Știri locale (scurte, da’ proaste)

duminică, decembrie 21, 2008 20:02
Posted in category Locale

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniHavîrna, ținutul fărădelegii? (II)

Știți care-i cea mai proastă glumă pentru cei de aici? Răspuns: în România există legi. Hă, hă, hă, ce ne-am mai râs, numai că este de plâns. De exemplu, legea interzice folosirea petardelor. Mai exact, așa cum aflăm de pe site-ul Poliției Române, persoanele fizice pot folosi doar articole pirotehnice din clasa/categoria I (cele inofensive pentru urechi, adică), dar și acestea sunt interzise, de exemplu, pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane, precum și la o distanță mai mică de 50 m de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri etc. Acum, doar nu vă imaginați că cei de pe aici nu mai pot de legile țării. Te ștergi la fund cu ele, doar ești român, nu german, și faci ce vrei. Ce fac polițiștii? Păi, strălucesc prin absență. Adică, în termeni militari, dezertează de pe frontul apărării legii. Ce pățesc dezertorii? În vreme de război sunt condamnați la moarte și executați. Ce pățesc polițiștii din ținutul fărădelegii Havîrna? Le intră în cont, lunar, niște bani, sunt promovați, premiați etc. De ce? Deoarece norocul este de partea lor: încă n-a rămas nimeni mutililat în urma folosirii petardelor pe aici de la 1 Decembrie încoace. Doar timpanele noastre sunt afectate, dar ce să facem dacă am avut ghinionul să existăm în Republica USLamistă România. Teoretic, s-ar putea apela 112, in cazul petardelor, asa cum recomanda un ziarist, acum cateva zile.

Havîrna, ținutul fărădelegii?

Pentru cei care nu știu, DEX-ul ne spune că “fărădelege” înseamnă, printre altele, “faptă care contrazice legile juridice sau morale”. În drum spre casă, joi, 12 decembrie 2013, atunci când am intrat de pe drumul județean pe drumul comunal (drumul principal, pe care trec zilnic zeci, poate chiar sute de mașini în anumite zile), aveam în față mașina poliției locale, ce mai face o “vizită de lucru” (foarte rar, totuși) prin satele comunei. Polițiștii de aici, prin profesionalism și dăruire (hă, hă, hă) se impun doar prin simpla prezență (glumă). Dar să revenim la acea zi de joi. La un moment dat, întâlnim un copilaș de maxim 13 ani, ce venea de la școală pe bicicletă, repet pe un drum extrem de circulat. Cum de avea maxim 12 ani? Păi, simplu: Școala Gimnazială Tătărășeni (Havîrna) are doar clasele V-VII (cum de se numește “Gimnazială”, dacă ciclul gimnazial este incomplet?), adică acel copil este maxim în clasa a VII-a. Cum clasa a VII-a este la început, 7 (vârsta la care a intrat în școală, care poate fi și 6, dar hai să zicem că-i 7) + 6 (clase absolvite) = 13. Bine, asta în cazul fericit pentru el, dar cred că era într-o clasă mai mică. Bun, și care-i problema? Problema este că accesul pe drumul public al bicicliștilor este permis de la 14 ani în sus. Ce credeți că fac polițiștii? Evident, se fac că nu-l văd. Mai mult, acel copilaș a început să le facă semn cu mână, o dovadă clară că nu-i niciun bai dacă încalci legea în prezența polițiștilor. Poate chiar îți țin de “șase”. Așa-i când te tragi de șireturi cu infractorii: nimănui nu-i mai este teamă de tine. Este adevărat că sunt și bla-bla-urile de genul “polițistul trebuie să acționeze în folosul comunității”. Este Havîrna o comunitate contravențională sau chiar infracțională astfel încât polițiștii de aici să acționeze astfel? Dacă răspunsul este afirmativ, trăiesc într-o localitate cu un puternic caracter contravenționalo-infracțional. Știți ce mi-a spus un copil de pe aici acem doi ani? “Domnu’ polițist ne-a spus că avem voie cu bicicletele pe drum”. Ieși afară, javră ordinară! Întrebare: cine sunt javrele în cazul de față?

