Cum abordăm Politica şi care-i tariful

marți, martie 2, 2010 15:25

Famiglia PSDSe spune că politica şi prostituţia sunt cele mai vechi meserii din lume. În ambele cazuri se percep anumite tarife, mult peste preţul altor activităţi, şi se oferă anumite servicii, uneori de o calitate îndoielnică. Şi dacă în Germania ambele sunt practicate legal, în România, datorită unei precoce ejaculări de principii şi norme, sunt pedepsiţi numai cei care oferă servicii sexuale, nu şi cei care, mult mai grav, fac sex cu legile ţării, în grupuri organizate, numite pompos partide politice. Fostul parlamentar pesedist Gabriel Bivolaru a făcut trei ani de puşcărie pentru că a furat 50 de milioane de euro, tot atât cât ar primi o fătucă fugită de acasă datorită unui tată alcoolic din Romania profundă, prinsă facând trotuarul. Iar dacă în cazul lui Bivolaru paguba o suportăm toţi, din taxe şi impozite, “paguba” făcută de respectiva este doar un pretext pentru mica bârfă de mahala.

Asta-i ipocrizia românească, se fură orice în această ţară, dar moralitatea este păstrată doar facând razii pentru prins prostituate pe centură. Dar să lăsăm erecţiile inutile pe seama parlamentarilor “pudici” şi să ne ocupăm de domnişoara Politica, mult mai aducătoare de boli, mai ales pentru cei ieşiţi din întunericul dictaturii. DEX-ul defineşte politica în felul următor: “Ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acţiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne şi externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acţiune.” Mai direct, a face politică înseamnă a discuta despre guvernaraea unui stat, despre doctrine politice, ideologii şi aşa mai departe. În România însă, politica este în toate. De exemplu, Prostănacul este abordat în campania electorală de un cetăţean, posibil votant al stângii, cu propunerea de eliminare a corupţilor pesedişti. Ce credeţi că-i răspunde ‘victima’ flăcării violet? “Bade, credeam că eşti om serios, dar matale faci politică.” Adică, pentru Geoană a discuta de corupţie, adică încălcarea legii, înseamnă a face politică, lăsând la o parte faptul că Prostănacul era om politic şi, probabil, nu s-a dus în acea piaţă după cartofi.

Alt exemplu. Năstase-10 case şi restul vile, ori de câte ori este anchetat în legătură cu afacerile sale murdare, răspunde invariabil că este un dosar politic, adică procurorii fac politică. Cu alte cuvinte, acest individ, căruia statul român îi asigură bunăstarea, nu dă doi lei pe justiţia din România. Te întrebi atunci de ce nu se mută în Germania, să vadă acolo cum este dacă încalci legea. Trecem la crema societăţii româneşti, adică la cei care formează generaţiile de mâine, cele care vor face din România o ţară sigură, fără corupţie instituţionalizată, cu un nivel de trai decent. Dacă discuţi în astfel de medii intelectuale (?) despre mineriade, de exemplu, imediat eşti taxat că faci politică. Numai că aceasta nu mai este politică, ci un adevăr dureros pentru România, căreia i s-a frânt zborul spre libertate şi bunăstare de către o mână de bolşevici şi securişti. La fel, dacă vorbeşti de furtul Basarabiei de către ruşi în 1939, faci politică, pe stimabili formatori de generaţii durându-i în cot de milioanele de români deportaţi în Siberia, de încercarea disperată a ruşilor de a-i face pe basarabeni să uite că sunt români, să-şi uite limba şi tradiţiile.

România arată azi aşa cum o vedem, deoarece totul este în ceaţă în această ţară, unde adevărul nu are nici o relevanţă, iar eroii acestui popor sun batjocoriţi zilnic de un Vadim Tudor, Iliescu, Voiculescu. Au minţit 45 de ani pentru a trăi ei bine. Au minţit încă 20 pentru că n-au recunoscut niciodată slujirea unui regim criminal, un regim care ne-a ţinut departe de lumea civilizată, un regim numit pe bună dreptate ‘lagărul comunist’. Iar după ce am scăpat din acest lagăr vedem spectacolul grotesc al criminalilor care mimează democraţia. Oare cum ar fi arătat azi Germania, dacă după 1945 era condusă de naţional-socialiştii din eşalonul doi al lui Hitler?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

9 Responses to “Cum abordăm Politica şi care-i tariful”

  1. Dumitru Caruntu says:

    martie 2nd, 2010 at 19:24

    Asa-i, Ilici a fost cinstitul protector al celor care dovedeau prin fapte ca proprietatea, fie ea si publica, e un moft.

  2. Neinfectat De Comunism says:

    martie 2nd, 2010 at 18:45

    bovina de bivolaru ar trebui sa il pupe in fund pe ilici pana cand crapa…multumita lui a facut doar 3 ani de facultate…

    Curuletz Nastase ar putea dovedi ca este Fecioara Maria prin Curtea Constitutionala…detalii la mine pe blog…

  3. Pe neocomuniştii din PSD şi pe PNL-iştii roşii îi doare-n cot de rezultatele Referendumului din 2009 | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 16th, 2015 at 20:35

    […] Cum abordăm Politica şi care-i tariful […]

  4. Pentru neocomuniştii din PSD proprietatea a fost şi este un moft | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 18th, 2015 at 20:48

    […] Cum abordăm Politica şi care-i tariful […]

  5. Cum apără CSM-ul infractorii din România | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 19th, 2015 at 14:57

    […] Cum abordăm Politica şi care-i tariful […]

  6. Cum au furat Tariceanu si Nastase un miliard de euro prin retehnologizarea hidrocentralei Portile de Fier | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2016 at 20:18

    […] Cum abordăm Politica şi care-i tariful […]

  7. Fostii comunisti si securisti au dat o gaura de 15 miliarde euro bugetului de stat dupa 1990 | A șaptea dimensiune says:

    martie 12th, 2016 at 21:24

    […] Cum abordăm Politica şi care-i tariful […]

  8. 27 martie, ziua în care visul reîntregirii a început (începe?) să devină realitate | A șaptea dimensiune says:

    iunie 12th, 2016 at 19:04

    […] Cum abordăm Politica şi care-i tariful […]

Adauga un comentariu