Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat

marți, februarie 10, 2015 20:47
Posted in category IT

TelefonChiar dacă subiectul a mai fost abordat aici, în urmă cu ceva timp, iată alte metode de recuperare a telefonului pierdut sau furat.

Deși telefonul mobil se află mereu în apropierea noastră, o singură clipă de neatenție este de ajuns pentru ca acesta să fie furat ori uitat într-un loc public, unde cel mai probabil nu va mai fi găsit. Pentru astfel de situații există câteva opțiuni de recuperare a telefonului, atât cu ajutorul aplicațiilor de urmărire, cât și pe baza informațiilor oferite de dispozitiv.

Cum poți găsi telefonul Android pierdut sau furat

„În cazul telefoanelor Android, cea mai simplă metodă de a vizualiza locația dispozitivului și informațiile de pe acesta este utilizarea sistemului Android Device Manager. Este necesară înregistrarea prealabilă pe site-ul dedicat, apoi din cadrul meniului oferit, dispozitivul poate fi șters sau blocat, poate fi urmărit pe hărțile Google Maps – în caz de furt – și se poate da comanda să sune la volum maxim pentru 5 minute, pentru a putea fi localizat mai repede, în cazul în care a fost rătăcit”, a explicat Bogdan Beleiu – ThePhoneGeeks.

O altă variantă ar fi utilizarea Android Lost, care se poate instala și fără a avea acces la telefon. Aplicația poate fi instalată din Play Store, din contul Google cu care este sincronizat dispozitivul, după care se trimite un SMS pe telefonul în cauză, cu textul „androidlost register”. Astfel, aplicația se activează automat și poate realiza fotografii cu camera telefonului și permite citirea SMS-urilor primite, fără ca utilizatorul să știe acest lucru.

De asemenea, istoricul Google Maps poate oferi poziția exactă a dispozitivului, chiar dacă această funcție este dezactivată. După accesarea sistemului Google Maps, se alege din calendar data curentă și ultima oră la care dispozitivul a fost recunoscut, după care pe hartă vor apărea locațiile și chiar traseul parcurs de telefonul pierdut sau furat.

Cum îți poți găsi iPhone-ul pierdut sau furat

Utilizatorii iOS au la dispoziție funcția Lost Mode, care permite utilizatorului să blocheze dispozitivul cu o parolă, în cazul în care acesta este dispărut, pentru a proteja datele de pe telefon. O altă variantă utilă este aplicația Find My iPhone, care necesită o conexiune la Internet prin Wi-Fi sau date mobile.

„Există și aplicații prin care utilizatorii își pot accesa telefonul remote, precum TeamViewer: Remote Control, Splashtop 2 Remote Desktop sau Jump Desktop, care au un sistem ce se instalează pe desktop și telefon și permite controlul unuia prin intermediul celuilalt. Toate cele 3 aplicații menționate sunt disponibile atât pentru Android cât și pentru iOS”, a mai precizat Bogdan Beleiu.

Este important de știut și faptul că în momentul în care telefonul este închis sau nu are cartelă SIM, acesta nu va putea fi localizat. Totuși, dată fiind nevoia de a naviga pe Internet, cu siguranță telefonul va fi conectat în cele din urmă la o rețea Wi-Fi, moment în care va putea fi blocat de către sistemul activat de utilizator.

Sursa

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

7 Responses to “Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat”

  1. A incercat cineva aceste pluginuri WordPress? | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 11th, 2015 at 13:26

    […] Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat […]

  2. Cum poti trimite SMS fara sa platesti | A șaptea dimensiune says:

    iulie 3rd, 2015 at 14:50

    […] Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat […]

  3. 5 posibile simptome ale unui telefon ascultat | A șaptea dimensiune says:

    iulie 13th, 2015 at 12:25

    […] Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat […]

  4. 10 metode de a mari durata de viata a bateriei telefonului sau laptopului | A șaptea dimensiune says:

    august 23rd, 2015 at 11:25

    […] Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat […]

  5. Cum dezvoltam o versiune mobila a unui site (II) | A șaptea dimensiune says:

    august 26th, 2015 at 12:59

    […] Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat […]

  6. Cum sincronizam datele intre telefoane mobile, tablete, laptopuri, PC | A șaptea dimensiune says:

    august 29th, 2015 at 9:30

    […] Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat […]

  7. Truecaller, daca vrei sa afli cine te suna de pe numar necunoscut | A șaptea dimensiune says:

    mai 22nd, 2016 at 12:52

    […] Cum putem recupera telefonul pierdut sau furat […]

Adauga un comentariu