Cum a fost penetrat PNTCD-ul de reprezentantii ceausismului multilateral inapoiat

luni, ianuarie 9, 2017 16:24
Posted in category Istorie

Cum a fost penetrat PNTCD-ul de reprezentantii ceausismului multilateral inapoiatNomenclaturiștii comuniști de alaltăieri, țărăniștii de ieri, PSD-iștii de azi

Ce ți-e și istoria asta, dom’le! Cum le învârte și le amețește, de nu mai știi care-i țărănist, care-i liberal, care PSD-ist etc. Pentru cei tineri, trebuie amintit că PNȚCD înseamnă Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat, urmașul Partidului Național Român, cel care a contribuit, decisiv spun unii, la apariția momentului 1 Decembrie 1918, atunci când în România mare pensionarii nu erau invitați să-și vândă țara la tarabă, pentru 5 lei în plus la pensie, și nici un exista un eșantion de asistați sociali și țigani (cei mai mulți intelopi și fără slujbe) care să voteze, în Gorj de exemplu, un anume Puie Monta (V.V. Ponta pentru categoriile amintite mai sus) în schimbul sumei de 1000 lei de căciulă, cum s-a întâmplat în decembrie 2015. Dar să revenim la PNȚCD. Deși a avut martiri uciși în temnițele comuniste, precum Iuliu Maniu, și un adevărat politician ce a vrut binele acestei țări, Corneliu Coposu, plus un Ion Rațiu care a fost o oază de lumină în întunericul PSD-ist al anilor 1990, PNȚCD-ul a ajuns pe mâna foștilor securiști și nomenclaturiști comuniști, care l-au tras pe linie moartă. Numai azi dacă privim la ce face jegul Victor Ciorbea, la un moment dat președintele PNȚCD, realizăm faptul că, penetrat de asemenea specimene, acest partid istoric nu-și va reveni prea curând (poate niciodată). De altfel, mafia PSD-istă a reușit să distrugă orice proiect viabil pentru această țară, pentru a fura și a distruge în voie România. Iată, mai jos, un exemplu despre cum ceaușiștii de alaltăieri au devenit țărăniștii de ieri, spre fericirea totală a mafiei PSD-iste, cea care, în acest fel, și-a întins tentaculele în toată politica românească.

România, anii 1990, cu KGB-istul criminal Ion Iliescu la butoanele puterii

Domnul A.E. Săndulescu este cunoscut poporului academic român (se întâmpla în 1997 – n.m.) îndeobște sub calitatea sa de vicepreședinte al Academiei Române. De aceea, înverșunații suporteri ai cercetării fundamentale din județul Bistrița-Năsăud l-au considerat a fi cel mai bun reprezentant al alor în Parlamentul României, mai precis, în camera rezervată deputaților. În respectiva încăpere, dl. Săndulescu șade în banca penețecediștilor. Și nu fără motiv: înainte de 1989, domnia-sa, specialist într-ale fizicii nucleare, a vut intuiția epistemică de a conduce lucrarea de doctorat a unui talentat cercetător pe nume Valentin Ceaușescu. Departe de noi tentația pizmei. A avut domnia-sa curajul să-și asume această ingrată calitate? A avut. Atunci era firesc să suporte și consecințele: mama doctorandului, o anume Elena Ceaușescu, l-a marginalizat, numindu-l căpetenie de cercetători la Centrul de cercetare de la Dubna (cel mai important incubator de nucleariști din Europa sovietică). Or, așa cum povara responsabilității față de studenții străini de la Moscova a îngreunat umerii tovarășului Ion Iliescu, salvat de KGB, ce l-a racolat cu rapiditate, n-avem niciun motiv să credem că ea ar fis fost mai ușoară pentru funcția similară de la Dubna. Iar masa respectivei poveri se măsura, după toate probabilitățile, în kaghebilograme și securigrade. Retribuția pentru o asemenea uriașă răspundere politico-științifică era recompensată, în ciuda regimului republican, regește: dl. Săndulescu declara, atunci, cu mândrie proletară, că “numai primul secretar la PCUS (Partidul Comunist din Uniunea Sovietică) are salariul mai mare” decât al domniei sale. De altfel, vorbele citate s-au materializat în cea mai invidiată realizare științifică din curtea Institutului de Fizică Atomică din Bucureștiul anilor 1960: un Mercedes. După cum bine își mai amintesc unii dintre cititorii noștri, asemenea realizări erau mândria țării. Așa se face că, în timp ce unii cercetători geniali (și nu amintim decât cazul matematicianului Folaș) erau puși la dospit în interiorul granițelor, dl. Săndulescu a bântuit cu patriotică mânie toate meridianele putrede ale capitalismului. Asta, să fim bine înțeleși, până la revoluția științifică din decembrie 1989. Și asta pentru că domnia-sa a înțeles că dintr-un răsfățat al vechiului regim, trebuie să devină un răsfățat al forțelor novatoare. Drept care s-a înscris în PNȚCD unde s-a pus pe cercetat raporturile dintre electroni. Între timp, călare pe fondurile Academiei, și-a supus consoarta supliciului turismului științific, în timp ce unele Institute aveau fondul de deplasări la fel de plin ca vidul absolut. Rodul conjugat al acestor eforturi, cât și evocarea – evident, postumă – a promisiunii lui Corneliu Coposu de a-l promova deputat au avut ca efect apariția sa în Parlament. Așa se face că, în prezent (februarie 1997 – n.m.), domnia-sa se sacrifică pentru nația română la trei războaie simultan: este vicepreședinte al Academiei, deputat de Bistrița-Năsăud și șef de secție la Institutul de Fizică Atomică, pregătindu-se să înfrunte, din nou, povara unor retribuții bugetare cumulate totalizând 5 milioane de lei-restriște (lei la valoare din 1997; oricum, era o sumă imensă pe vremea aceea – n.m.). („Academia Catavencu”, 1997)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

interlink.ro%20

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker Servicii SEO