Comuniştii vechi şi noi

luni, decembrie 30, 2019 8:49

De la stanga: Ion Iliescu si Nicolae CeausescuÎn 2004, România este (era – n.m.) condusă în continuare de comuniştii care erau la putere pînă în 1989 (adică de PSD, urmaşul PCR)!

Nu numai că nu s-a făcut un proces al comunsimului, care să-i pună la respect, dar s-au dat chiar legi care să-i sprijine.

Cele mai aberante în acest sens sunt legile aşa-zise de “retrocedare a imobilelor naţionalizate de comunişti”. Prin ele s-a permis chiar comuniştilor notorii să cumpere locuinţe asupra cărora statul nu avea drept de proprietate.

Unde credeţi că locuieşte (locuia în 2004 – n.m.) familia tovarăşului Nicolae Giosan, fostul preşedinte al Marii Adunări Naţionale? Stă într-un bloc muncitoresc în Balta Albă sau poate locuieşte într-o garsonieră confort doi din Rahova!? Nu, nenică, stă în buricul Capitalei, în ditamai vila, pe str. Popa Marin la nr. 3.

Tovarăşa Giosan a cumpărat două etaje din acest imobil, deşi ştia că e revendicat de foştii proprietari, deposedaţi tocmai de partidul în fruntea căreia se aflase tovarăşul ei soţ.

Au mai cumpărat restul apartamentelor din vilă domnii Alexandru Ciucă, un tovarăş fugit cică în Franţa prin 1979, şi Tudor Verona, un expert în comerţ exterior pe stil vechi (comunist – n.m.). Trebuie spus că, în mod contrar practicii comuniste, Alexandru Ciucă nu şi-a pierdut dreptul de chiriaş la stat, o dată cu “fuga” în lumea liberă.

Fiind vorba de personaje deosebite în epoca ceauşistă, nici o instanţă românească post-decembristă nu s-a încumetat să dicteze retrocedarea imobilului către proprietarii de drept, familia Abrudeanu.

Cu toate acestea, s-a recunoscut faptul că cei trei cumpărători au intrat în posesia apartamentelor contrar legii, statul neavând dreptul să vândă imobilul. Adică e clar o ilegalitate, dar Marea Adunare Naţională e mai mare ca legea. (“Academia Caţavencu”, nr. 636/2004)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu