Cum a furat Petre Daea, finul Danei Năstase, soţia puşcăriaşului Adrian Năstase, ţăranul român şi statul român, adică pe noi toţi

miercuri, februarie 3, 2021 11:06

Petre DaeaCine este Petre Daea? Fostul ministru al Agricultirii, adus în funcţie de doi mafioţi ai PSD = ciuma roşie: prima dată de Adrian Năstase, apoi de alt puşcăriaş, Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, PSD fiind partidul puşcăriaşilor, adică al celor care au făcut rău semenilor, era clar că această grupare interlopă cu acronimul PSD va transforma statul român într-un stat mafiot. Un articol din 2004 pe această temă.

Noul ministru al Agriculturii (din 2004 – n.m.) este finul mafiei grâului

În septembrie 2001, guvernul Canadei a alocat României un grant de 1,9 milioane dolari, pentru instituirea sistemului de gradare a cerealelor de panificaţie, adică de difrenţiere calitativă. Titularul proiectului a fost firma Agreeteam Consulting Canada, reprezentată de Antoni Nizici.

În martie 2002, Ovidiu Natea, secretar de stat la Agricultură, este dat afară, pentru a-i face loc lui Petre Daea, finul Danei Năstase. Care Dana îl ajută să plece în aprilie în SUA, la un stagiu de pregătire cu privire la sistemul de gradare.

În vara lui 2002, Daea formează o echipă din care fac parte Nizici, Viorel Marin de la Canamob, mâna dreaptă a lui Daea, Aurel Popescu, şeful Asociaţiei producătorilor de pâine, şi Ofelia Bălan, şefa Asociaţiei comerianţilor din panificaţie. Echipa creează proiectul Ordonanţei Guvernamentale cu privire la gradarea cerealelor. Normele metodologice apar în noiembrie, într-o hotărâre de guvern. Din echipă a făcut parte şi Octavian Otobâcu, directorul Direcţiei vegetale din Agricultură.

Daea a evitat să se consulte cu Asociaţia patronală a angrosiştilor de cereale, adică cu soliziştii. Ministrul Ilie Sârbu a fost obligat de Adrian Năstase să contrasemneze actele normative, deşi iniţial Sârbu a declinat bunele intenţii ale lui Daea, pe care l-a acuzat de abuz şi la suspectat de afaceri oneroase.

Discuţiile care au premers apariţiei actelor normative au fost confidenţiale şi s-au purtat, la hotelul Hilton, între echipa lui Daea şi partea canadiană. Prin HG, se formează o aşa-zisă Comisie de gradare, condusă de Viorel Marin, care lucrează în regim de fundaţie, dar este plătită cu bani bugetari.

În decembrie 2002, Otobâcu a denunţat public deficienţele actelor normative şi inaplicabilitatea lor. El a mai afirmat că nu şi-a dat acordul pentru publicarea unor asemenea porcării, pe care a trebuit să le semneze la presiunile lui Daea.

La două săptămâni de la denunţul public, Otobâcu moare prin infarct, în urma unui chef de pomină la minister. El a fost înlocuit urgent de Vasile Băcilă, un om de casă al Danei Năstase, lăsat moştenire agriculturii mafiote de tatăl ei, Angelo Miculescu (fost ministru ceauşist al Agriculturii, pe vremea când era colhozul, invenţie rusească, iar ţăranii de la colhoz câştigau atât cât să nu moară de foame; cu alte cuvinte, mafiotul Adrian Năstase este ginerele, din a doua căsătorie, al unui fost ministru ceauşist al Agriculturii – n.m.).

Până în decembrie 1989, Otobâcu a fost ofiţer acoperit al Securităţii, sub însărcinarea de consilier al şefului Departamentului comunist al industriei alimentare, condus de Ofelia Bălan, cu care ne-am întâlnit mai sus.

Reglementările sunt făcute pentru a-l ţine pe ţăran departe de silozuri, prin plătirea unor taxe de gradare inexistente până acum (în 2004 – n.m.), pe de o parte. Iar pe de alta, impun ca ţăranul să dea câte un leu (vechi – n.m.) pentru fiecare kilogram de grâu comisiei lui Viorel Marin.

Reglementările lui Daea sunt făcute pentru ca ţăranul să fie obligat să vândă grâul pe piaţa neagră şi la exportatorii fără silozuri, respectiv Ofeliei Bălan, cu care Daea a fost în SUA, la bursă.

Actele normative nu se aplică nici astăzi (iulie 2004 – n.m.) şi au fost emise doar pentru înşfăcarea grantului canadian. În UE (pe atunci România nu era membră UE – n.m.) nu există sistem de gradare, ci o reglementare specială, CE 824/2000, cunoscută de minister, dar care refuză s-o aplice.

Or, reglementarea comunitară obligă la plata de bonificaţii către producători pentru calitate superioară, însă mafia (PSD-istă, n.m.) n-are nici în clin, nici în mânecă cu problemele ţăranului român.

O altă disfuncţionalitate a reglementărilor pritocite de Daea – repetăm, omul de casă al Danei Năstase – este că nimeni de pe piaţa românească nu este obligat să cumpere grâu gradat pentru panificaţie. Gradarea nefiind obligatorie, grâul iese din ţară ca produs furajer inferior calitativ, cumpărat sub valoarea pieţei şi fără certificat de calitate emis de furnizor. La ridicarea ancorei vaporului, grâul devine brusc superior şi valoarea lui creşte cu cel puţin 40 de procente.

Toată această diferenţă este furată din bugetul naţional, care a garantat majorarea rezervei de stat, de la 350 de mii de tone la 700 de mii. Însă mafia încurajează exportul de grâne, descurajându-l pe ţăran care n-are încredere în stat şi în sistemul de achiziţie la silozuri.

Diferenţele rezultate din această speculaţie a calităţii grâului sunt înspăimântătoare şi gâdilă ştacheta barierei de 1.000 de miliarde de lei (vechi – n.m.) pe an.

Ministrul Ilie Sârbu a negat tot timpul propria lui implicare în elaborarea celor două acte, menţionându-l pe Daea ca autor al unei agro-inginerii financiare fără precedent în istoria tristei şi nefericitei noastre agriculturi.

Prin alungarea, la propriu, a lui Sârbu din minister, două din cele mai importante segmente ale economiei româneşti, pădurile şi agricultura, au fost înşfăcate de clanul Adrian Năstase, prin Daea, finul Danei Năstase, şi prin Ion Dumitru, directorul regiei Romsilva, a cărui nevastă este vară de-a doua cu Dana Năstase. (“Academia Caţavencu”, nr. 658/2004)

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu