A șaptea dimensiune

În toamna lui 2009, Prostănacul ieşea de la guvernare sperând să devină preşedintele României. N-a ieşit combinația, catastrofală pentru români, aşa încât pesedeii nu mai aveau acces la caşcavalul puterii. Ce au pierdut aceştia odată cu ieşirea de la guvernare şi modul în care se aduc voturi în teritoriu, pentru un partid sau altul, putem înțelege dintr-un articol publicat de „Academia Cațavencu” în 2009. Din acest material, prezentat mai jos, se poate înțelege şi de ce un partid nou înființat are şanse minime să atingă pragul electoral, din moment ce, la alegeri, sunt puse la bătaie fonduri considerabile, de ordinul milioanelor de euro. Dacă, de exemplu, în Polonia dreapta domină scena politică, iar batălia electorală se dă între două partide de dreapta, cu clare valori morale, în România lupta politică a rămas la nivelul anului 1990, atunci când reformatorii luptau cu (neo)comuniştii deghizați în socialişti. Iar aceştia din urmă vor doar să fure această țară, aşa cum au făcut-o 15 ani, iar dacă nu pot fura strigă doar ‘Hoții!’. Pe lânga ce distrugeri a produs României gaşca lui IliciKGB, şmenurile de azi sunt mizilic. Dar haideți să vedem de ce strigă pesedeii aşa de tare despre ‘dictatura din România’.

PD-L a lăsat PSD fără 70% din logistica de stat pentru campania electorală

Numai în provincie, un partid ca PSD cheltuiește șase milioane de euro într-o campanie la prezidențiale. Peste două treimi din această sumă ajung în conturile partidului de la stat, direct sau indirect, prin șefii de instituții județene. Doar că, din moment ce PD-L a scos PSD de la guvernare, accesul la acești bani a fost blocat.

Cum se împart instituțiile în funcție de beneficiile electorale

Din punct de vedere strict electoral, instituțiile de stat județene se împart în trei categorii: cele care aduc voturi, cele care aduc fonduri și cele care nu prea contează. În cadrul celor care aduc voturi am putea enumera Spitalul Județean, Serviciul de Ambulanță, Casa Județeană de Pensii, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Oficiul Județean de Poștă sau Inspecția Socială. Apoi sînt instituțiile aducătoare de bani, care se împart în două categorii: cele cu rol de control asupra agenților economici și cele care împart bani. Printre cele cu rol de control sînt Oficiul pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul Teritorial în Construcții, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Generală a Finanțelor Publice, Garda Financiară, Agenția pentru Protecția Mediului ori Garda de Mediu. Iar procesul prin care acestea pot atrage fonduri către partid este destul de simplu și funcționează pe principiul „Eu te scap de amendă, iar tu, agentul economic, te scapi cu niște donații la partid“. O altă categorie de instituții făcătoare de bani sînt cele care împart fonduri, aici funcționînd principiul „Cine-mparte, la partid se-ntoarce-o parte“. Adică primitorul de fonduri se va simți obligat moral și va dona la partid. Iar aici se încadrează instituții precum Agenția de Dezvoltare Regională, Drumurile Naționale, Direcția Agricolă ori Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Întrebare: cît costă o campanie electorală pe județ?

Într-un județ mediu, cu o populație de aproximativ jumătate de milion, un partid serios cheltuiește o căruță de bani. În primul rînd, are nevoie de afișe. Multe, cam 100.000. Care costă cel puțin 5.000 de euro. La care se mai adaugă și bannerele, al căror cost mai încarcă factura cu vreo 5.000 de euroi. Pe lîngă afișe și bannere, orice partid are în arsenal alte zeci, sute și mii de articole promoționale. Cum ar fi calendare, pliante, cești, pixuri, brichete, tricouri, baloane și alte obiecte numai bune de împărțit pe stradă sau la diverse evenimente.

