A șaptea dimensiune

Cum esti umilit dupa ce ai terminat o facultate, mai dai niște examene și ești la cheremul asistaților sociali

Poate știți, poate nu, dar în România profundă, aia roșie și PSD-istă în procent majoritar, școala este doar locul unde ajungi pentru alocație, corn, lapte etc. În rest, nu contează de nicio culoare să știi sensul versurilor eminesciene sau teorema lui Pitagora. Asistatul social va considera că-ți face o mare favoare dacă-ți trimite copilul la școală, chiar dacă acest copil nu-și face temele, nu citește nimic și te consideră un intrus în viața lui dominată de 5 cuvinte în limba română, fiind aproape absolvent al ciclului gimnazial. Mai mult, dacă ai cumva proasta inspirație să-l apreciezi în mod corect te procopsești cu o mie de probleme.

Nu poți să-l lași corigent sau repetent, deoarece nu mai sunt clase și-ți sare conducerea școlii în cap. Plus că, dacă nu mai vine la școală, tu ești vinovat pentru analfabetismul lui cronic apreciat ca atare

Pentru a înțelege România profundă, trebuie să trăiești în ea. Aici nu există noțiunea de lectură, noțiunea de logică matematică, noțiunea de studiu al trecutului României. Nu, aici disprețul față de munca intelectuală este maxim. Trei sferturi dintre elevi și trei sferturi dintre cadrele didactice vor considera munca agricolă de o mie de ori mai importantă decât lectura sau rezolvatul problemelor la matematică. Asistatul social, îndemnat eventual de ciobanii ajunși în funcții importante la nivel de primării, consilieri sau primari, va considera că tu ești sclavul lui, și pentru că a avut inspiratia să procreeze, iar alții eventual nu. Cu alte cuvinte, nu trebuie să-i vorbești copilului de asistat social de democrație, crimele comunismului, libertate sau alte “prostii” de acest fel, deoarece o să-i cadă greu la stomac.

Copiii asistaților sociali preferă îndobitocirea religioasă, dar se șterg la fund cu istoria descoperirilor științifice

O altă față a (de)formării tinerei generații, pentru societatea informațională de mâine (hăăă, hăăă, hăăă), este disprețul profund al unora, inclusiv cadre didactice, fată de progresul tehnologic. Cel puțin în școala unde lucrez, în rarele momente de mărturisiri involuntare, aud extrem de des nostalgii după perioada în care totul se făcea manual, după România comunistă în care curgea laptele și mierea. Iar într-un asemenea context, (a)normal că se consideră “tâmpenii” tot ce apare nou în domeniul tehnologiei. Și mai aud dulcea limbă română stâlcită în ultimul hal, vorbim de cei de la catedră, de la verbul “a copia”, conjugat “copie”, în loc de “copiază”, și până la pleonasme și altele asemenea. Noroc de faptul că asistatul social nu poate aprecia ceea ce face copilul său la școală, în afara notelor mici, care sunt puse pe bune. Chiar credeti că pe aici interesează pe cineva dacă elevul copiază lecția din manual în timpul orei, profesorul fiind prea comod sau cu IQ-ul prea “mare” pentru a se “deranja” să o facă digerabilă elevilor?

Deși România este stat laic, biserica îndobitocește în continuare, fără probleme, tinerele generații

Într-o discuție recentă cu asa-zisul profesor de religie dintr-o școală de pe aici, am aflat că respectivul nu știa ce înseamnă “laic”. Iar când am spus prima dată în școală că religia nu este materie obligatorie (se întâmpla în perioada în care Curtea Constituțională a declarat Religia obiect ce necesită acordul părinților), am fost privit urât și înjurat la greu. Vă dați seama ce mentalitate retrogradă, de secol XVIII, au unii, din moment ce habar nu au de faptul că vremea Inchiziției a cam trecut.

Creștinul protestant este un om rău care se crede creștin (hăăă, hăăă, hăăăă)

Am un exemplu trăsnet de pe aici. Ca să dăm și coordonatele, este vorba de localitatea Mileanca, județul Botoșani. Familia se numește Vreme (prenumele individului îmi scapă), este adventist sau baptist sau … (dintr-o sectă asa-zis creștină), a procreat la greu, vreo 10 sau 11 copii (doar fraierii care muncesc au bani de alocatii, ajutoare și altele de acest gen), iar dintre aceștia majoritatea erau cu mari probleme la școală, unii adevărați elevi problemă. La toate acestea se adaugă educatia extrem de proastă primită de aceștia, în special de la mama, o femeie foarte rea, cu un obicei țigănesc practicat zi de zi: este vorba de împroșcatul cu noroi al unora din școală. Deoarece stimata țoapă și-a deschis “floricica” să-i apară ceva mai multi copii, restul lucrurilor nici nu mai contează, adică ce că ai studii superioare, ce că mai știi și alte lucruri, toate acestea nu reprezintă nimic pentru “casnica” ce-ți face favoarea să-ți trimită copiii la școală. Iar acești “educați”, după ce îți omori neuronii să-i înveți ceva, nici macar nu-ți dau “bună ziua”, ba mai mult, după ce aud cuvintele dulci ale mamei la adresa ta, îți zâmbesc batjocoritor, doar e România lor, a retardaților, a pocăiților care n-au învățat nimic din pildele lui Hristos sau șterg cu ele la cur.

Directorii sunt aleși pe criterii politice și au în spate găști mafiote formate din rude, cunoștințe, prieteni

Poți să fii ultima nulitate intelectuală, dacă ai relații ajungi director de școală. Nu interesează pe nimeni nivelul de pregătire sau competența ta profesională. Ajungi director dacă ai relații la nivel de Inspesctorat Școlar sau/și la nivel de Primărie. Așa-zisa autonomie locală este, până la urmă, o barbară reglare de conturi, în care se luptă niște găști între ele pentru supremație.

Mai sunt și alte realități de semnalat, dar mă opresc aici. Nu aș vrea s-o lungesc foarte mult. Voi reveni într-un alt material cu alte constatări legate de învățământul falimentar al mediului rural. Ar mai fi o întrebare de pus. Dacă o fabrică de cămăși produce rebuturi, fabrica dă faliment. Dacă o scoală produce analfabeți, din vina mediului nenorocit în care există, școala respectivă de ce nu dă faliment?

Citeste si articolele:

• Cum ajung analfabetii sa aiba diplome in Romania
• Cum ești umilit pentru un salariu de mizerie
• Al patrulea de la coadă
• Realităţile sistemului educaţional din România
• Cum au distrus mafiotii PSD-isti educatia din Romania
• Școlile fantomă din România
• Paradoxurile educației din România