De unde sa comanzi rapid cercei handmade din argint?

sâmbătă, decembrie 30, 2017 10:29
Posted in category Diverse

Casa, gradina, Caruntu Elena, TataraseniChiar dacă nu sunt miss fata de la ţară, sau poate tocmai de aceea, m-am hotărât să-mi comand nişte cercei handmade din argint, plictisită, în ultima vreme, de cerceii pe care i-am colecţionat în timp. Cum tot păţitu-i priceput, iniţial am ales varianta mai grea a acţiunii, adică am încercat să găsesc nişte cercei din argint prin alte locuri, unele dureros de reale, altele virtuale de-a binelea. Şi am ajuns rapid la concluzia că cea mai inspirată alegere o faci pe un site specializat, acolo unde ai tot timpul din lume să te gândeşti, să răzgândeşti, să vezi, să revezi, cu energia intactă, tot ce-ţi pofteşte inimioara. Nu de alta, dar cerceii înseamnă foarte mult pentru mine, îmi dau acea energie pozitivă, atât de necesară în ziua de astăzi.

Am citit undeva, dacă tot vă povestesc despre cercei, că aceştia au apărut în urmă cu mii de ani, fiind consemnaţi chiar şi în Biblie. În Persia cerceii era purtaţi de soldaţi, adică nu mergeai la luptă oricum: era musai să ai cerceii în ureche, altfel nu erai un brav soldat al imperiului persan. În Egiptul Antic, cerceii erau purtaţi numai de copii, fiind descoperiţi inclusiv în mormântul lui Tutankhamun, faraonul care era şi el un copil atunci când a urcat pe tron. In India, imediat după naşterea unui copil, acestuia i se făcea o gaură în ureche, în cadrul unui ceremonial religios numit Kharnavedha.

De unde sa comanzi rapid cercei handmade din argint?

În Europa, englezii au dat tonul, ca în multe alte domenii, şi în ceea ce priveşte cerceii. În jurul anului 1590, atunci când noi românii luptam cu turcii, iar occidentalii construiau catedrale, fiind ceva mai departe de lumea islamică în expansiune, purtatul cerceilor devenea o modă în Anglia acelor vremuri. Femeile aristocrate purtau cercei din aur şi pietre preţioase, iar marinarii englezi amatori de cercei se mulţumeau cu mai puţin aur şi mai puţine pietre preţioase, dar aceste lipsuri erau completate, din nevoia de echilibru, cu ceva mai mult rom.

De unde sa comanzi rapid cercei handmade din argint?

În Africa tribală de atunci, reprezentanţii triburilor aveau obligatoriu cercei, confecţionaţi din ce găseau prin curte, adică prin junglă. Cum membrii tribului erau destul de dezbrăcaţi, acoperiţi doar cu câteva frunze, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, cerceii îi distingeau pe şefii de trib de restul muritorilor. În America, incaşii aveau şi ei ceva cercei în dotare, până au ajuns să-i viziteze europenii, care au poftit la cerceii pieilor roşii, şi cum aceştia nu i-au dat de bunăvoie, europenii le-au luat cerceii odată cu anumite părţile ale corpului, de preferinţă capul.

De unde sa comanzi rapid cercei handmade din argint?

Japonezii, ceva mai originali de felul lor, au purtat cercei, atât bărbaţii cât şi femeile, până în secolul al XIX-lea, moment în care guvernul japonez şi-a zis că prea mulţi cercei în ţară este un lux costisitor, aşa încât a interzis purtatul cerceilor, japonezii rămânând să invadeze alte ţări din Asia, prin secolul 20, fără cercei, doar cu armamentul din dotare.

În a doua jumătate a secolului XX, cerceii devin o banalitate în Europa, fiind purtaţi atât de femei cât şi de bărbaţi. Vedetele momentului contribuie din plin la ascensiunea cerceilor în viaţa noastră, aceştia ajungând să fie extrem de diverşi şi, uneori, extrem de scumpi. Creatorii de modă acordă o atenţie deosebită cerceilor, aceste bijuterii fiind incluse în ţinute generale, în care trebuie să se asorteze cu alte părţi ale vestimentaţiei. Cu alte cuvinte, astăzi nu mai poţi pune oricum un cercel în ureche. Trebuie să fii foarte atent la ce mai ai pe tine pe lângă cerceii, dacă nu vrei să apari ridicol de prost îmbrăcat în anumite ocazii. Mai mult, la alegerea cerceilor se ţine cont şi de forma feţei, plus alte detalii pe care specialiştii în vestimentaţie le ştiu foarte bine, iar noi, muritorii de rând, le putem afla cu un minim efort de informare.

Nu uita:

cercei handmade din argint

înseamnă o alegere inspirată!

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu