Cum a apărut pălăria

duminică, aprilie 28, 2019 9:06
Posted in category Diverse

Palarie damaCând şi cum a apărut pălăria? Iată o întrebare la care răspunsul poate fi doar bănuit, dar este greu de spus cu precizie. Un lucru este cert: oamenii preistorici au realizat, probabil, importanţa acoperirii capului, mai ales în perioadele foarte călduroase sau foarte reci. Cum cele mai multe informaţii legate de perioadele istorice primitive le avem de la egipteni, şi pălăria apare pentru prima dată, într-o formă rudimentară evident, într-un mormânt din Teba, imortalizată prin anul 3200 î.Hr.

Desigur, în perioada antică, pălăria, în diversele forme ale sale, era purtată de anumite categorii sociale, şi nu se punea pe atunci problema unei separaţii clare, cum este astăzi, când pălăriile pentru damă sunt concepute special pentru doamne şi domnişoare.

Dar să continuăm povestea. Imperiul egiptean s-a cam dus şi au venit romanii, cu cel mai mare imperiu al acelor vremuri. Iar romanii, strămoşii noştri adică, foloseau din plin sclavii, cei mai mulţi proveniţi dintre prizonierii de război. Ei bine, sclavii din Iliria, Epir şi Grecia purtau o pălărie fără boruri, un fel de coif, care avea o simbolistică aparte: purtătorul acelei pălării devenise din sclav om liber, iar pileusul, aşa se numea pălăria, era simbolul libertăţii.

Şi ajungem în Evul Mediu, suficient de întunecat în multe privinţe. Cum Biserica făcea legea în acea perioadă, nu este de mirare că un călugăr irlandez, devenit Sf. Clement, se presupune că a descoperit pâsla (fetrul), în jurul anului 800 d.Hr., deşi alte voci susţin că respectivul material ar fi fost adus din Asia, acolo unde triburile nomade foloseau pâsla, din lână de oaie, pentru a-şi confecţiona articole de îmbrăcăminte şi corturi. Revenind la Sf. Clement, se spune că acesta şi-ar fi pus lână în sandale, atunci când rătăcea pe drumurile de atunci, iar transpiraţia de la mersul pe jos a transformat lâna într-un material ceva mai dur, dar plăcut la atingere, pâsla. Oricum, Sf. Clement este considerat patronul spiritual al pălărierilor, de către cei care fabrică pălării în Irlanda şi nu numai. Şi totuşi, prima pălărie cu boruri cunoscută a apărut în Grecia, se numea petasos, iar fetrul era ultilizat din plin la confecţionarea ei.

Mai trebuie spus că în Evul Mediu, perioadă istorică în care diferenţele dintre clasele sociale erau majore, pălăriile erau destinate exclusiv membrilor de rang înalt ai societăţii, iar formele pălăriilor începeau să se diversifice. Erau prezente, pe capetele membrilor castelor superioare ale Europei, pălării în diferite forme, cele mai întâlnite fiind pălăriile conice, pătrate sau cu onduleuri. Aşa cum era de aşteptat, pălăriile erau destinate cel mai adesea bărbaţilor, în special cele confecţionate după moda spaniolă, dar nu lipseau din peisaj nici turbanele, aduse de cruciaţi din orientul musulman.

Palarie damaTot prin Evul mediu au apărut şi pălăriile destinate femeilor. Până atunci, acestea şi-au capul cu voaluri, baticuri, glugi sau bonete. La început, pălăriile doamnelor imitau, în general, pălăriile bărbaţilor. Abia în secolul al XVII-lea, pălăriile de damă au început să fie confecţionate conform unui stil propriu, distinct de stilul masculin. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, pălăriile de damă au devenit foarte largi, fiind decorate cu panglici, flori, pene şi diverse ornamente. Tot în acea perioadă istorică, a fost introdus paiul în confecţionarea pălăriilor, în special în Italia şi Elveţia, dar adevărata explozie a pălăriilor s-a produs în secolul XX, mai ales la începutul secolului, atunci când în Europa şi SUA confecţionarea pălăriilor se făcea la scară industrială, pălăria fiind omniprezentă în viaţa oamenilor.

De-a lungul timpului, pălăria a fost un simbol, şi un indicator, al schimbării. Urmărindu-i evoluţia, parcurgem de fapt evoluţia umanităţii până la realitatea zilelor noastre. Forma pălăriilor definesc generaţii şi sunt o emblemă a perioadelor istorice. Privind o imagine, realizezi din ce perioadă istorică este după forma pălăriilor din acea imagine. Nu poţi confunda pălăriile muşchetarilor francezi cu cele ale oamenilor de afaceri din secolul XX.

Pălăria vorbeşte despre timpuri, despre război, dar şi despre pace, despre oameni, în general.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu