Amintiri din paradisul vieţii mele (II)

sâmbătă, decembrie 27, 2008 9:51
Posted in category Locale

Deşi mi-e foarte greu să scrie despre cea mai dragă fiinţă de pe acest pământ, pentru mine, voi încerca. Mama mea, Caruntu Elena, era o sfântă. Datorez foarte mult părinţilor ei, adică bunicilor din partea mamei. Bunicul meu din partea mamei, Condrea Costachi, pe care l-am cunoscut foarte puţin, a decedat atunci când aveam 9 ani, era un om deosebit. Ştia carte, puţini ştiau în vremea aceea, era un bun tâmplar şi nu numai, orice lucru din curte era făcut de mâna lui. A stat nu mai puţin de şapte ani departe de casă, în război şi ca prizonier la ‘fraţii’ ruşi. Niciodată nu i-a iubit pe ruşi, despre care afirma că sunt nişte ‘porci’. Bunicului meu îi datorez cunoaşterea alfabetului, acesta este primul om care m-a iniţiat în tainele cititului şi scrisului. Datorită lui pot citi astăzi o carte. Îi plăcea la fel de mult grădinăritul, având an de an tot ce-i trebuie în grădină. S-a îmbolnăvit atunci când comuniştii i-au luat pământul şi tot ce avea, comunişti pe care întotdeauna i-a urât, considerându-i ultimele gunoaie ale acestui pământ. Bunica mea din partea mamei, Condrea Aurelia (‘Aurica’), era de o credinţă pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni altcineva. Mi-aş dori să am măcar a mia parte din credinţa ei. Deşi nu ştia carte, pentru ea sărbătorile erau sfinte, trăia, cum spunea Mircea Eliade, în concordanţă cu timpul universal. Era de o bunătate şi o smerenie pe care nu cred că le voi mai întâlni. Nu răspundea cu rău la rău, replica ei fiind ‘Există un Dumnezeu care are grijă de fiecare’. Chiar şi acum, la 10 ani de la moartea ei, îmi dau lacrimile atunci când mă gândesc la ea.

Imagini cu casa de care se ocupa mama (mai ales partea cu florile)
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
Catelul nostru
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
Mai mult (mai putin)

tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena
tataraseni, caruntu elena

Citeste si:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

4 Responses to “Amintiri din paradisul vieţii mele (II)”

  1. Amintiri din paradisul vieţii mele (III) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 25th, 2016 at 20:51

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (II) […]

  2. Amintiri din paradisul vieţii mele (IV) | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 28th, 2016 at 21:11

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (II) […]

  3. Amintiri din paradisul vieţii mele (V) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 1st, 2016 at 13:37

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (II) […]

  4. Amintiri din paradisul vieţii mele (VI) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 1st, 2016 at 20:29

    […] Amintiri din paradisul vieţii mele (II) […]

Adauga un comentariu