Cele mai bune 6 aplicatii pentru controlul accesului copiilor la Internet

marți, aprilie 25, 2017 15:02
Posted in category IT

Parental Computer ControlO lege a lui Murphy spune că, indiferent ce ai căuta pe net, cel puțin un site pornografic se va potrivi căutărilor tale. Așa încât este bine să avem niște filtre care să facă imposibilă ajungerea copiilor pe astfel de site-uri. Și nu numai pornografia este o problemă pentru copii. Ar mai fi site-urile cu jocuri de noroc, unele site-uri de dating, unele site-uri cu jocuri extrem de violente etc. De exemplu, ponderea site-urilor pornografice este apreciată undeva între 5% și 35% dintre toate site-urile web. Se pare că mulți adulți apreciază astfel de locuri virtuale. Dar să revenim la aplicațiile care permit crearea de filtre, atunci când este vorba despre accesul copiilor la Internet. Iată, mai jos, 6 astfel de aplicații, care vor aduce o doză de siguranță în privința locurilor unde ar putea ajunge copiii care accesează Internetul.

  1. Windows User Accounts
    Windows 10, lansat în 2015, oferă posibilitatea creării unui Child Account pentru fiecare copil membru al familiei, iar crearea acestui cont vă permite să gestionați toate serviciile la care este conectat contul, inclusiv accesul la Internet. Iar pentru a face aceasta, trebuie să aveți contul de utlizator al calculatorului conectat la un Microsoft Account (nu puteți crea Child Account dacă aveți doar un cont local). Pentru a crea contul se merge pe următorul drum: Start > Settings > Accounts > Family and Other People (ultima o găsiți în panoul din partea stângă a ferestrei). După ce ați creat contul, mergeți la Manage Family Settings Online și aici puteți introduce toate filtrele pe care le considerați utile, de la blocarea unor site-uri web și până la limitarea timpului de acces la Internet.
  2. Qustodio
    Este considerată de foarte mulți cea mai bună aplicație pentru filtrarea accesului copiilor la Internet. Are o variantă gratuită și una plătită. Cea gratuită este suficient de cuprinzătoare pentru majoritatea utilizatorilor. Aceasta oferă filtre prin care pot elimina anumite site-uri, filtre prin care se pot elimina anumite rezultate ale căutărilor pe net, limitări ale timpului alocat jocurilor și aplicațiilor, notificări în timp real în cazul în care copilul dumneavoastră accesează conținut discutabil etc. Mai mult, aveți și un registru al activităților copilului pe Internet. Aplicația, varianta gratuită, are și un dezavantaj: este disponibilă pe un singur dispozitiv. Versiunea premium, cea care costă 44 $ anual, are, evident, și alte opțiuni precum: monitorizarea social media, urmărirea și blocarea apelurilor, urmărirea și blocarea SMS-urilor și un tablou de bord extins. În funcție de planul tarifar pe care îl alegeți, puteți gestiona până la 15 dispozitive. Utilizarea Qustodio este simplă: trebuie doar să faceți un cont pe site și să instalați aplicația pe un dispozitiv, dacă alegeți versiunea gratuită, sau pe toate dispozitivele, dacă alegeți versiunea premium. Apoi, puteți gestiona setările individuale de pe portalul web al aplicației. Softul este disponibil și pentru Mac, Android, iOS și Kindle, ceea ce înseamnă că puteți proteja copiii indiferent de dispozitivul pe care-l folosesc.
  3. KidsWatch
    Este o aplicație ce are trei caracteristici principale: filtrarea web, limitele de timp și alertele în timp real. Toate caracteristicile pot fi ajustate de la un copil la altul. Alertele în timp real, practic ceea ce recomandă această aplicație ca fiind una dintre cele mai bune, pot fi împărțite în 3 categorii:

    • Predator Alerts
      Aplicația va emite alertă în timp real dacă vreun infractor sexual înregistrat (asta în SUA, probabil) locuiește în vecinătatea dumneavoastră. Vor fi oferite fotografii ale acestor infractori sexuali precum și adresele exacte. De asemenea, dacă un infractor nou se mută în apropierea locuinței dumneavoastră, aplicația va emite alertă nouă.
    • Chat Monitoring
      Va monitoriza chat-ul copiilor pentru cuvinte cheie. Acestea includ adresa și numărul dumneavoastră de telefon, precum și referințele la sex si droguri. Dacă doriți, puteți adăuga propriile dumneavoastră cuvinte cheie, pentru a face instrumentul mai robust.
    • Email Alerts
      Dacă juniorul dumneavoastră caută ceva necorespunzător pe Google, aplicația va trimite instantaneu un e-mail în care veți fi avertizați despre această situație.

    Aplicația păstrează, de asemenea, jurnale detaliate ale activității online a copilului dumneavoastră. Acesta include date despre site-urile pe care le-a vizitat și despre programele pe care le-a utilizat. Salvează chiar și dialogurile de chat. Versiunea completă a aplicației costă 50 $ pe an.

  4. OpenDNS
    Aplicația este recomandată mai ales pentru adolescenți, cei cărora nu este necesar să le restricționăm timpul petrecut pe net sau să le monitorizăm apelurile telefonice. Este un serviciu complet gratuit ce blochează numai site-urile web. În acest sens, poate fi restricționat accesul la orice informație referitoare la sexualitate sau pornografie. Frumusețea utilizării unei aplicații bazate de DNS este aceea că funcționează la nivel de rețea, trebuie doar să adăugați adresa DNS în panoul de control al router-ului.
  5. Zoodles
    Oferă o abordare unică asupra conceptului de control parental. Este mai degrabă un browser pentru copii, decât o aplicație de gestionare și filtrare a acesului copiilor la Internet. Se adresează copiilor între 3 și 8 ani. Aplicația include mii de cărți, jocuri și materiale de învățare. Conținutul disponibil al aplicației depinde de vârsta setată a copilului. Aplicația are versiuni gratuite și versiuni premium. Cele premium mai includ: cărți de povestiri înregistrabile, rapoarte de activități extinse, abilitatea de a promova anumite subiecte pentru copilul dumneavoastră, limite de timp și liste negre personalizate. Aplicația este compatibilă și cu sistemele de operare Mac, Android și iOS.
  6. Kidlogger
    Cu ajutorul acestui soft puteți restricționa conținutul online la care ar putea avea acces copiii și, mai mult, puteți monitoriza aplicațiile la care au acces, asigurându-vă că nu utlizează aceste aplicații în mod iresponsabil. Dacă instalați și folosiți aplicația o perioadă lungă de timp, aceasta oferă o imagine completă asupra modului în care copilul dumneavoastră utilizează calculatorul, inclusiv aplicațiile cele mai utilizate și fișierele accesate cel mai frecvent. Are, de asemenea, o caracteristică interesantă: ține în mod secret o captură de ecran a calculatorului la care are acces copilul, la intervale prestabilite, permițându-vă să vedeți exact ceea ce face copilul dumneavoastră. Pe lângă Windows (ca și aplicațiile anterioare), softul este disponibil pe Mac, iOS, Android și Blackberry.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Cele mai bune 6 aplicatii pentru controlul accesului copiilor la Internet”

  1. 10 aplicatii Android de care sigur vei avea nevoie | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 20th, 2019 at 15:07

    […] Cele mai bune 6 aplicatii pentru controlul accesului copiilor la Internet […]

  2. În grădina lui Spion | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 28th, 2019 at 11:54

    […] Cele mai bune 6 aplicatii pentru controlul accesului copiilor la Internet […]

Adauga un comentariu