Despre pavaje

duminică, decembrie 30, 2018 10:53
Posted in category Diverse

Când vorbim despre pavaje, abordăm un subiect care are în spate câteva milenii de existenţă. Conform descoperirilor arheologice, pavajezele au început să fie folosite încă din anul 4000 î.Ch., atunci când oamenii au realizat, pentru prima dată în istorie, faptul că o suprafaţă pavată prezintă câteva avantaje demne de luat în seamă. Desigur, tehnologia acelor vremuri nu permitea apariţia unor pavaje precum sunt cele de astăzi, dar cu toate acestea, încă de pe atunci, s-a încercat o lucrare care va marca istoria umanităţii.

În mod sistematic, primii care au construit aceste căi pietruite, numite astăzi pavaje, au fost egiptenii, cei care au construit Marile Piramide şi aveau nevoie de căi de acces pentru a transporta materialele necesare.

În America, maiaşii şi aztecii au folosit pavelele pentru a-şi construi infrastructura, realitate vizibilă şi astăzi în anumite zone ale Mexicului.

Dar cei care au folosit pavajele pe scară industrială, construind drumuri în toată Europa şi Africa de Nord, au fost romanii. Imperiul Roman a fost cel mai mare realizator de drumuri din perioada antică, iar pentru construcţia acelor drumuri erau folosite pietrele, cu un grad de finisare aproximativ, adică ceea ce astăzi numim pavele.

Frumuseţea şi utilitatea pavajelor a fost redescoperită după al doilea război mondial, perioadă în care a fost reconstruită Europa, distrusă de război. Cum Germania a fost cea mai distrusă ţară în al doilea război mondial, aici s-au folosit o diversitate de pavaje, în forme şi culori dintre cele mai diverse. Doar că acum, spre deosebire de perioada antică, s-au folosit tot felul de maşini şi utilaje pentru producerea şi montarea pavelelor. Aşa s-a ajuns la ziua de astăzi, moment în care pavajele sunt omniprezente.

Cum arată pavajele astăzi? Pentru a ne face o idee, haideţi să vedem câteva exemple.

  • PavajePuteţi alege acest model de pavele, construite din ceramică fină, pentru terasele de pe acopriş sau balcon, de dimensiuni mari, dar moderne, asigurând un stil arhitectonic generos. Se montează relativ uşor, are o pondere redusă de rosturi la nivelul suprafeţei ceea ce creează un efect remarcabil în spaţiu. Sunt uşor de înlocuit, deşi nu va fi nevoie s-o faceţi, pavelele având o durabilitate foarte bună în timp.
  • PavajeDacă doriţi un alt model de pavele, puteţi să-l încercaţi pe cel din imaginea alăturată. Diversitatea de culori, rafinamentul combinaţiilor coloristice, eleganţa dispunerii în spaţiu fac din această alegere una inspirată. Se pot folosi aceste modele de pavaje pentru zonele pietonale, în pieţe sau pentru amenajarea aleilor unui parc. Dalele sunt rezistente în timp, se pot alege într-o gamă variată de culori şi, prin forma lor pătrată, pot fi asociate, într-un design unic şi fermecător, cu alte modele de pavele. Frumuseţea acestor combinaţii depinde doar de imaginaţia şi rafinamentul fiecăruia dintre noi.
  • Pavaje Pentru cei care doresc îmbinarea pavajului cu elemente ale mediului natural, modelul din imaginea alăturată este cel potrivit. Evident, iarba poate fi înlocuită cu pământ, în care să fie plantate flori sau alte elemente naturale. Mai mult, spaţiile goale pot fi personalizate, astfel încât se poate ajunge la armonizarea perfectă cu natura.

Aşadar, dacă doriţi amenajarea unei curţi, a unei grădini, a unui trotuar, a unui drum, a unui spaţiu comercial etc. într-un mod plăcut, interesant, util, cu un design deosebit, care să impresioneze şi, dincolo de impresia creată celorlalţi, să fie locul în care vă simţiţi bine, în care vă regăsiţi din punct de vedere estetic şi al mulţumirii de sine, alegeţi pavajele. Nimic nu egalează farmecul şi frumuseţea acestor construcţii, folosite de oameni din cele mai vechi timpuri până astăzi. Plus că sunt durabile şi uşor de întreţinut. Veţi face, în acest fel, o alegere excelentă, de care veţi fi mândri.

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.
Tags:

Adauga un comentariu