Cearta ungurii cu sfada, dar mai bine cu Posada

miercuri, august 16, 2017 10:56
Posted in category Istorie

Batalia de la PosadaBasarab I, voievodul care a împrumutat numele său unei celebre gări din Bucureşti, îşi pusese-n cap, pe la 1311, să întemeieze primul stat medieval românesc. Imediat ce-a făcut rost de tronul lui Negru Vodă de la Argeş, Basarab a pus mâna pe sabie şi, cu ajutorul ei, pe restul cnezatelor independente din jur. A adăugat, asadar, la compoziţia primului stat medieval român Oltenia, Banatul de Severin, Muntenia şi – fireşte – Basarabia, în care, pe vremea aceea, încă nu intraseră ruşii, ci doar moldovenii.

Totul mergea strună, până când şi-au băgat ungurii coada. Cum însă mişcarea şovină din Ţara Românească era pe atunci abia în faşă, Basarab şi-a propus să-i ia pe bozgori la-nceput cu binişorul. Drept care l-a somat pe Carol Robert, riga pustiei, să-i recunoască de bunăvoie rangul, titlul şi tupeul, în caz contrar urmând să mai vedem noi.

Luându-i figurile drept curaj, Robert s-a albit în obrăjori şi, în 1317, i-a dat Întemeietorului documente care-i gâdilau neatârnarea într-un mod plăcut. Mai mult, cum o satisfacţie nu vine niciodată singură, la numai 10 ani după epistola angevinului, în plin sezon de calamităţi naturale, bătălii cu tătarii şi hărţuieli cu ungurii, Basarab I e recunoscut şi de Papa Ioan al XXII-lea.

Numai că Banatul de Severin, intrat în posesia noastră în urma unor negocieri paşnice, cu număr redus de victime, umplea insomniile lui Carol Robert cu venin de cea mai bună calitate. Prin urmare, într-o criză de personalitate izbucnită în toamna lui 1930, Carolică sare pe cal şi dă năvală cu toată bozgorimea lui de elită, înţolită-n zale lucii – unde credeţi? – în Banatul de Severin.

Al nostru nu-şi pierde cumpătul şi-l invită vitejeşte pe suzeran la o licitaţie cu prima strigare de 700 mărci de argint, procurate de la Hoarda de Aur, printr-o operaţiune legală de jaf defensiv. Deşi atâtea lovele la un loc nu prea vedeai în vremurile alea de tranziţie, îngâmfarea tipică a UDMR-ului a fost cea care i-a pierdut şi atunci pe unguri.

Carol Robert îi transmite adversarului său, printr-un sol purtând o săgeată bine înfiptă-n spinare, că-l va scoate din ascunzători de barbă, şi porneşte, mulţumit de pradă şi de cele trei puncte luate-n deplasare, pe Argeş în sus. Pe un mal frumos, însă, pe Argeşul superior, în locul numit Posada – un fel de Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz al ungurilor – pândea Întemeietorul cu grosul armatelor sale.

Versiunile oficiale maghiare pretind că tot al nostru al fi dat primu’, “la adăpostul viclean al unei păci făţarnice”. Cronica pictată de la Viena, în care admirăm lucrarea unui fotoreporter prezent la faţa locului, ne confirmă şi dânsa clar că , dacă ai fi putut alege tabăra, era preferabilă armata voievodului român, deoarece ai fi stat cocoţat pe stânci între grămezi apreciabile de bolovani, smoală, vipere şi săgeţi.

Una peste alta, după patru zile de bombardament, ai noştri i-au sleit în cataroaie pe maghiari, omorând şi caii, si arbitru’, şi cronicarii şi – dacă nu-i ţinea domnul de zale – l-ar fi omorât şi pe Carol, aşa de enervaţi au fost. (“Academia Caţavencu”, nr. 365/1998)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Cearta ungurii cu sfada, dar mai bine cu Posada”

  1. Vlad Tepes este tot ceea ce-si amintesc strainii din istoria noastra nationala | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 22nd, 2019 at 8:16

    […] Cearta ungurii cu sfada, dar mai bine cu Posada […]

Adauga un comentariu