Revolta studentilor din Timisoara anului 1956 inabusita de Ion Iliescu si Victor Atanasie Stanculescu

joi, decembrie 27, 2012 20:59

Revolutia maghiaraRevoluţia Maghiară din 1956, propagată la Timişoara: evenimentele trăite şi spuse de Ioan Holender

Timişoreanul Ioan Holender, cel mai longeviv director din istoria Operei de Stat din Viena, ocupând acest post între 1992-2010, a fost unul din cei care au avut de suferit de pe urma revoltei studenţeşti din 1956.

În anul 1956, timişorenii au protestat împotriva invaziei sovietice în Ungaria. Solidaritatea cu revoluţionarii maghiari era atât de puternică, încât la un moment dat autorităţilor comuniste se temeau că se va declanşa revoluţia şi în România, pornind din vestul ţării, aşa cum s-a întâmplat de fapt în 1989.

„Suntem împotriva URSS!”, „Nu vrem să învăţăm limba rusă!”, „Jos Gheorghiu Dej şi clica lui de parveniţi!” „Elevi, luptaţi împotriva intervenţiei călăilor de la Kremlin din Ungaria!”, „Bine au făcut maghiarii ce au făcut!”, „În Ungaria a venit libertatea şi în curând va veni şi la noi!”, scria printre manifestele studenţilor.

Pe fondul acestor atmosfere, studenţii de la Institutul Politehnic din Timişoara au avut curajul să pornească o revoltă, iar pe 30 octombrie, au organizat o întrunire la Cantina Politehnicii, unde au formulat şi o serie de revendicări antitotalitare, trimise către Comitetul Central al PCR.

Spuse, trăite şi dorite de Holender

Ioan Holender, fostul director al Operei de Stat din Viena, era unul din cei care s-a ales cu eticheta de „duşman de clasă”, în 1956. Maestrul a povestit depre întâmplările din toamna acelui an, cât şi despre consecinţele de la începutul anului 1957, în cartea sa „Spuse, trăite, dorite. Amintiri”.

În octombrie 1956, era în al trelea an la Facultatea de Mecanică şi avea să participe la o întrunire plină de consecinţe, care i-a şi schimbat destinul.

„M-am prezentat la acea şedinţă fără să ştiu că nu fusese convocat de partid, ci la iniţiativa unor studenţi mai mari. În orar era prevăzut un colocviu la un lector temut nu numai datorită severităţii sale, ci şi pentru că juca rolul activistului fanatic. Şedinţa din anfiteatrul mare al Facultăţii de Mecanică de pe Bulevardul Mihai Viteazul, fixată în loc de colocviu era o surpriză plăcută. Sala stătea să pleznească de plină ce era, iar pe podium erau prorectorul, secretarul de partid şi doi tovarăşi necunoscuţi mie”, povesteşte Holender.

„Am rămas în picioare lângă uşa de intrare, şi am ascultat fascinat intervenţia unui coleg care cerea explicaţii referitoare la faptul că ruşii ne jefuiau rezervele de uraniu şi de cereale, iar noi nu mai eram în stare să coacem nici pâine, pentru că şi făina devenise o marfă deficitară. Diferenţa dintre discursul oficial şi realitate nu îmi fusese prezentată niciodată mai elocvent ca atunci”, a continuat maestrul.

Holender a vorbit studenţilor

În câteva clipe a fost, asemenea tuturor celorlalţi studenţi, electrizat de dorinţa de libertate. Veneau din ce în ce mai mulţi studenţi şi de la alte facutăţi. Erau deja peste o mie de studenţi în cantină. Renumitul om de cultură, născut la Timişoara în 1935, s-a urcat pe o masă şi a început să vorbească colegilor.

„A fost o atmosferă extraordinară şi am simţit deodată că iau parte la un eveniment de importanţă capitală, pe care îl aşteptasem dintodeauna. Eram eu însumi surprins de gestul meu, dar şi de numeroasele voci care strigau: „Linişte, vorbeşte Holi. Trăiască Holi!”… Şi iată-mă vorbind despre cauzele atmosferei prerevoluţionare care domnea, faptul că la şedinţe nu ni se permitea niciodată să vorbim despre adevăratele noastre probleme şi dorinţe. La cuvântul „prerevoluţionar”, toţi au început să scandeze „Revoluţie, Revoluţie! Trăiască Holi”, a mai povestit Holender.

După lungi dezbateri, pe la ora nouă seara, a fost aleasă o delegaţie de studeneţi ce urma să comunice dorinţele lor ziarului local Drapelul Roşu.

„Am fost cuprins dintr-o dată de un sentiment de teamă. Am ieşit pe furiş din sală şi m-am strecurat în stradă printr-o gaură din gardul universităţii, scurtătura obişnuită către casă. Dacă aş fi ieşit pe poartă, aş fi fost arestat pe loc. Pe străzi apăruseră unităţi militare, iar pe terenul de fotbal de lângă universitate se aflau tunuri cu ţevile îndreptate spre clădire. Treptat, mi-a devenit clar ce anume am pus în mişcare şi ce fel de urmări erau de aşteptat”, a mai povestit Ioan Holender.

L-au ridicat de acasă

A doua zi, Ioan Holender a fost ridicat de acasă şi dus la arest. Nu avea să fie singurul student care trecuse prin această experienţă terifiantă.

„Ne-au dus cu camioanele într-o cazarmă situată cam la o oră de Timişoara şi ne-au interogat acolo, după care am fost înşiraţi la perete şi ameninţaţi cu împuşcarea imediată în caz că nu recunoaştem că eram în contact cu unităţile de paraşutişti americane. Mi se pare chiar posibil ca ofiţerii de securitate să fi născocit aceste acuzaţii… Cu atât mai curios că a doua zi ne-au dat drumul”, a explicat timişoreanul.

Arestarea şi exmatricularea studenţilor rebeli

După lăsarea întunericului, cantina a fost luată cu asalt de trupele de securitate, în timp ce afară erau masate tancuri, maşini blindate şi trupe echipate de luptă. În primă fază au fost arestati aproape 2.500 de studenti, printre care si organizatorii adunarii. Au mai urmat zilele următoare încă 500 de arestări.

După două săptămâni au fost redeschise şi instituţiile de învăţământ superior, iar cursurile au continuat în formulă obişnuită.

„Am mai reuşit să termin primul semestru, însă în februarie 1957 a venit scadenţa. Am fost exmatriculat împreună cu alţi studenţi din cauza unor „grave abateri de la morala proletară”. Soarta mea în Republica Populară Română era astfel pecetuită. Declarat duşman de clasă şi sabotor al noii societăţi socialiste, nu mai aveam nicio şansă.

Nu mi se permitea să studiez şi nici nu am primit un loc de muncă, din cauza păcatelor mele consemnate în dosarul de cadre. Mi s-a îngăduit doar o jumătate de normă ca antrenor de tenis la o unitate militară, pe motiv că comandantului de divizie, un colonel, îi făcea plăcere să joace tenis cu mine”, a mai spus Ioan Holender.

Atmosfera revoluţiei maghiare la Timişoara

Vestea revoluţiei maghiare din 1956 s-a propagat rapid în mediile studenţeşti timişorene, fiind răspândite informaţii detaliate despre ceea ce se întâmpla la Budapesta. Organizatorii mişcării studenţeşti de la Timişoara au fost cei din anul V de la „Poli”, Teodor Stanca, Aurel Baghiu, Friedrich Barth, Ladislau Nagy, Aurelian Păuna, Nicolae Balaci, Gheorghe Popşi, Heinrich Drobny şi Caius Muţiu. Ei au instigat la acţiuni asemănătoare acelora din Ungaria.

Timişoara avea la aceea vreme mulţi vorbitori de limbă maghiară, mulţi dintre ei fiind dispuşi să răspândească vestea evenimentelor din Ungaria. Lucru care s-a şi întâmplat. Informaţiile receptate prin Radio Kossuth aveau să devină principala sursă credibilă privind acţiunile revoluţionare din capitala ungară.

Procesul care a urmat acţiunilor studenţeşti arată cât de îngrijorat fusese regimul lui Gheorghiu-Dej de ceea ce se petrecuse în capitala Banatului. Capii mişcării timişorene au fost condamnaţi de Tribunalul Militar Timişoara, la închisoare între patru şi opt ani.

Mişcarea de protest de la Timişoara din 1956 a fost cea mai importantă care avusese loc în România dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fiind momentul în care securitatea şi organele statului au început supravegherea şi hărţuirea maghiarilor din România, “pericolul maghiar” devenind politică de stat.

Revoluţia Ungară a fost înăbuşită de armata Sovietică

Revoluţia Ungară din 1956 împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice a început în ziua de 23 octombrie. Sătui de conducerea lui Mátyás Rákosi, studenţii au declanşat o demonstraţie paşnică, care s-a transformat în revoluţie violentă, sfârşită printr-un masacru comis de trupele sovietice în 10 – 11 noiembrie 1956. Pierderile de vieţi s-au estimat la circa 2.500 maghiari şi 700 soldaţi sovietici. Alţi aproximativ 200.000 de locuitori au părăsit Ungaria, refugiindu-se în Occident.

În 1956, fără a avea vreun lider, aproximativ 100.000 de demonstranţi au traversat Dunărea spre clădirea Parlamentului, manifestând paşnic. Situaţia s-a schimbat, însă, dramatic în momentul când trupele securităţii maghiare (ÁVH), au deschis focul şi au omorât sute de oameni.

În 23 octombrie 1956, Uniunea Sovietică a executat o intervenţie militară în Ungaria. Trupele sovietice erau staţionate de mai multă vreme, în aşteptare, pe teritoriul României. Timp de cinci zile s-au dus lupte dure între studenţii unguri şi forţele AVH, ajutate de trupele sovietice, sub pretextul de a apăra ţara de invazia NATO.

Comandanţi sovietici negociau cu revoluţionarii în cazurile schimburilor de focuri locale. Ungaria, la acea vreme, era condusă de un guvern prezidat de Imre Nagy, un executiv care nu va obţine credibilitatea în faţa populaţiei decât în momentul în care va negocia statutul trupelor sovietice de pe teritoriul ungar.

La 30 octombrie 1956, sovieticii mimează intenţia de negociere, iar la 3 noiembrie îşi schimbă radical poziţia, procedând la ocuparea prin forţă miltară a Budapestei. Imre Nagy este înlocuit şi va fi pus în fruntea guvernului János Kádár. Insurecţia se soldează cu mii de morţi, 13.000 de răniţi, cu deportarea a 16.000 de persoane şi exilarea a peste 100.000.

În 4 noiembrie 1956 trupele sovietice au desfăşurat o operaţiune militară combinată: bombardamente de artilerie coordonate cu acţiuni ale blindatelor (6.000 de tancuri). S-a spus că armata sovietică a folosit mai multe tancuri împotriva Ungariei decât au folosit germanii pentru invadarea URSS în cel de-al Doilea Război Mondial.

Ţinta principală a fost Budapesta, care a fost bombardată de artileria sovietică. Această acţiune a continuat până ce Consiliul muncitoresc, studenţii şi intelectualii au cerut încetarea focului, pe 10 noiembrie 1956.

Imre Nagy extrădat de România

După ce a anunţat la radio invadarea Ungariei de către trupele sovietice, Imre Nagy şi membrii guvernului solicită azil la Ambasada Iugoslaviei. Nagy a fost arestat în 22 noiembrie şi dus în România. Aici, cu concursul Securităţii, este deţinut într-o casă conspirativă din Snagov, sub pază şi strictă supraveghere. De îndată ce comuniştii unguri, la cererea expresă a Moscovei, cer românilor predarea lui Nagy pentru a fi judecat, guvernul român se execută.

Este readus în Ungaria, la Budapesta, şi, printr-un simulacru de proces, în buna tradiţie a jusiţiei staliniste, este condamnat la moarte prin spânzurare, pe 16 iunie 1958. (Sursa)

Ion Iliescu şi Victor Atanasie Stănculescu, în spatele înăbuşirii revoltelor studenţeşti din Timişoara, în 1956

Cel care a trimis în octombrie 1956 la Timişoara, pentru a restabili ordinea, a fost Victor Atanasie Stănculescu. În aceea vreme era maior şi adjunctul şefului Marelui Stat Major şi şeful Direcţiei Organizare, Mobilizare, Planificare din Marele Stat Major.

Dan Voinea a ţinut să precizeze că atât în 1956, cât şi în 1989, timişorenii au avut parte de intervenţia a două personaje „de tristă amintire”.

„În 1956, s-a înfiinţat un comitet militar la Bucureşti, la care a participat şi Ion Iliescu, secretarul Uniunii Tinerilor Muncitori (UTM), pentru a discuta despre cerinţele studenţilor. În loc să răspundă memoriului studenţilor, peste noapte au decis să se intrevină în forţă şi răzvărtiţii să fie arestaţi. Au urmat rapid, între 13-16 noiembrie, procesele în stil stalinist, la care nu s-au respectat drepturile la apărare. Atunci au apărut expresiile ca huligani şi golani, folosite atât de Ceauşescu, cât şi de Iliescu”, a declarat Dan Voinea.

Stănculescu: „Lichidez totul într-o zi, ca în 1956”

Pe 17 decembrie 1989, generalul Vasile Milea, şeful Ministerului Apărării Naţionale, a trimis la Timişoara două persoane să facă ordine: este vorba de Mihai Chiţac, ministrul Internelor şi Victor Atanasie Stănculescu, adjunctul MAPN.

„Stănculescu a fost cel care a dorit să meargă la Timişoara. I-a spus generalului Milea că în 1956 a lichidat revolta studenţilor într-o singură zi. Şi aşa credea că va face şi în 1989. Interesant este că pe 22 decembrie 1989, la Bucureşti, Ion Iliescu a fost chemat de Victor Atanasiu Stănculescu. Se ştie bine ce au făcut cei doi după 22 decembrie”, a mai declarat Dan Voinea.

Secretul din biografia lui Iliescu

Revenind la revolta din 1956, biografiile recente ale lui Ion Iliescu nu amintesc deloc activitatea lui în anii în care avea unul din rolurile principale în aparatul de represiune a studenţilor. Iliescu era unul din cei doi secretari ai Uniunii Tinerilor Muncitori, condus de şeful Direcţiei I, Gheorghe Raţiu.

„Iliescu era responsabil de spaţiul maghiar, de studenţii de etnie maghiară”, a adăugat Dan Voinea.

Virgil Trofin secretar al Comitetului Central al UTM cerea demascarea tuturor opozanţilor declarând: “Trebuie să ştim câţi duşmani există în ţara noastră şi încearcă să lupte împotriva partidului nostru”.

Asociaţiile studenţeşti erau considerate un punct slab al sistemului comunist, care nu a reuşit să prevină revolta de la Timişoara. Iliescu a fost numit şi preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din Republica Populară Română, tocmai pentru a asigura un control mai strâns al partidului asupra studenţilor. (Sursa)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

11 Responses to “Revolta studentilor din Timisoara anului 1956 inabusita de Ion Iliescu si Victor Atanasie Stanculescu”

  1. Ponta și poporul rus prosperitate ne-au adus | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 25th, 2014 at 15:15

    […] Cum (n-)a explodat mămăliga românească în 1956 […]

  2. Antena 3 și Vocea Rusiei fac un nou front comun: linșează SRI | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 28th, 2014 at 18:27

    […] Cum (n-)a explodat mămăliga românească în 1956 […]

  3. Se știe cine a tras în Decembrie 1989 | A șaptea dimensiune says:

    februarie 23rd, 2015 at 16:14

    […] Cum (n-)a explodat mămăliga românească în 1956 […]

  4. Colonel sovietic: „Să curgă sânge la Prut!” | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 18th, 2015 at 16:38

    […] Cum (n-)a explodat mămăliga românească în 1956 […]

  5. Vasile Blaga, un fals revoluționar | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 27th, 2015 at 17:46

    […] Cum (n-)a explodat mămăliga românească în 1956 […]

  6. FSN-ul lui IliciKGB și foarfeca românească | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 27th, 2015 at 17:50

    […] Cum (n-)a explodat mămăliga românească în 1956 […]

  7. Minciunile Revoluției: Generalul Milea, un criminal ridicat la rangul de erou (I) | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 28th, 2015 at 20:30

    […] Cum (n-)a explodat mămăliga românească în 1956 […]

  8. Cum plâng unii după cenzura comunistă din China | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 27th, 2015 at 20:58

    […] Revolta studentilor din Timisoara anului 1956 inabusita de Ion Iliescu si Victor Atanasie Stanculesc… […]

  9. Deutsche Welle: Occidentul a reacționat tardiv la gravele încălcări ale democrației în România anului 2012 | A șaptea dimensiune says:

    iulie 8th, 2016 at 20:52

    […] Revolta studentilor din Timisoara anului 1956 inabusita de Ion Iliescu si Victor Atanasie Stanculesc… […]

  10. Budapesta ’56-60. – partea 6 (FINAL) | Colțul Cultural says:

    noiembrie 6th, 2016 at 20:52

    […] Studenţimea […]

  11. Cum a blocat V.A. Stanculescu anchetarea celor vinovati de masacrul din decembrie 1989 | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 5th, 2017 at 11:03

    […] Revolta studentilor din Timisoara anului 1956 inabusita de Ion Iliescu si Victor Atanasie Stanculesc… […]

Adauga un comentariu