Rezultate recensământ 2011 – suntem creștini în sondaje, how beautiful (I)

Doar în sondaje. Realitatea este un pic alta. Teoria ca teoria, dar practica omoară creștinismului românașului. Comuna Havîrna, judet Botoșani: 4569 număr locuitori (populație stabilă). Dintre aceștia 4012 sunt ortodocși (aproximativ 88%), adică peste procentul național al ortodocșilor care au făcut din România o țară extrem de civilizată, fără infracționalitate, de vin toți să se minuneze ce creștini autentici sunt românii (hă, hă, hă). Alte religii sunt nesemnificative pe aici, dar haideți să vedem, așa, de curiozitate, cum stăm: 5 sunt romano-catolici (li s-au furat portofelele prin Moldova ortodoxă și nu au mai reușit să ajungă în Ardeal), 4 sunt de religie penticostală (nu prea știu cu ce se mănâncă), 217 sunt baptiști (aproximativ 5%), 70 adventiști de ziua a șaptea (aproximativ 1,5%), 96 martorii lui Iehova (aproximativ 2%), 41 creștini după Evanghelie (aproximativ 0,8%), 3 sunt fără religie (atât de mulți?), iar 121 (aproximativ 2,5%) erau la crâșmă și n-au vrut să fie deranjați, adică nu au fost recenzați. Creștinismul este religia iubirii aproapelui. Păcat că cei din Havîrna (sau Havârna) n-au aflat asta, deși se declară creștini cu orice ocazie. Ce preferați: un german ateu care își va face bine treaba și sigur nu va înșela pe nimeni sau un ortodox dispus la orice ilegalitate? Și mafioții italieni erau ‘creștini’, mai ales atunci când se omorau între ei. Nu ați văzut prin filme de ce predici lacrimogene aveau parte la înmormântări.

USL, campanie electorală ilegală în școlile din România

Deși este interzisă campania electorală în școli, tovarășii USLamiști nu au nici o jenă în a se sterge la fund cu prevederile legilor din România. Priviți cum, în comuna Roma, jud. Botoșani, USLamiștii oferă micuților cadouri cu însemne electorale în curtea școlii, fără ca ‘vertebratele’ ce fac educație în spiritul respectării legilor, în acea școală, să reacționeze. Mafia USLamistă a încălecat total România. Cei care mai cred în viitorul european al acestei țări unde sunt? Lașilor, trezirea! Nu vindeți această țară pe câțiva lei! Doar sunteți creștini (hă, hă, hă) și știți unde ajung trădătorii ideilor mărețe (vedeți sfârșitul lui Iuda). Nu vindeți ideea nobilă de educație apolitică. Educați generațiile acestei țări pentru viitor, nu în spiritul trecutului de rahat în care ați trăit voi.

Elita USLamistă a județului Botoșani (II)

Continuăm serialul cu o fostă glorie USLamistă, actualmente la bulău, condamnată fiind la trei ani de închisoare cu executare, pentru spălare de bani și fals în declarații. Echivalentul lui Marean Vanghelie pe linie de intelect și culoare a pielii, Constantin Conțac a fost președintele Consiliului Județean Botoșani în perioada în care Bombonel inventa sistemul ticăloșit și ne punea să-i numarăm ouăle. L-am văzut o singură dată pe țiganul de Conțac, atunci când, într-un dispreț total față de legile României, a venit în Școala ‚Leon Dănăilă’ Darabani, județul Botoșani, pentru a prezenta oferta electorală a PSD, deși propaganda electorală era interzisă și atunci în școlile din România. Se întâmpla în toamna anului 2004, atunci când PSD-iștii voiau să mai încalece odată România și s-o violeze din toate pozițiile. Așa stăm cu ‚valorile’ PSD-ului, componenta de bază a USLamismului cu față bovină. Haideți să-l ‚admirăm’ împreună pe vorbitorul de limbă română Conțac pronunțând cuvântul banal ‚mineriadă’.

Elita USLamistă a județului Botoșani (I)

Începem cu ‘capo di tutti capi’, adică președintele Consiliului Județean Botoșani, tovarășul liberal-socialist Florin Țurcanu. Absolvent de Liceu Agroindustrial (nu mai râdeți acolo în spate) și , wau!, absolvent de universitate particulară, acolo unde orice prostovan obține o diplomă contracost (acum puteți râde). Inițiator de proicte ce au făcut din județul Botoșani o zonă dezvoltată economic, un model pentru restul României. Un om citit și educat, ce poate duce auditoriul pe culmile orgasmului intelectual, așa după cum se poate vedea și auzi în filmulețul de mai jos. Stima noastră și mândria/ USL-amismul, România!

Ștersul la fund cu legile țării

În cătunele patriei, acolo unde întunericul din mintea unora este de nepătruns, legile României nu fac nici cât o ceapă degerată. Este și cazul prevederii din Codul Rutier, art. 70, alin. 2: Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul acesteia trebuie sa aiba vârsta de cel putin 14 ani. Iar prin drum public se înțelege orice cale de comunicatie terestra, cu exceptia cailor ferate, special amenajata pentru traficul pietonal sau rutier, deschisa circulatiei publice. Acum doar nu vă imaginați că se complică cineva să respecte aceste prevederi, în cătunele patriei. În ce-i privește pe polițiști, se aplică sintagma „Cum se numesc cei care strigă ‚Ieși afară, javră ordinară!”? Infractori în uniformă.” Rezultatul circulației minorilor de 12 ani pe drumurile publice, cu bicicleta, înseamnă accidente de circulaţie.

Ștefănucă Alin sau cum să pierzi niște bani din cauza unui cretin

Decembrie 2012: se încheie cursul “Perfecționarea profesorilor de matematică în societatea cunoașterii”, la care am fost înscris și pe care l-am absolvit. Finanțat din bani europeni, cursul respectiv a fost destinat perfecționării profesorilor de matematică. A avut loc în orașul Darabani, acolo unde am avut ghinionul să mă-ncred în cuvântul unui profesor de informatică: Ștefănucă Alin. Cum la finalul cursului trebuiau depuse niște documente în vederea decontării cheltuielilor cu deplasarea la curs (ordine de deplasare, bonuri fiscale etc.), iar pe moment nu am avut toate documentele, numitul Ștefănucă Alin mi-a primis că le trimite formatorului cursului, profesor Georgel Costel Șlincu, dacă i le trimit ulterior. După zăpada căzută în decembrie 2012, ce a blocat drumurile pe aici, reușesc să i le trimit în jurul datei de 20 decembrie 2012, prin profesorul Săcrieriu Adrian Petrică. Ei bine, precum ultima curvă din cartierul Ferentari, acest Alin Ștefănucă rătăcește documentele trimise de mine, din rea-voință sau delăsare, făcându-mă să pierd aproximativ 400 de lei. Ce se poate înțelege din asta? Simplu: în Moldova roșie există, pe lângă brand-urile cunoscute, și brand-ul ‘Alin cel cretin’ (n-am găsit altă rimă). Păi, dacă acest Ștefănucă făcea această fază unui mafiot dintr-un cartel oarecare era de mult oale și ulcele. Așa însă continuă să fie ceea ce este: un individ fără cea mai elementară bună-educație legată de respectarea cuvântului dat. Este greu să fii un ‘domn’ în orașul Darabani, mult mai ușor poți fi o curvă fără cuvânt.

Educație pe ritm de manele

Nu știu alții cum sunt, dar subsemnatul se gândește cu nostalgie la perioada în care USLamiștii erau în opoziție și urlau pe toate canalele TV că directorii de școli sunt numiți pe criterii politice. La aproape un an de la venirea USLamiștilor la cașcaval, situația a rămas aceeași. Adică poți să fii ultima nulitate în domeniul educației, ultimul cioban prin limbaj și atitudine, pot fi în școală persoane cu pregătire mult mai bună ca tine, dacă ești USLamist, director vei fi. Restul nu contează în țara plagiatorului Ponta. Să presupunem că ești în școala M., jud. Botoșani, acolo unde un microbuz școlar asigură transportul elevilor din ciclul gimnazial la școală. Ce credeți că se ascultă în acel microbuz vreo câțiva ani, până la începutul lui 2013? Manele. De ce? Păi, șoferul este un manelist, iar pe directorii M.C., B.R., T.G. perindați pe la conducerea școlii nu i-a interesat problema, adică i-a durut în cot de nivelul țigănesc la care se asigura respectivul transport al elevilor. Cine a descoperit grozăvia? Un consilier local, R.M.E.. Cu alte cuvinte, atmosfera din microbuz era perfect complementară cu ceea ce pot vedea elevii la Antena Securistică 1 + 2, acolo unde țiganii, implicit maneliștii, sunt tot timpul prezentați ca modele de succes în Rromânia. Eminescu, Pitagora, Ștefan cel Mare sau Arhimede nici nu mai contează în școala M., acolo unde alde Salam, Guță și tot neamul lor țigănesc fac legea. Iată și niște ‘versuri’ extrem de educative dintr-o manea: „Urca-te pe mine/ Freaca-te mai bine/ Da motoare verticale/ De-alea supranaturale/ Saruta-ma-n buric/ Si mai jos cate-un pic, cate-un pic, cate-un pic!/ Sex Fantastik/ Mister Boombastik!/ A DARLA DARLA DARLA como Fantastik/ Sex frontal/ Sex orizontal…”

