Cum a turnat la Securitate socrul lui Victor Ponta, PSD-istul Ilie Sârbu, fost popă ortodox

sâmbătă, august 4, 2018 13:30
Posted in category PSD = PCR

Ilie SârbuPe vremea când era directorul Seminarului din Caransebeş, ministrul (era ministru în guvernul mafiotului roşu Adrian Năstase, în 2001 – n.m.) Ilie Sârbu a colaborat cu Securitatea (articol din iulie 2001)

Un frison de spaimă mai rece ca Groenlanda a scuturat spinarea popimii, în clipa în care iscoadele lor, împlântate adânc în vintrele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (numit în continuare Consiliul), i-au raportat că a început praşa dosarelor înaltelor feţe bisericeşti. Ura şi făţărnicia şi-au dat mâna pe sub sutana lui Vicenţiu Ploieşteanul, episcop-vicar patriarhal (era în iulie 2001 – n.m.), care a somat Consiliul printr-o enciclică antologică să stopeze acţiunea şi să-şi vadă de treburile de obşte. Ploieşteanul exprima punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru episcop şi cei aidoma lui, înaltele feţe se confundă cu Biserica. În cele de mai jos vom despărţi clerul de Biserică, cu specificaţia că înaltele feţe sunt vremelnice, în timp ce Biserica este eternă.

Cunoscut sub numele laic Vicenţiu Grifoni şi uns episcop în 1994, când primeşte numele de cod Ploieşteanul, iuda cu părul mai roşu ca steagul partidului comunist a deţinut şi înainte vreme funcţii care îl fac susceptibil de a fi colaborat cu Direcţia de Informaţii Externe: şef al aşezămintelor româneşti de la Ierusalim, rang teribil, care presupune o vigilentă triere a întregului personal monahal, care se deplasa înspre şi dinspre Ţara Sfântă. În afară de asta, Grifoni (ce nume de lighioană fantastică!) a fost consilierul mitropolitului Olteniei, Nestor Vornicescu-legionar. În calitate de vicar patriarhal, adică de secretar personal al lui Teoctist-legionar, Grifoni este (era în 2001 – n.m.) şi şeful biroului de relaţii externe al Patriarhiei. El îl înlocuieşte pe vicarul Nifon Mihăiţă, numit arhiepiscop al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Am insistat înadins asupra calificativului “legionar”, deoarece clerul Bisericii adună o colecţie consistentă de foşti membri ai Mişcării Legionare. Nu e deloc o coincidenţă faptul că Securitatea a promovat în vârful ierarhiei ortodoxe o mulţime de adepţi ai lui Horia Sima. Ei puteau să fie, şi au şi fost de altfel, mult mai uşor şantajaţi. Patriarhul Teoctist “a activat în mişcarea legionară, iar în timpul rebeliunii legionare a participat la distrugerea unei sinagogi din cartierul Antim”. (Fragment din nota 131/30 august 1949, aflată în dosarul nr. 7755, vol. 3, f. 211, din Arhiva SRI.) Dosarul va fi publicat de istoricul Gabriel Catalan, angajat al Consiliului, şi va stârni un imens scandal, în urma căruia istoricul va fi concediat şi acuzat de Radu Timofte (şeful SRI la acea vreme – n.m.) că a sustras documente din arhivă. Lucru complet fals, de vreme ce Catalan a avut acces legal în Arhiva SRI, cu doi ani înainte de a fi angajat în Consiliu.

Publicăm în premieră un document întocmit de Ministerul Afacerilor Interne în 1949, care atestă activităţile legionare ale lui Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului: “În timpul studiilor la acest seminar (Seminarul Teologic Bucureşti – n.n.) a activat în organizaţia legionară Frăţiile de Cruce ca şef de cuib, participând şi la rebeliunea legionară din anul 1941. În anul 1942 s-a călugărit, plecând la mănăstirea Bistriţa, unde pe atunci era şcoală de pregătire a cadrelor legionare.” (Nota 131/6 iunie 1949, ANB, fond MAI/DGP, dos. 88/1947, f. 72-73.) Iar în dosarul 2488, f. 696-697, Fondul D, Arhiva SRI, scrie aşa: “Continuând să activeze şi după rebeliune (…), în 1942 a fost internat la Târgu-Jiu. (…) Are legături cu foşti legionari ca: Gherasim Bica, Grigore Băbuş, precum şi cu soţiile lui Moţa şi Marin.”

Despre Grigore Băbuş, care mai trăieşte (era iulie 2001 – n.m.) şi este arhimandritul Mitropoliei Bucureştilor, istoricul Gabriel Catalan a scris următoarele: “(…) Un grup de tineri studenţi teologi, călugări şi preoţi ortodocşi de la Mănăstirea Antim (pe atunci şi sediul Sfântului Sinod) a devastat sinagoga Începutul Ştiinţei, din strada Antim. Printre tinerii rebeli legionari se aflau preotul Grigore Băbuş, de la Patriarhie, Mitrofan Chiriac şi călugărul Teoctist Arăpaşu (student în anul I la Teologie). (Gabriel Catalan, Legiunea şi slujitorii Domnului, “Dosarele Istoriei”, nr. 9 (49), pag. 29-32.)

