Ceauşesc…huuu, huuu, huuu

luni, aprilie 8, 2019 18:14

Clanul CeausestilorAnneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu, Polirom, 2003

Popor simpatic şi iute uitătoriu de dictatori, românii recenţi (este vorba de românii anului 2003, anul apariţiei acestui articol, atunci când România era guvernată de mafia roşie, la Cotroceni fiind KGB-istul criminal Ion Iliescu, inculpat în această perioadă, aprilie 2019, în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, pentru “infracţiuni contra umanităţii”, iar prim-ministru era viitorul puşcăriaş Adrian Năstase, cel care a primit numai de la Bechtel o şpagă în valoare de 80 de milioane de dolari – n.m.) l-au reţinut pe Ceauşescu cu o sintagmă care nu aminteşte cine ştie ce grozăvii.

Foametea, frigul, groaza au dispărut ca prin farmec cu viteza cu care se epuizau adidaşii la Alimentară şi, în galantarul amintirilor expirate, a rămas doar sintagma duios nostalgică: “vremea lu’ Ceaşcă”.

Între înjurături scăpate din ce în ce mai rar printre dinţii de gaudent şi melodramele de la Ghencea Militar, românaşii nu par să simtă cine ştie ce curiozitate pentru epoca de blegoasă melancolie. Să-ncerc totuşi să vă provoc: şoimi ai patriei refrigeraţi pe 26 ianuarie, imeghebişti fierţi pe stadioane în transpiraţie proprie, Ceauşescu scris pe iarbă din trupuri contorsionate de foame, Duban şi Mladin recitând din bojocii lor pionereşti.

Să continuu? Bine, cum vreţi. “Stejar de Scorniceşti”, “întruchiparea supremă a binelui”, “zeul nostru cel laic”, “demiurgul României noi”. Sau “unul din marii ţărani ai Umanităţii”, cum îl numea Dan Zamfirescu, citându-l pe Vigorelli.

Cartea lui Anneli Ute Gabanyi te teleportează fără milă în plin Telejurnal cu luciditatea unui cercetător onest, curios în a înţelege resorturile stranii şi subtile ale singurei dinastii roşii din Europa ai cărei supuşi cu onor am fost. Similară celei nord-coreene, care din nefericire continuă să respire, dinastia Ceauşeştilor a încercat să creeze un cult care să legitimeze totodată disidenţa faţă de U.R.S.S., autoritatea ideologică absolută în interiorul P.C.R., dar şi mecanismele succesorale valabile.

Anneli Ute Gabanyi realizează în ultimă instanţă un reportaj cu camera ascunsă, filmat în viaţa intestinală a regimului, un regim care colcăie de intrigi de coridor, de alianţe sau trădări mizere. O “întâlnire caldă, tovărăşească”, spre deosebire de una doar “tovărăşească”, putea ascunde un şut spre o judeţeană de partid, undeva prin Ardeal, sau un post de ambasador în Occident. Sau la Editura Tehnică.

Oricum, dincolo de dracii care te-apucă, citind această carte rămâi siderat de acest Olimp tembel în care Zeus a fost un ţăran megaloman, o specie evoluată de Australanthropus Olteniensis (nu râdeţi, că e pe bune; l-a găsit un antropolog protocronist la Bumbeşti, Olt prin 1960), iar Hera, o baborniţă decrepită, fostă muncitoare textilistă la Jaquard, aleasă “Regina Muncii” la balul din Parcul Veselia (şi-asta e pe bune). (“Academia Caţavencu”, nr. 598/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu