Magistraţii din România aveau spor de 50% din salariu pentru „epuizare neuropsihică”

vineri, ianuarie 8, 2010 17:18
Posted in category Justitie

Justitie coruptaÎn România, există bugetari plătiţi regeşte, pentru servicii publice de cacao. Este vorba, onoraţi contribuabili, de magistraţi. Până în anul 2000, aceştia aveau spor de 50% din salariu pentru epuizare neuropsihică.

În anul de graţie 2000 (premier Mugur Isărescu, preşedinte Emil Constantinescu), acest spor de 50% este anulat printr-o ordonanţă de urgenţă.

După anul 2000, nostalgici după acest spor, magistraţii au deschis acţiuni în instanţă, adică magistraţii depun acţiunile şi tot ei le judecă, mai ceva ca în ultima ţară bananieră din Africa.

În 2008, procesul revendicativ se termină, iar magistraţii îşi acordă singuri spor de 50% din salariu şi aceasta cu toate că, după anul 2000, salariile magistraţilor au crescut mereu pentru a acoperi pierderea acelui spor.

Adică reprezentanţii unei justiţii de rahat (conform imaginii interne şi externe a actului de justiţie din România) şi-au acordat spor la spor.

Dar ce salarii au judecătorii sau procurorii din cea mai nesigură ţară din UE, adică România? Păi, au între 1.300 şi 2.600 de euro, plus alte sporuri mai mici.

Şi aceasta în timp ce în învăţământ,de exemplu, salariul mediu nu ajunge nici măcar la 400 de euro. Pentru a plăti toate restanţele salariale ale magistraţilor, statul român are nevoie de aproximativ 200.000.000 de euro.

Cam mult pentru durerea în cot a majorităţii magistraţilor faţă de starea de legalitate din această ţară. Vorba sloganului: Corupi uşor, judeci cu spor, n-ai în ţară viitor!.

(Informaţiile sunt preluate din “Academia Caţavencu”, nr.38/2008.)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Magistraţii din România aveau spor de 50% din salariu pentru „epuizare neuropsihică””

  1. nipiage says:

    ianuarie 8th, 2010 at 19:27

    Domnule Dumitru Caruntu,
    Va mulţumesc pentru faptul că îmi demonstraţi că "Romania Mută" nu exista, oricât de mult şi-ar dori cei care conduc ţara.

Adauga un comentariu