Pe astfel de articole, un partid serios aruncă cel puțin vreo 30.000 de euroi. Odată achiziționate astea, urmează un complex calcul ce ține de logistică. Adică un partid are nevoie, pe raza unui județ, de cel puțin 50 de mașini. Și nu vorbim aici de autobuzele electorale, ci doar de mașinile necesare în campanie (cele cu care sînt transportate materialele de campanie, cei care le împart, participanții la secțiile de votare și tot ce mai e de deplasat într-o campanie). Evident, mașinile trebuie dotate cu șofer și alimentate cu benzină. În plus, mai e nevoie de un mic batalion de oameni care coordonează și verifică activitatea și mișcarea armatei de campanioți. Or, dacă ar fi să plătească toate astea, mașini, benzină, șoferi și oameni să coordoneze (să zicem secretare), un partid ar scoate din buzunar vreo 60.000 de euroi în timpul unei luni de campanie. Lejer (închirierea unei mașini, lunar, costă 500 de euro; tot atît ar costa și benzina; iar salariul unui șofer ar fi măcar 250 de euro).

Răspuns: aproximativ 150.000 de euro

Apoi, întreaga armată de campanioți costă și ea, chiar dacă e formată, în mare parte, din activiști și membri de pe la organizațiile de tineret. Că doar și ei trebuie să primească ceva pentru lipit afișe, plus cîteva petreceri la care să se distreze după atîta alergătură. La un calcul sumar, cei 200 de alergători din campanie mai costă și ei vreo 10.000 de euroi. Apoi, cu logistica în mînă și armata de campanioți gata de luptă, partidul va mai arunca cel puțin vreo 20.000 de euroi pe diverse evenimente, fie că sînt zilele unei localități, o serbare cîmpenească sau, de multe ori, sfințiri de biserici ori slujbe unde se fac donații generoase.

În final, un partid nu poate face campanie fără ajutorul mass-media. Astfel că, pentru articole favorabile și publicitate în presa scrisă ori apariții pe la posturile de radio și TV locale, se mai duc vreo 30.000 de euroi. Așa se face că, una peste alta, într-un județ mediu, un partid ce se vrea mai mult decît mediocru aruncă un mizilic de 150.000 de euroi.

Armata PSD numără 12.000 de soldați, din care o mie de șefi

Potrivit unor surse din interiorul PSD, după alegerile de anul trecut, din noiembrie, partidul și-a plantat în întregul aparat de stat o armată de 11.500 de furnicuțe muncitoare și degrabă aducătoare de profit. Cei mai mulți dintre cei aproape 12.000 de oameni sînt membri PSD, restul fiind susținuți de partid pentru a ocupa funcții. Din totalul acestei armate, conducătorii de oaste, adică șefi plini sau directori generali, sînt aproximativ 950. Astfel, în medie, în fiecare județ, PSD conduce, prin oamenii săi, 23 dintre instituțiile deconcentrate. Sau, altfel spus, unul din doișpe pesedei din sistem este șef. De exemplu, în județul Constanța, la baronul Mazăre acasă, PSD conduce 23 de instituții locale. Printre acestea se află Direcția Generală a Finanțelor Publice, Autoritatea de Sănătate Publică, Autoritatea Rutieră și Casa Județeană de Pensii. Toate numai una și una. E drept, nimeni nu se aștepta să iasă Mazăre prost de la negocierile pentru putere și influență. Urcăm ceva mai sus, în județul ăla plin de fete mișto. Corect, despre Iași e vorba. Aici, PSD a numit 26 de directori generali la instituții precum Direcția Regională de Poștă, Registrul Auto Român, Oficiul de Cadastru, Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și Garda de Mediu. Mai răbdați un pic, că mai avem un singur județ de dat exemplu. Este vorba despre Maramureș, acolo unde partidul lui Geoană & Co. are 26 de șefi. Aici, PSD controlează Garda Financiară, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă, Oficiul pentru Protecția Consumatorului și Secția de Drumuri Naționale (filială a Regionalei de Drumuri și Poduri).

Întrebare: unde se duce logistica statului în campanie?

Un partid aflat la guvernare deține o întreagă țesătură producătoare de beneficii la nivel local. Spre exemplu, într-un județ de mărime medie, din inima țării, cele două partide aflate pînă nu de mult de aceeași parte a sacului cu bani publici și-au împărit frățește posturile. Din cele 59 de instituții publice, PSD luase 26, PD-L 27, două aveau independenți în frunte iar alte patru rămăseseră cu șefi de pe vremea PNL. Într-un calcul simplu, ieșirea de la guvernare a PSD înseamnă, într-o primă fază și la un calcul scurt, 26 de cotizații de partid dispărute. Adică cei 10% din salariu pe care îi donează partidului fiecare director ajuns pe post prin partid.

