din putzul gandirii Nastasiene adunate: "Ma gandesc sa candidez", "Sunt din ce in ce mai hotarat sa candidez", "Sunt foarte hotarat sa candidez"…

  2. Dumitru Caruntu says:

    februarie 1st, 2010 at 20:41

    Ai multa dreptate. Sa speram ca vom prinde ziua in care dreptatea se va arata in aceasta tara.

  3. În Moldova kaghebistului Iliescu, educaţia se face, de multe ori, după ureche | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 30th, 2014 at 14:45

    […] Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu […]

  4. Democraţia originală din România înseamnă dictatura prostiei | A șaptea dimensiune says:

    iulie 21st, 2015 at 15:21

    […] Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu […]

  5. Cum se strică un drum pietruit | A șaptea dimensiune says:

    iulie 21st, 2015 at 15:26

    […] Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu […]

  6. Sindicatu’ care face blatu’ | A șaptea dimensiune says:

    iulie 23rd, 2015 at 17:11

    […] Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu […]

  7. Parohia bugetară din România înseamnă domnia fărădelegii şi incompetenţei | A șaptea dimensiune says:

    iulie 26th, 2015 at 17:35

    […] Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu […]

  8. Cum au minţit bolşevicii zeci de generaţii de elevi, falsificând istoria (I) | A șaptea dimensiune says:

    februarie 3rd, 2016 at 23:06

    […] Ce-a însemnat învăţământul postgimnazial în Moldova kaghebistului Iliescu […]

Adauga un comentariu