Despre necuviinţele trupeşti ale lui Matei Ghica

joi, august 2, 2018 14:56
Posted in category Istorie

Epoca fanariotaÎn anul 1753, manevrele politiceşti din ţările române au stat sub semnul jocului de şah. Constantin Racoviţă, folosit pe post de rege în Moldova, a fost mutat o tură la Bucureşti şi transformat în pion fanariot, în locul lui Matei Ghica. Comportamentul de nebun al lui Ghica îl aşezase pe domn într-o poziţie de şah etern cu boierii locali şi atunci, pentru a evita o mazilire prin mat venită de la Ţarigrad, cele două părţi au hotărât rocada. Aşadar, prin gândirea strategică a capichehaielor de la Stambul – un fel de samsari ai domnilor fanarioţi – pe tronul Moldovei s-a pripăşit pacostea de Mateiaş, vlăstar indubitabil al ramurii Ghica, cea care a avut însemnate contribuţii la economia nord-dunăreană, majoritatea contemporane cu foametea, pârjolul şi lăcustele.

Dar, ca să rămânem în sfera şahului, trebuie spus că Matei Ghica era mare amator de pat. Fireşte, mutarea respectivă se făcea cu osebire după vreun ospăţ şi avea ca adversar una, două sau trei duduci selectate din popor. Cronicarul însuşi atestă această aplecare a domnului spre cele hedoniste, în marea lor majoritate chefuri-orgii cu oral prelungit – ne scuzaţi, orar am vrut să scriem.

De altminteri, orice altceva ar fi dorit cronicarul să relateze din domnia lui Mateiaş, pana ar fi oftat neputincioasă, din lipsă de subiect. Da, aţi citit bine: domnul Moldovei efectua numai acest gen de arte domneşti. Partenerii lui de lucru erau grupaţi într-o gaşcă de greci – epicurişti am putea să le zicem, deşi nu toţi era de aceeaşi părere cu strămoşul lor, Epicur. Spre exemplu, unii dintre aceşti entuziaşi ai plăcerilor lumeşti considerau că şi femeia merită atenţia lor filosofică, mai ales când această atenţie e acordată în grup, în contradicţie cu părerile contrare ale victimei.

Dar să nu dramatizăm: totuşi, excesele coitului erau temperate din când în când de maratoane bahice, când anturajul sugea licoarea viilor până ce grecii cădeau sub masă, iar boierii pământeni cădeau la pământ. Din nefericire, în acel secol întunecat, luminat rar de lumânări de seu şi de anemice feştile, spectrul distracţiilor era îngust. Din această cauză, camarila rareori încerca senzaţii noi, aşa că era nevoită să le tot repete pe cele vechi într-o monotonie care ar fi exasperat pe orice ins cu televizor şi ar fi surclasat orice articol penal referitor la recidivă.

Ce-ar mai fi de spus despre domnia lui Matei Ghica în Moldova? Fără să reluăm temele de mai sus, nimic. Aşa că, alături de poporul împilat şi neştiutor contemporan cu domnul, respirăm şi noi uşuraţi când, pe 19 februarie 1756, turcii i-au dat mutarea în plic şi l-au mazilit definitiv pe pervers. Şi bine i-au făcut că – cine ştie? – poate de la el s-o fi transmis la unii lideri de azi năravul ăsta politic al preacurviei. (“Academia Caţavencu”, nr. 501/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Despre necuviinţele trupeşti ale lui Matei Ghica”

  1. Textul în care nu s-a petrecut nimic | A șaptea dimensiune says:

    august 5th, 2018 at 13:06

    […] Despre necuviinţele trupeşti ale lui Matei Ghica […]

  2. Grigore al III-lea Ghica: un caz de mutilare | A șaptea dimensiune says:

    august 9th, 2018 at 12:48

    […] Despre necuviinţele trupeşti ale lui Matei Ghica […]

Adauga un comentariu