Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (VII)

luni, august 20, 2018 13:45
Posted in category Mass-media

ReligieOrtodocşii şi catolicii pun de-o armadă împotriva Sodomiei

Este poate pentru prima dată (era anul 2001 – n.m.), de la Revoluţie încoace, când Bisericile Ortodoxă şi Catolică îşi dau mâna, într-o acţiune comună de înfierare a sodomiei. Pretextul acţiunii l-a constituit însă problema familiei în mileniul al III-lea, ameninţată de cuplurile tot mai dese şi mai tupeiste de poponauţi, care pe lângă faptul că nu se reproduc, mai au şi tupeul să se însoţească cu acte în regulă, la starea civilă, în tot mai multe state ale lumii, cică civilizate. Acuma, fie vorba între noi, nu numai pidosnicii ameninţă cu dispariţia specia umană, ci şi preoţii catolici, care depăşec câteva milioane, ca să nu mai punem la socoteală puzderia de călugări şi ierarhi ortodocşi, care pot sălta şi ei omenirea cu câteva sute de mii, care nu-s de colo.

Da’ mă rog, asta e voinţa popimii şi trebuie să i-o respectăm. La lucrările frontului antipoponaristic au participat patriarhul Teoctist, nunţiul papal de la Bucureşti, părintele Galeriu şi Ion Iliescu, aflat la a 4-lea mandat de preşedinte al României. Noul venit prin stranele ortodoxiei, de la cultul marxist de ziua a şaptea, Iliescu s-a vrut a fi extrem de simpatic faţă de gazde şi a îngăimat ceva de genul că ateii stau în anticamera Apocalipsei. După cum o duce România, de vreo 12 ani încoace, mai mult prin anticamerele Europei, o fi ştiind Iliescu bine ce spune, când se referă la atei.

Prestanţa mică nu răstoarnă vicarul mare

Într-o zi, Mitropolitul Olteniei, cunoscut printre enoriaşi şi ca ÎPS Teofan, l-a ales episcop vicar pe Gurie Giorgiu, de profesie uns al domnului. Şi când spunem “domnului” ne referim la domnul episcop Vicar Patriarhal Victor Vincenţiu Grifoni (era în 2001 – n.m.), naşul de călugărie al proaspătului promovat. Alte date despre Gurie Giorgiu nu ne-au prea transpirat dinspre preoţime, semn că duhovnicul nu s-a mai spovedit de mult cuiva. Tot ce se ştie e că episcopul Giorgiu a absolvit Seminarul din Craiova şi a obţinut un excesiv de teluric 6 la licenţa de la Dogmatică. Şi se mai ştie că, pe vremea când plimba o toacă prin mănăstirea Cărcea, obişnuia să se năpustească noaptea în chiliile vecine, ca să se certe cu maicile şi părinţii ieromonahi, îmbrăcat în costumul lui Adam. Sau în costumul Evei – nu ştim exact. (“Academia Caţavencu”, nr. 515/2001)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu