Culoarea curcubeului în arhiva Securităţii

vineri, ianuarie 10, 2020 14:37

Paul GomaL-am cunoscut pe Paul Goma în decembrie 2002. Mă aflam la Paris şi într-o întâlnire cu doamna Ştefana Bianu, una dintre persoanele cele mai active ale exilului la Casa Românească din capitala Franţei, am rugat-o pe aceasta să-mi faciliteze întâlnirea cu scriitorul român.

M-a primit după trei zile în locuinţa sa, rugându-mă să am răbdare, pentru că se luptă cu o răceală puternică. În timpul întâlnirii noastre, am profitat de ocazie pentru a-i cere permisiunea să-i studiez dosarul întocmit de fosta Securitate.

Mă gândeam – astăzi am aceeaşi părere – că în afară de ceea ce a scris chiar Paul Goma despre Paul Goma, nu există o literatură de specialitate care să trateze exhaustiv evenimentele din 1977, “Mişcarea Goma”, precum şi ceea ce a urmat. Doar studii de dimensiuni restrânse, cele mai multe dintre ele suferind cronic de lipsa datelor şi informaţiilor din documentele vremii.

“Chiar dacă s-a scris puţin, eu unul am scris”, mi-a spus Goma de nenumărate ori. Însă tot Paul Goma se manifesta atunci, în 2002, rezervat faţă de documentele din arhiva fostei Securităţi: “O parte sunt contrafăcute, mi-a spus, de aceea nu am încredere în ele. Istoricul, el însuşi, să stea în faţa unor asemenea hârtii; el să-şi dea seama dacă sunt falsuri sau nu. Pentru că are de unde. Ceea ce am scris există. Puneţi mâna şi citiţi ceea ce am scris şi, eventual, confruntaţi-le.”

De citit, citisem. Şi încă cum! În 1990 am citit prima sa carte. Aveam 17 ani şi încercam să înţeleg coşmarul din care abia scăpasem cu toţii. Cartea se numea Patimile după Piteşti şi nu am lăsat-o din mână o noapte întreagă. Zile întregi m-am gândit la ea, pentru că îmi era greu să accept realitatea prezentată în acele pagini.

Şi pentru că voiam să discut cu cineva despre “experimentul Piteşti”, am împrumutat cartea şi altora. Să fie citită şi de ei şi să le cer părerea. Cartea a rămas la a treia persoană din acest şir, la o doamnă de vreo 50 de ani (era 2004, iar “doamna” era o ţoapă cu creierul spălat de bolşevicii criminali sau o fostă membră a aparatului represiv comunist, ea sau unii membri ai familiei acestei pupincuriste de securişti odioşi – n.m.) care mi-a replicat imediat: “Sunt prostii” şi, de ciudă probabil, nu mi-a mai restituit volumul până astăzi.

Apoi, fără să mă descurajez, am luat la rând şi celelalte volume semnate de Paul Goma, care începeau să apară şi în librăriile noastre: Gerla, Culorile curcubeului, Din Calidor, Soldatul câinelui etc.

După mai bine de zece ani, m-am întors la o lectură cu acelaşi subiect. De această dată nu a mai fost vorba de o carte, ci chiar de documentele din “dosarul Bărbosul”, cum îi spunea Securitatea lui Goma. Şi, în timp ce scriitorul îmi repeta obsesiv “toate sunt falsuri, sunt falsuri”, am început să-i trimit şi lui aceste “falsuri”. Mi-am spus că nu ar strica o altă opinie în noile condiţii ale consultării acelor “falsuri”.

Exista deja o poziţie de principiu: “Nu vreau să comentez nimic, nu vreau să refac o poveste care mi-a făcut rău şi continuă să-mi facă rău şi astăzi”, mi-a spus Goma când l-am anunţat că i-am trimis primele documente. “Sunteţi istoric, descurcaţi-vă!”

Dar, din fericire, lui Paul Goma i s-a părut firesc să se uite peste dosarul său. Şi, tot din fericire, a început să-l publice pe Internet şi să-l comenteze având o altă concluzie acum: “Am terminat. Obositoare treabă. Însă, pe măsură ce trăgeam în jug, mi se părea tot mai utilă (treaba) – deci plăcută. Multe afirmaţii de-ale mele despre acea perioadă – şi următoarele – fuseseră primite cu mefienţă, când nu cu ostilitate. Acum am… documente. Numai că… eu însemi am considerat tot ceea ce pleacă de la Securitate ca fals, falsificat, cu intenţii de diversiune. Dar ce pot face? Nu rog pe nimeni să fiu crezut. Cine mă crede – m-a crezut şi fără aceste hârtii; cine nu – pe nu rămâne.”

În concluzie, o fi fost şi Securitatea bună la ceva – să-i dea dreptate, peste timp, lui Paul Goma, arătând cât de servili, găunoşi şi cruzi au fost profitorii şi slugile care s-au ridicat să apere un întreg regim criminal împotriva unui singur om. (Stejărel Olaru)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu