Cum fura guvernul PSD condus de mafiotul Adrian Năstase

sâmbătă, august 1, 2020 13:55

Dorneanu, de la CCR = sluga PSDSă nu dea Dumnezeu cel sfânt să vrea Guvernul un pământ

În acest articol vă prezentăm un ca z de hoţie făcut cu girul Guvernului (este vorba de guvenul din perioada 2001-2004, condus de viitorul puşcăriaş Năstase Adrian, cu origini ţigăneşti, la la fel ca şi mentorul său, criminalul KGB-ist Ion Iliescu – n.m.) într-un sătuc prahovean, cu peisaje în care viloaiele de neam prost se încadrează perfect.

De satul Târleşti, comuna Poseşti, judeţul Prahova, dumneavoastră probabil nu aţi auzit, dar Guvernul PSD ştie foarte bine. Pentru că într-o anexă a unui H.G. din 2002 apare domeniul public al comunei respective.

Dintr-un condei, proprietarilor de teren din zonă li s-au furat mii de metri pătraţi.

Familia Păun, care primise în instanţă hotărârea de retrocedare a unui teren intravilan de 3,7 ha, s-a trezit că 3.600 metri pătraţi (mp) din acesta sunt trecuţi ca domeniu public. Adică aparţin Căminului Cultural încă din 1940, după cum susţine primăria comunei.

Cum ar veni, Tîrleştiul era un sat comunist fruntaş, cu Cămin Cultural încă cu 4 ani înainte de venirea sovieticilor.

La puţin timp, aceeaşi primărie declară că, din terenul familiei Păun, 8.000 mp, mai mult adică cu 5.000 mp, sunt de fapt din domeniul public.

Aşa public cum era, domeniul respectiv a fost tocmai bun să apară pe el puzderie de case fără autorizaţie de construcţie, lucru recunoscut de primărie.

Acţionat în instanţă, Guvernul României (de fapt al PSD = Ciuma roşie = Mafia, n.m.) îşi exprimă un punct de vedere demn să ajungă ca exemplu la capitolul încălcarea dreptului de proprietate: cică reclamaţia nu e întemeiată pentru că familia Păun nu are încă titlu de proprietate pentru terenul respectiv. Dar tocmai din cauza Guvernului proprietarii nu au primit titlu de proprietate.

Mai trebuie spus că la postul de primar al comunei Poseşti candidează (candida în 2004 – n.m.) din partea PSD-ului Stelian Niţă, actual (în 2004 – n.m.) viceprimar al comunei Poseşti, preşedinte al comisiei de aplicare a Legii Fondului Funciar. La cât de bine a servit interesele Guvernului PSD, merită într-adevăr această funcţie. (“Academia Caţavencu”, nr. 652/2004)

Citeşte şi articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu