A șaptea dimensiune

Printre multele păcate moştenite din dictatura comunistă (unii spun chiar de la fanarioţi), se află şi incapacitatea românilor de a duce ceva la bun sfârşit. Este cazul şi condamnării comunismului în România. Iar dacă preşedintele României şi-a făcut treaba condamnând un regim criminal, acest moment trebuia urmat de acţiuni concrete, menite să anuleze efectele dictaturii comuniste.

Sentinţele politice date de justiţia comunistă trebuiau anulate în totalitatea lor, dar cine s-o facă: o justiţie de cacao? Legea lustraţiei trebuia adoptată, pentru ca nomenclatura comunistă, cea care a făcut posibilă umilirea acestui popor prin cenzură, izolare şi toate celelalte, să iasă definitiv din viaţa publică, dar cine s-o facă: un Parlament plin de foşti bolşevici, securişti, udemerişti şi liberali pe care-i doare-n cot de adevăr şi dreptate? La acestea, se mai puteau adăuga alte legi şi hotărâri prin care România putea dovedi că a terminat-o definiv cu dictatura comunistă. Ceea ce nu este cazul. Numai privind posturile TV unde apar mâncători de rahat roşu, precum Adrian Păunescu sau Vadim Tudor, realizezi prezenţa fantomei comuniste în România. Pentru deţinuţii politici ai dictaturii comuniste şi pentru toţi cei care în ’89 şi-au imaginat că dinozaurii roşii vor dispărea din viaţa publică, rămâne aşteptarea sau emigrarea.

Citeste si articolele:

• Două decenii cu mâncătorii de rahat roşu. Şi chiar mai mult decât atât (I)
• Cu un pesedist la Interne e clar că legea va rămâne apanajul fraierilor
• Ce a înţeles Preşedintele din falsa problemă a maghiarilor din România
• Copiii securiştilor fac legea în România
• „Reeducarea” de la Pitesti si Gherla