Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie

duminică, aprilie 24, 2011 11:07
Posted in category IT

CameyoUneori avem nevoie de un anumit program la serviciu sau în alte locuri. Dacă acest program l-am putea avea pe un stick USB, de exemplu, ar fi foarte bine. Acest lucru este posibil, adică putem face din orice aplicaţie o aplicaţie portabilă. Pentru aceasta se descarcă şi se instalează programul numit Cameyo. Este un soft gratuit, cu dimensiunea de aproximativ 5 MB. Înainte să instalezi un alt program, porneşti Cameyo. După instalarea programului în calculator, Cameyo reţine ce s-a instalat şi face un fişier .exe, pe care-l poţi folosi oriunde şi care este aplicaţia portabilă dorită. Bineînţeles mai există şi alte metode, iar acestea pot fi căutate.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

11 Responses to “Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie”

  1. Câteva softuri pentru compresie video | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 1st, 2015 at 21:26

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  2. Recomandarile sfarsitului de saptamana (#2) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 1st, 2015 at 17:31

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  3. Recomandarile sfarsitului de saptamana (#1) | A șaptea dimensiune says:

    iulie 2nd, 2015 at 16:24

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  4. Cum accesăm şi controlăm un computer de la distanță | A șaptea dimensiune says:

    august 22nd, 2015 at 8:42

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  5. Cum se poate cripta un text | A șaptea dimensiune says:

    august 24th, 2015 at 12:28

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  6. Cum căutăm fişiere pe hard disk | A șaptea dimensiune says:

    august 24th, 2015 at 12:33

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  7. Cum ne recuperăm telefonul pierdut sau furat | A șaptea dimensiune says:

    iunie 24th, 2016 at 16:59

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  8. Cum optimizăm performanţele calculatorului | A șaptea dimensiune says:

    august 12th, 2016 at 10:17

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  9. Cum inscripţionăm pozele online | A șaptea dimensiune says:

    august 12th, 2016 at 10:29

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  10. O opţiune interesantă pentru unitatea DVD/CD | A șaptea dimensiune says:

    august 12th, 2016 at 10:58

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

  11. Suplimente (add-ons) pentru Mozilla Firefox 4 | A șaptea dimensiune says:

    august 12th, 2016 at 11:19

    […] Cum putem face aplicaţii portabile din orice aplicaţie […]

Adauga un comentariu