Cum este lins fundul ateului Ceașcă de protestanții de pe aici

Voltaire spunea, mai în glumă, mai în serios, că Martin Luther, primul reformator protestant, a început mișcarea, ce avea să ducă la apariția cultelor protestante, datorita faptului că i s-au aprins câlcâiele după călugărița Katharina von Bora, iar ca preot catolic nu te puteai căsători. Protestanții de pe aici primeau regulat ajutoare, pe timpul dictaturii comuniste, de la frații din SUA, ajutoare ce, teoretic, erau destinate supraviețuirii în lagărul comunist ateu. Ceilalți muritori ortodocși primeau, de la Ceașcă, frigul, întunericul etc. Timpul a trecut, iar în lumea liberă de azi, protestanții ajutați masiv de capitaliștii americani plâng după ateul Ceașcă și îi înjură la greu pe americanii ce le-au oferit un zahar, o haină, o conservă. Acesta-i creștinul protestant de pe aici: primitivul în sufletul căruia sălăsluiește icoana ateului cizmar, Dumnezeu fiind o noțiune abstractă cu care nu merită să-ți bați prea mult capul. Și asta deoarece protestanții de pe aici muncesc, nu gândesc. Așa după cum Martin Luther a gândit bine reforma, ajutat fiind de o parte anatomică deloc neglijabilă a corpului.

Adevărata față a ortodoxismului ateu

La sfârșitul lunii octombrie 2011, mi-am înmormântat mama. Fiind singurul copil, a trebuit să umblu. Și să fac rost de o sumă imensă de bani. Cheltuielile cu scoaterea de la morgă, sicriu, respectat tradiția etc. m-au dus undeva spre 50 de milioane, fără a mai pune la socoteală șpaga dată medicului. Așa se agonizează și se moare în România. Dar să revin la subiect: după ce am fost jupuit de toți cei care, în spirit “creștinesc”, se ocupă de înmormântări pe aici (Tătărășeni, Havîrna, Botoșani, România), am constat după trecerea acelui moment extrem de dureros pentru mine că mi s-au furat o groază de lucruri din casă, chiar dacă am rugat pe cineva să-i mai supravegheze pe cei care vin și pleacă. Tacâmuri, diverse obiecte mai mult sau mai puțin importante, inclusiv antena de la mașină (mă întreb și acum ce putea face hoțul cu acel obiect) mi s-au furat în cele trei zile cât a durat tragicul eveniment. Aceasta-i adevărata față a ortodoxismului ateu: ura, hoția, răutatea, invidia etc. Și din acest motiv România nu-i Germania.

Cum fac unii de pe aici treaba mare pe legea din România

Ce mai înseamnă România pentru viitorul analfabet asistat social din comuna Havîrna (Botoșani)? Păi, înseamnă doar locul unde te poți pișa lejer pe legile din România, pe care doar “fraierii” le respectă. De exemplu, legat de folosirea petardelor, “fraiera” de lege, adoptată de cei pe care tu, ultimul cretin din această țară, i-ai votat sau ai acceptat tacit alegerea altora neprezentându-te la vot, spune că constituie infracțiune producerea, experimentarea, prelucrarea, deținerea, transportul, folosirea sau orice altă operațiune cu materii explozive, efectuată fără drept. Adică, dacă nu ești un cercetător în domeniul materialelor explozive, ci ultimul gură-cască din Republica Iliesciană România, nu o freci cu petarde, terorizând trecătorii, deoarece este mai bine să încerci să înveți ceva, să te bucuri de prezența persoanelor dragi etc. Cam așa stau lucrurile și în satul Tătărășeni (Havîrna), care face parte, probabil, din Regiunea Autonomă Coasta de Fildeș, nicidecum din România. Pe aici petardele sunt folosite de pe la începutul lui decembrie, pe stradă, fără nici un fel de probleme. Ciudat mi se pare altceva: există și post de poliție și polițiști, plus gardieni care-I păzesc pe infractori să nu aibă probleme. Oare cât o fi șpaga? Sau e vorba doar de delăsare? O fi incompetența? Dezinteresul? Ieși afară, javră ordinară!

În anul 2012, am depus la Poliția Havîrna (Botoșani) câteva reclamații, legate de distrugeri și furturi. Până acum nu am primit nici un răspuns. Sunt conștient de faptul că la Poliție apelează doar ‘fraierii’ care mai cred în buna funcționare a autorităților. Cum cei de pe aici au altă metodă de a-și face dreptate, “metoda bâtei”, închei cu o întrebare retorică: faptul că ești hoț în România reprezintă un avantaj în sine sau datorită activității polițiștilor? Ieși afară, javră ordinară, să ne dai banii pe care-i muncim din greu prin birocrație, ineficiență, șpăgi, trafic de influență etc.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu