Ce justiţie vor ciumaţii roşii din PSD: o justiţie ce răspunde la comenzi politice şi condamnă oameni nevinovaţi la ani grei de puşcărie

sâmbătă, aprilie 13, 2019 8:44

PSDAnul 2003, undeva în gaura neagră a Europei, în România unde tandemul criminal Ion Iliescu – Adrian Năstase ordona să fie bătuţi şi asasinaţi ziarişti incomozi, iar salariul mediu era de 200 dolari pe lună

Academia Caţavencu:

Trei poliţişti incomozi pentru partid (pentru PSD – n.m.), traşi pe dreapta

Bravo PSD şi bravo PNA (Parchetul Naţional Anticorupţie, abureală a ciumei roşii, organism care, chipurile, trebuia să lupte împotriva corupţiei – un fel de DNA -, dar care în decursul celor trei ani de funcţionare nu a arestat decât găinari, toţi marii corupţi ai neamului nefiind deranjaţi de PNA-ul ciumei roşii; mai mult, acest organism era folosit în special pentru a-i aresta pe cei care, nevinovaţi fiind, deranjau clica criminală a tandemului Iliescu-Năstase din tunurile lor financiare de zeci de milioane de dolari – n.m.) pentru reuşita de a condamna pentru corupţie trei oameni nevinovaţi!

E vorba de Ion Begu, înaintat în grad la excepţional sub Dudu Ionescu (fost ministru de Interne în perioada 1997 – 2000 – n.m.), A. Vasilovschi şi Letca Florin, ofiţeri de poliţie care au fost acuzaţi că au luat mită, deşi la dosar nu există nicio probă concludentă.

Mai mult, unul dintre judecătorii care au dat pe parcursul celor doi ani de procese o sentinţă de condamnare le-a spus ofiţerilor că nu a avut de ales, “vine comnada de sus, mi-au zis că mă dau afară dacă nu vă condamn”. Justică nu a avut de ales, “vine comnada de sus, mi-au zis că mă dau afară dacă nu vă condamn”. Justiţie curată! (Aşa arătă justiţia după care plânge mafiotul Tăriceanu! – n.m.)

Aşa curată că i-a condamnat pe ofiţeri la doi ani de puşcărie, deşi legea prevede minim trei ani în astfel de cazuri. Pesemne că şi acolo “sus” s-a aflat că ofiţerii au de gând să-şi caute dreptatea la Strasbourg şi, pentru că acuzaţia adusă era prea groasă, s-a dat o pedeapsă mai mică, să îi bucure. Pentru că doi ani de condamnare înseamnă taman cei doi ani cât au stat în arest preventiv (cu alte cuvinte, trei oameni nevionavaţi sunt ţinuţi în arest preventiv doi ani, în regimul criminal Iliescu – Năstase şi nimeni nu urla la tembelizor că sunt încălcate drepturile omului; de ce? pentru că, la fel ca astăzi, toate televiziunile din acea perioadă erau controlate de PSD = ciuma roşie – n.m.).

Adică, la aflarea sentinţei, şi-au şi ispăşit condamnarea, sunt liberi. E drept, fără a avea dreptul de a mai lucra în poliţie. V-aţi prins? Toată mascarada PeSeDistă în cazul celor trei ofiţeri nu a avut ca scop condamnarea lor, ci scoaterea lor din funcţie, pentru că lucrau prea cu sârg la nişte dosare incomode. Cam astă-i rolul PNA!

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Ce justiţie vor ciumaţii roşii din PSD: o justiţie ce răspunde la comenzi politice şi condamnă oameni nevinovaţi la ani grei de puşcărie”

Adauga un comentariu