De ce Brașovul nostru este mai tare decât Viena lor

luni, noiembrie 4, 2013 21:11
Posted in category Diverse

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniNu știu dacă ați realizat, dar există un sentiment de tristețe printre români, legat de cum este țara noastră. De multe ori, atunci când vine vorba despre România, totul ni se pare urât și fără perspective. Mai ales cei cu creierul spălat de dictatura comunistă, văd în societatea de azi una a distrugerii și lipsei de speranțe, o societate în care nu se creează nimic. Discutam acum câteva zile cu un politruc USLamist, și profesor, care vehicula o teorie de genul “toți sunt hoți”. I-am spus tovarășului USLamist că nu toată lumea fură și nu toată lumea a plagiat, chiar sunt și oameni cinstiți în această țară. Lăsând la o parte mocirla din nordul USLamizat al Moldovei, trebuie să recunoaștem că România are și părțile sale bune. Haideți să le vedem. Pentru exemplificare, vom compara Brașovul cu Viena. Cum? Nu avem nicio șansă? Așa credeți, acolo în spate? Păi, să vedem, doar balonul e rotund.

Sunt fetele noastre din Brașov mai frumoase decât cele din Viena? Desigur, avem cele mai frumoase fete din Europa (și nu numai), iar cele din Austria sunt …
Este Brașovul nostru mai sportiv decât Viena lor? Este.
A avut loc recent la Brașov un eveniment olimpic pentru tineri (FOTE 2013)? A avut loc.
A nominalizat Organizația Mondială a Sănătății un spital din Brașov, în 2013, la titlul de cel mai curat din Europa? A nominalizat. Motivul? Spitalul nostru de cardiologie CLINICCO este mult mai bun decât spitalele lor.

Așadar, există în România un spital mai bun decât spitalele din Viena. Mulți români care trebuie să se opereze de inimă merg la Viena fără să știe că la noi, în România, Clinicco este o opțiune mult mai bună. De ce merită să alegem Clinicco?
Este mult mai aproape decât Viena.
Este mai ieftin decât la Viena.
Vorbești în limba ta cu tot personalul medical.
Nu trebuie să dai “atenții” la nimeni în spital. Fără costuri suplimentare.
Calitatea actului medical este la fel de ridicată ca în Viena.
Doctorii noștri sunt mai buni decât ai lor.

In plus, dacă alegi Clinicco dai o șansă doctorilor buni din România să nu plece din țară. Clinicco are peste 20 de doctori angajați “full time”, care sunt și cei mai buni în domeniile respective. Așa că, de ce să nu alegi Brașovul? Pentru că, la unele lucruri, chiar suntem mai buni decât ei. Dacă ai probleme cu inima, vino la Clinicco Brașov.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.
Tags: ,

Adauga un comentariu