Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit

miercuri, iulie 23, 2014 10:05
Posted in category Basarabia, Istorie

Vladimir PutinȘi-a trimis ucigașii în Basarabia, în 2009, iar tinerii frumoși ai acelor zile, în care Unirea părea foarte aproape, au fost măcelăriți (uciși, bătuți crunt, mulți dintre ei). În acest timp, “socialistul” Barack Obama, un papă lapte ca majoritatea președinților democrați ai SUA, își plimba câinele favorit. Criminalul Putin a invadat Georgia, iar Occidentul a avut doar timide declarații de reproș, de genul “Se poate, Vladimir?”. Își menține trupele ucigașe de ocupație în Transnistria, parte a unui stat independent recunoscut de ONU, și de Rusia, iar, în acest timp, Obama își privește îndelung chipul în oglinda falsă a istoriei. Din fericire pentru noi, acest mostru a dat peste poporul brav și eroic al Ucrainei, care nu acceptă să fie umilit și batjocorit. Ei au alți oameni în frunte, nu prostănaci precum Viorel Ponta. Ucrainienii au fost, la rândul lor, și sunt, victimele acestui monstru. S-ar putea totuși, încercâd să înghită Ucraina, Putin să facă indigestie. Poate îl ajută, în acest sens, și marea Germanie, cea care trebuie să fie mai fermă cu un criminal odios.

Scrisoarea unui tată îndurerat către monstrul Putin

Domnule Putin,

Multe multumiri liderilor separatisti care mi-au ucis unicul si dragul meu copil, Elsemiek. Elsemiek trebuia sa dea anul viitor examenul de bacalaureat alaturi de cele mai bune prietene ale ei Julia si Marina. Elsemiek invata bine la scoala. Voia ca dupa liceu sa mearga la TU Delft sa studieze ingineria si de abia astepta sa intre la facultate. Acum nu mai exista! Avionul in care era a fost doborat intr-o tara straina, unde se desfasoara un razboi. Domnilor numiti mai sus, sper ca sunteti mandri ca ati inclus-o si pe ea in razboiul vostru -pe ea si viata ei scurta. Sper ca va puteti uita in oglinda dupa ce ati facut!

Cu sinceritate, catre Monstru, tatal lui Elsemiek, Hans de Borst, a carui viata a fost distrusa. (Sursa)

Generalul Pacepa: Rusia a devenit o dictatură a KGB

În viața mea anterioară, ca membru important al comunității de spionaj a KGB, am fost implicat într-o operațiune strict secretă prin care se dorea scoaterea țărilor vest-europene și a Israelului din sfera de influență a SUA și a capitalismului și transformarea lor în țări socialiste cu ajutorul imigranților, totul sub masca acțiunilor umanitariene. După ce-am dezertat, am dezvăluit, într-un memoriu adresat președintelui Carter, ofensiva imigrației în masă anti-americane. Iar anul trecut, am reluat subiectul în cartea „Deziformare” din cauza faptului că Rusia a devenit o dictatură a KGB (redenumit FSB) și, la fel ca în cazul celorlalte campanii de dezinformare, imigrarea în masă a devenit astăzi o armă emoțională utilizată împotriva SUA.

Marea Britanie (28 de cetateni morti) ii transmite lui Putin ca, de data asta, va plati.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

8 Responses to “Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit”

  1. erata says:

    iulie 24th, 2014 at 8:55

    „Cu sinceritate catre Monstru”  – este o greseala de traducere…era de fapt „din Monster (localitate din Olanda)

  2. Cornel Căruntu says:

    iulie 24th, 2014 at 13:27

    Asa o fi, dar Putin este un monstru, cu mainile patate de sangele oamenilor ucisi din ordinul sau, in cei multi ani de cand este tatuc in Rusia.

  3. Criminalul Vladimir Putin mai ucide un anticomunist rus | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 19th, 2015 at 20:47

    […] Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit […]

  4. Un alt ziarist ucis în Rusia lui Putin | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 19th, 2015 at 20:53

    […] Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit […]

  5. Dictatura KGB-istului Putin face alte victime | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 19th, 2015 at 20:57

    […] Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit […]

  6. Dictatorul criminal Vladimir Putin si-a tras propriile trupe SS | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 14:31

    […] Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit […]

  7. Hussein Obama, prietenul invadatorilor și teroristilor | A șaptea dimensiune says:

    august 23rd, 2016 at 18:13

    […] Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit […]

  8. Stropesti moastele bolsevice cu apa sfintita, iei 10 ani de inchisoare | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 7th, 2016 at 21:34

    […] Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit […]

Adauga un comentariu