Documentaţia despre Bartolomeu Anania este foarte vastă şi cuprinde un set de note informative, între care se remarcă sursa Vanea Haralambie, cotată drept “serioasă”: “Anania Vartolomeu, fost intendent la Patriarhie, în prezent inspector al Patriarhiei, are un frate fost legionar Anania Dumitru (…) În prezent, Anania Vartolomeu se află plecat la mănăstirea Bistriţa, jud, Vâlcea, fiind în concediu de Paşti, unde are legături intime cu diferite maici.” (Arhiva Naţională, MI/DGP, fond 77/1946, f. 206, nota131/22 aprilie 1949.) Bartolomeu Anania va fi trimis de regimul comunist în America, unde, ca unealtă a DIE, va învrăjbi diaspora românească şi va reuşi să-l compromită pe preotul disident Valerian Trifa, judecat de un tribunal american, care va decide deportarea sa în Portugalia.

Printre alţi înalţi ierarhi care au fost membri ai Mişcării Legionare se numără Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, şi Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului. Când în anul 1981 preoţii ortodocşi Liviu Negoiţă, de la parohia Măureni, Viorel Dumitrescu, de la parohia Vişag, Emil Ambruş Cernat, de la parohia Crivina, Cornel Avramescu, de la parohia Uroi şi Ionel Vinchici, din protopopiatul Lugoj vor semna scrisoarea revendicativă “Mărturisire de credinţă”, mitropolitul Corneanu îi va da pe mâna Securităţii şi îi va caterisi pe toţi. La 10 martie 1997, ziaristul Ion Zubaşcu de la România liberă îi va lua un interviu lui Corneanu, care recunoaşte că a colaborat cu Securitatea şi că a contribuit la expulzarea în America a preoţilor protestatari.

Cu două luni înainte, Corneanu redacta o scrisoare, din care spicuim următoarele: “(…) Aş cita o simplă întâmplare şi anume reclamaţia adresată Securităţii prin anii ’80 de către directorul de atunci al Seminarului teologic dependent de Mitropolia Banatului, că printre elevi circulă materiale anticomuniste, în urma căreia s-a efectuat o minuţioasă percheziţie în toată şcoala.” În urma investigaţiilor Academiei Caţavencu am descoperit că pe directorul Seminarului teologic (cu sediul în Caransebeş) îl cheamă Ilie Sârbu şi împricinatul este astăzi ministrul Agriculturii. Sârbu va fi destituit de Biserică, dar la sugestia Securităţii va fi promovat în funcţia de consilier mitropolitan şi ridicat la rangul de iconom-stavrofor, pe care le păstrează până după revoluţie.

Cât priveşte activităţile externe ale securiştilor în sutană, spicuim dintr-un document secret, redactat de Departamentul Cultelor – Direcţia de studii, relaţii externe, protocol şi secretariat, în anul 1975: “Mihăiţă Nicolae, întors de la studii în luna iunie 1975, care a exercitat funcţia de cântăreţ al parohiei ortodoxe române din Londra, a fost convocat la Departament de către Eugen Munteanu. La convorbire a participat Percea Ana, îndrumător.” Mihăiţă Nicolae semnează o declaraţie în care consemnează: “Preotul Lucian Gafton este prieten cu Ion Raţiu, ceea ce, de fapt, nu e rău, pentru a putea afla ce se petrece acolo.” Mihăiţă supraveghea informativ Asociaţia Culturală a Românilor din Anglia. Ofiţerul de Securitate Eugen Munteanu specifică la finalul documentului: “I s-a garantat doctorandului Nicolae Mihăiţă secretul celor relatate de el.”

Cine este, de fapt, enigmaticul Mihăiţă? Este episcopul patriarhal Nifon Ploieşteanul, cel cu care face rocada vicarul-patriarhal Vicenţiu (Grifoni) Ploieşteanul, despre care relatam la începutul anchetei noastre. Şi, aşa cum vă spuneam, astăzi (era iulie 2001 – n.m.) Nifon Ploieşteanul este arhiepiscopul Târgoviştei. În toată perioada cât SRI-ul a fost condus de Măgureanu, Nifon Ploieşteanul era nelipsit de la ceremoniile Institutului Naţional de Informaţii, binecuvântând promoţiile de cadeţi. Legătura operativă dintre SRI şi Patriarhie a fost asigurată în timpul directoratului lui Măgureanu de Ana Pahone, şefa de cadre a Patriarhiei şi de Rafael, marele ecleziarh al Bisericii Sf. Dumitru, din Dealul Mitropoliei. Pe linie informativă, de Biserică răspundea Sectorul 3, din Diviziunea A – Apărarea Constituţiei a SRI, condusă de generalul maior Ovidiu Soare, care a preluat prerogativele Direcţiei I a DSS. (“Academia Caţavencu”, nr. 502/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu