Cum ne îmbogăţim frumos în numai 5 paşi

miercuri, iunie 26, 2019 16:33

PSD(Atenţie, nu încercaţi să faceţi şi dumneavoastră asta acasă decât dacă aveţi telefonul lui Ion Iliescu. Sau Liviu Dragnea.)

  • Pasul 1. Mai întâi, la naştere îţi iei toate precauţiile ca părinţii să te numească în certificat Corneliu Iacubov. Acest nume, care în şcoala în şcoala generală îi va face pe toţi colegii de clasă să râdă la strigarea catalogului, te va ajuta mai târziu, când vei creşte mare şi vei avea nevoie de bani de ţigări şi de vilă.
  • Pasul 2. Eşti deja băiat mare, cu copii acasă. Ai trecut cu bine de Revoluţie; la fel şi foştii tăi colegi de serviciu, care au acum (era 2003 – n.m.) afaceri prospere de comerţ exterior. Ba unii dintre ei au ajuns şi mai bine – directori pe la Bancorex (bancă falimentată de PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.). Mă rog, aceştia din urmă nu mai au mult până la arestare, aşa că e cazul să faci repede ceva în panataloni. În buzunarul de la pantaloni, nu vă gândiţi la prostii. Adică nişte bani.
  • Pasul 3. Înfiinţezi o firmă care se numeşte Romcotton. Firma are doar 5 angajaţi, însă aici nu angajaţii sunt importanţi, ci acţionarii. Ca mână care ţine cuţitul la Fondul Proprietăţii Private II Moldova îţi permiţi să baţi palma cam cu oricine. Aşa că nu-i de mirare că, la un moment dat, Bancorex ajunge să aibă la firma asta vreo 14% din capitalul social.
  • Pasul 4. Aştepţi până Bancorex intră în faliment. Te plictiseşti puţin, că băncile astea de la care fură toată lumea nu intră în faliment cu una, cu două. Însă până la urmă merită: partea din firma ta deţinută de Bancorex în urma împrumutului pe care ţi l-a acordat va fi preluat de BCR.
  • Pasul 5. Aici intervine forţa divină, adică guvernul PeSeDist, care printr-o ordonanţă uşoară, de vară, obligă FPS să plătească BCR valoarea contabilă a celor 14 procente. Ştiţi cât însemna asta în 2000? Însemna 82 de miliarde de lei vechi şi 6,8 milioane de dolari. În schimbul acestui gest frumos, aproape civic, FPS-ului îi vor fi diminuate obligaţiile de plată către bugetul de stat cu aceeaşi sumă. Prin urmare, la capătul acestui minunat lanţ ingineresc, poporul contribuabil îţi va plăti împrumutul luat de la Bancorex. Noroc cu poporul ăsta, că are banu’ pe el, că altfel rămânea dracu’ ţara săracă, plină doar de datornici la întreţinere.

(“Academia Caţavencu”, nr. 610/2003)

Cam aşa şi-a îmbogăţit PSD = ciuma roşie = mafia baronii proprii. Dacă haiducii din perioada fanariotă luau de la puţini, pentru a da celor mulţi, PSD = ciuma roşie = mafia ia de la cei mulţi, pentru a da celor puţini, adică nomenclaturii PSD-iste.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu