Doina Cornea şi-a văzut dosarul cu ochii
luni, noiembrie 4, 2019 9:52
Numele Doinei Cornea, pentru aceia dintre noi care au deschis ochii şi aparatele de televizor mai târziu, este unul dintre puţinele pe care le putem rosti în dreptul capitolului nostru subţire privind rezistenţa românească. Rezistenţa aia împotriva comunismului şi a dictaturii lui Ceauşescu, dacă vă spun aceste epoci ceva, din poveşti personale sau ale părinţilor, mă rog, vremuri când nu găseai Chanel la Alimentara.
Doina Cornea: Eu mi-am văzut dosarul la Procuratura Militară în 1990, unde a fost depus, alături de celelalte, de către Securitate. Am mers pe atunci la Procuratură pentru o altă problemă şi un înalt ofiţer a fost plin de bunăvoinţă şi mi-a arătat: “Asta-i lada dumneavoastră, aceea este lada fiului dumneavoastră.” În acele lăzi de lemn era dosarele mele şi ale fiului meu. A ridicat capacele. Printre documente, era un vraf de fotografii. “Luaţi-vă!”, a spus respectivul. “Vai de mine, cum să ne atingem de această arhivă?”, am zis eu. Atunci, mi-a dat la întâmplare nişte fotografii, vreo treizeci. Ispita a fost atât de mare, încât le-am primit. Pe urmă, a luat două registre cartonate pe care scria “Diana” şi “Dobrin”. Erau registre de urmărire pas cu pas. Cred că puteam să iau toată lada, dar nu am vrut. Ştiam foarte bine, când mi-am văzut dosarul la CNSAS, 32 de volume, că lipsesc fotografii şi documente.
Reporter: Cum arată lumea turnătorilor şi securiştilor?
Doina Cornea: Am găsit trei categorii. O dată, anchetatorii şi şefii Securităţii din Cluj, care organizau urmărirea, bătăile şi persecuţiile, în aparenţă neimplicându-se direct în ele. Şeful Securităţii şi Miliţiei, generalul Şerbănoiu, acum pensionar (era anul 2004 – n.m.), colonelul Ioniţă Nicolae, colonelul Gocan, ce se ocupa de Facultatea de Filologie, anchetatorul de după arestarea de la Braşov, maior Jurcuţ, procurorul militar ce a emis mandatele de arestare pentru Tit Liviu Domşa, căpitanul Herţa, avansat după evenimentele din decembrie şi devenit maior, căpitan care m-a bătut crunt în propria mea casă, azi decedat.
Dintre cei de la Bucureşti îl ţin minte pe Gheorghe Raţiu, care nu a permis să se trimită o telegramă nepoţilor mei, în care scriam doar “La mulţi ani”, colonelul Gheorghe Vasile, şeful pe ţară al departamentului de cercetări penale care mă înjura de mamă şi îmi repeta: “Vei putrezi în zeghe!”, colonelul Călian Liviu, presupun frate cu redactorul-şef al Adevărului de Cluj (era 2004 – n.m.), colonelul Pitulescu din Direcţia I. Bineînţeles, lista continuă cu nume de şefi de Securitate de la Bucureşti, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Făgăraş, nici nu vă puteţi închipui ce trupe au fost mobilizate în cazurile noastre: al meu şi al fiului.
Reporter: A doua categorie de turnători?
Doina Cornea: O altă categorie sunt informatorii, pe care eu nu-i ştiu, având nume fictive. Am putut, sigur, să deduc identitatea unora şi sunt indulgentă cu aceşti oameni. Unii îmi erau foarte apropiaţi şi de aceea nu vreau să se facă valuri. I-am iertat, dar ca cetăţean, la CNSAS, aşa cum mi s-a cerut, le-am dat tot: nume şi adresă, pentru a ajuta instituţia. Îi am şi acum în preajmă. Au trecut atâţia ani, unii sunt neputincioşi şi bătrâni şi îmi pare rău de ei. Printre ei sunt şi necăjiţi. Or fi fost şantajaţi. Ce poţi face? Ne vizităm în continuare.
Reporter: Ultima categorie?
Doina Cornea: Asta chiar n-o înţeleg. Sunt oameni care nu au fost nici informatori, nici ofiţeri de Securitate, dar care au fost traşi de limbă în legătură cu mine. Dom’le, este vorba de intelectualitatea clujeană. Oameni pe care eu îi cunoşteam, oameni care mie îmi spuneau un lucru şi declarau contrariul în absenţa mea. Ceea ce declarau acolo este o ruşine fiindcă nimeni nu i-a obligat.
Reporter: Foarte frumos din partea lor!
Doina Cornea: Nu vreau să mă răzbun, dar trebuie să ne cunoaştem. Daţi-vă seama că vorbesc acum despre oameni care înseamnă un înalt nivel intelectual. Dacă aceşti oameni, absolut gratuit, au fost în stare să mă denigreze, eu ce să mai cred? Valoarea acestor intelectuali, floarea intelectualităţii clujene, nu creşte prin acest gest, iar fiinţa lor interioară rămâne găunoasă. Citindu-mi dosarul, mi-am pierdut criteriile de judecată asupra societăţii româneşti. Vedeţi, suntem o societate foarte decăzută moral. (Reporter: Eugen Istodor)
Citeste si articolele:
