Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata

duminică, decembrie 24, 2017 20:39
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorPandurii lui Tudor Vladimirescu erau olteni. De bunăvoie şi nesiliţi de nimeni altcineva decât de stăpânire, ei s-au înrolat în armatele austriece şi ruseşti pentru oarece bătălii cu turcii pe la finele lui XVIII şi începutul lui XIX. Altfel, băieţi buni să-i pui pe rană imediat ce ţi-au provocat-o, dacă-i scoteai din sărite. În timp de pace – că, pe vremea aia, mai era timp şi de-aşa ceva – făceau galbeni frumoşi din paza judeţelor şi din scutirile de bir acordate cu jumătate de gură acestor viteji de cine venea la putere prin imperiul habsburgic.

Tudor era şi el pandur. Şi, ca orice pandur, avea de aşteptat până în 1821, moment în care Eteria stabilise declanşarea evenimentelor din ianuarie 1821.

Eteria era o organizaţie secretă a biznismenilor greci din Odesa. Fondată în 1814, ea îşi propusese să reînvie gloria anticei Elade, căci gloria Eladei moderne era în posesie la turci. Vicleni, grecii plănuiau un balamuc în Balcani, o revoluţie bulgaro-sârbă şi o încăierare ruso-turcă din care să reiasă firesc o eliberare ruso-greacă. În calculele pelicarilor, românii aveau poziţia clară de decor, cel mult un décor cu scandalagii, tocmai bun de băgat trupe ruseşti în el.

Comandantul Eteriei a fost numit Alexandru Ipsilanti, grec fanariot cu rude la Bucureşti şi general peste mujicii ţarului, al cărui tată, Constantin Ipsilanti, sleise câţiva ani Ţara Românească din poziţia de domn fanariot. Trebuie adăugat că, în acele vremi, pentru ţările române, fanarioţii erau exact ca sarea-n ochi. În primul rând, democraţia mioritică era năpraznic atinsă la mir prin numirea directă a domnitorilor de muşchii capricioşi ai sultanului. Doi, originea etnică a înalţilor unşi zăcea în desfrâul cartierului Fanar din Stambul, loc de moravuri dubioase, după cum reiese din lirica, folclorul, viul grai şi istoria nescrisă ale Imperiului Otoman.

Şi, be, întrucât fanarioţii ne priveau ca pe nişte sereleuri cu sediul la Stambul, nu i-a deranjat prea tare să modifice inventarul mijloacelor fixe, pe bani frumoşi, înmânând Basarabia, Bucovina şi Banatul partenerului de afaceri ruso-austriac.

Asemenea domnească nesimţire nu putea să treacă neobservată de ţăranul român şi, mai ales, nu putea scăpa nepedepsită de aprigul pandur oltean care, ca şi noi, abia aştepta apariţia episodului următor, ca să sară la bătaie. (“Academia Caţavencu”, nr. 389/1999)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata”

  1. Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (II) | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 27th, 2019 at 19:31

    […] Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata […]

  2. Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (IV) | A șaptea dimensiune says:

    mai 4th, 2019 at 19:56

    […] Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata […]

Adauga un comentariu