A șaptea dimensiune

În dictatura comunistă, Partidul (Comunist, fireşte) îţi era mamă şi tată, trăiai datorită lui şi tot datorită Partidului puteai să dispari, fie aruncat într-o groapa comună, în anii ’50 ai secolului trecut, fie internat într-un ospiciu, în comunismul cu faţă umană al lui Ceaşcă. Aşa se face că mulţi activişti PCR (Partidul Comunist Român, pentru cei care au prins doar neocomunismul lui Ilici KGB Iliescu) îşi ascundeau adevărata identitate, negându-şi originile, părinţii, bunicii, străbunii, pentru o pâine ceva mai albă, oferită, desigur, tot de Partid. Este şi cazul lui Ilici (Ion Iliescu pentru mafioţii pesedişti care s-au îmbogăţit în cele 3,5 mandate ale tovarăşului), cel care îşi neagă şi astăzi adevărata mamă, o ţigancă oarecare, ‘mândrindu-se’ doar cu tata, fost cominternist venit pe tancurile sovietice. Mai jos există un material preluat din ‘Academia Caţavencu”, din care reiese că-n comunism totul era de furat, inclusiv operele literare. Iar ‘marele’ scriitor Eugen Barbu nu este decât un plagiator ordinar, ca să nu mai vorbim de ‘securismul’ din el. România democratică (hă, hă, hă) trăieşte alături de fantomele Securităţii, iar dreptatea acestui popor de ciobani a coborât de mult între sânii pozelor din ‘Libertatea’, la umbra cărora chiar nu mai contează ce a făcut Eugen Barbu.

Dom’ Barbu pentru unii, Patronul pentru alţii, Eugen Barbu a fost mai mult decât un scriitor. Cât a trăit, a reprezentat industria literară multilateral dezvoltată din România, iar după moarte e o enigmă, ca firmă literară. Cu mult înainte de apariţia romanului ‘Ingognito’, cel prin care s-a dovedit că firma Eugen Barbu plagiase la greu un autor sovietic, Paustovski, Barbu era bănuit că şi-ar fi pus semnătura pe un roman scris de cel care ar fi fost adevăratul său tată, Nicu Crevedia.

Mai precis, Nicu Crevedia anunţase în lumea literară, imediat după război, că urma să publice un roman, ‘Mămăliga’, despre mahalaua bucureşteană. Romanul lui Nicu Crevedia n-a apărut nici măcar în fragmente, în schimb fiul său natural a pretins că ar fi scris şi rescris de peste zece ori ‘Groapa’, care a apărut în 1956. E posibil, dar următorul roman publicat de Eugen Barbu, ‘Şoseaua Nordului’, sună stilistic cu totul altfel decât romanul său de debut, de parcă ar fi fost scris de altcineva. Explicaţia de atunci a fost că Eugen Barbu s-ar fi grăbit să scrie un roman ‘pe linia partidului’ pentru a scăpa de acuzaţiile de naturalism pe care i le adusese ‘Groapa’.

Barbu mai publică însă două romane, ambele cu profil fotbalistic, care chiar n-au nici o legătură cu arta literară din ‘Groapa’. Nu mult după aceea, Eugen Barbu începe să semneze împreună cu un anume Nicolae Paul-Mihail diverse producţii literare. Acest Paul-Mihail era Cocoşatul despre care şi apropiaţii lui Eugen Barbu recunoşteau în particular că îi dădea gândirea Patronului. Apare romanul ‘Principele’, despre care Fănuş Neagu afirmă că ar fi fost un caz clar de plagiat, dar fără a dovedi în ce consta plagiatul, iar apoi Eugen Barbu scoate, în şase volume, ‘Caietele Princepelui’, constând în citate, idei şi cugetări despre geneza romanului.

Urmează mult anunţatul ‘Incognito’, după scenariul serialului TV ‘Un august în flăcări’. Cineva, din echipa de negri a lui Eugen Barbu, lansează discret informaţia că marele roman al lui Barbu despre cel de-al doilea război mondial colcăie de plagiate. Plagiatele vor fi dovedite apoi de alţii. Dar asta nu-i va aduce căderea lui Barbu decât din Marea Adunare Naţională. Atunci, în semn de protest că şi partidul îl crede plagiator, Eugen Barbu îşi va preda carnetul de membru PCR şi îl va lua înapoi, bine-mersi. Revolta secretă a negrilor săi literari n-a fost urmată de mărturisiri complete nici măcar după 1989. De frica lui Barbu sau de frica Securităţii din spatele firmei cu numele de Eugen Barbu? (Cristian Teodorescu)

Citeste si articolele:

• Despre bolile societăţii româneşti
• Despre cel mai mare poet de limbă germană din secolul 20
• Texte ‘celebre’
• Cum a turnat Dan Voiculescu la Securitate
• Cum au adus pesediştii foşti securişti în structurile statului român democratic
• În România, securiştii torționari sunt înmormântați cu onoruri publice