Deci vreo 3.000 de euroi lunar, dacă ne gîndim că fiecare director de instituție are un venit ce sare de mia de euroi lunar. Apoi, se mai pierd și cotizațiile oamenilor din jurul directorilor, care pleacă odată cu aceștia. Adică încă vreo 3.000 lunar. Pierderea majoră, însă, suferită din cauza ieșirii de la guvernare constă în logistică. Așadar, în cele 26 de secretare și cei 26 de șoferi, plus mașini cu rezervorul mereu plin. Ba chiar vreo 35, dacă e să ne gîndim că unele instituții beneficiază de mai multe mașini de serviciu aflate la îndemîna șefului.

Răspuns: în 70% din cheltuielile de partid

În plus, prin poziționarea în afara Guvernului, se mai pierde și o importantă parte de materiale publicitare, respectiv pliante sau scrisori personalizate. Ce pot fi executate în cadrul și cu resursele instituțiilor publice, precum și accesul la aparatura (telefoane, fax, Internet, copiatoare) acestor instituții. Iar toate astea, la un calcul sumar (dacă ar fi ca un partid să le închirieze pentru o lună de campanie), ar ajunge ușor la 60.000 de euroi. Iar dacă la astea mai adăugăm și sponsorizările pe care le poate atrage un director – în cazul în care conduce Garda de Mediu, Finanțele Publice (care controlează agenții economici) sau Direcția de Sănătate Publică (ce autorizează farmaciile care pot vinde medicamente compensate și deci beneficiază de un profit mai mare) ori Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (ce împarte fonduri europene) – pentru a numi doar cîteva –, gaura în bugetul de campanie al unui partid care nu se află la guvernare se ridică la peste suta de mii de euro. Deci la aproape 70% din bugetul unei campanii pe un județ.

Mic tratat de manipulat electoral instituțiile publice

Cum funcționează toate instituțiile astea de mai sus în interesul partidului? Păi, să le luăm pe rînd. Autoritatea Rutieră, de exemplu, emite autorizații de transport. Sau retrage, după caz, în situația în care te prinde la un filtru al Poliției că faci turism electoral. Deci prinde foarte bine la casa partidului să controleze așa ceva. Trecem mai departe: OPC, Direcția Generală de Finanțe Publice și Garda Financiară sînt atuuri foarte importante atunci cînd vrei să atragi sponsori de campanie. Sau să-i convingi că au de ce să-și dorească să dea bani pentru cauze nobile, de partid. Conducerea Direcției Regionale de Poștă înseamnă enorm într-o campanie electorală. Păi, gîndiți-vă numai cîți poștași veseli și zîmbitori ar putea să fie drăguți și să ducă pensiile spunînd că partidul X sau Y le-a dat bani pensionarilor amărîți și luna asta. Ca să nu mai vorbim de parcul auto al Poștei, care pică la fix dacă ai de transportat niște afișe de campanie sau pachetele cu zahăr și ulei care se distribuie în mod obișnuit în lunile cu alegeri. Mai punem la socoteală și instituțiile care distribuie banii europeni și avem un tablou complet al necesarului de instituții județene în zestrea de partid. Acum, imaginați-vă că PSD va pierde conducerea acestora din cauza ieșirii de la guvernare. Iar asta se va întîmpla cu siguranță, chiar dacă unii dintre pesedei refuză să plece, căci nici măcar nu e nevoie să demisioneze. Acum înțelegeți de ce erau așa de triști oamenii ăia cînd și-a lansat Geoană candidatura la prezidențiale pentru a ’enșpea oară?

Citeste si articolele:

• România, țara cu fondurile agricole UE blocate
• Pesediştii, bogaţii care au nevoie de voturile săracilor (cu duhul)
• Cum au făcut pesediştii, din România, raiul infractorilor
• Cum a devalizat caracatiţa pesedistă băncile din România
• Pentru pesedişti, România este doar ţara unde ei pot fura fără probleme