Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarescu)

vineri, octombrie 10, 2008 7:30
Posted in category Educatie, Literatura

Mircea CartarescuNu sîntem un neam fără mari valori. Intre ţările Orientului — fiindcă, dacă apartenenţa noastră la Europa mai suportă discuţii, orientali sîntem cu asupra de măsură — sîntem renumiţi însă prin totala nepăsare pe care le-o arătăm, atunci cînd nu le sîntem de-a dreptul ostili.

De două sute de ani oamenii minunaţi ai ştiinţei şi literelor româneşti au apărut nu spre mîndria, ci în pofida tuturor, sfîrşind-o „în cerc barbar şi fără sentiment”. Nimeni nu doreşte la noi ivirea unui nou mare poet, unui nou mare romancier, unui nou mare critic. Două mituri naţionale, ambele la fel de cornute străjuiesc, ca două animale heraldice, stema vrajbei noastre: capra vecinului şi diavolul care şomează lîngă cazanul românilor.

Nu ne lipseşte Adrian Leverkiihn, dar sîntem cu desăvîrşire lipsiţi de modesta şi devotata lumină a lui Serenus Zeitblom. Nu ştim să admirăm. Ne este străină apropierea decentă şi sfioasă de obiectul admiraţiei noastre, bucuria şi îngrijorarea pentru destinul lui, statornicia de nezdruncinat.

Nu ştim decît să clădim statui encomiastice şi vulgare, să sforăim despre „genii tutelare”, despre „divini critici”, care nu mai au nimic de-a face cu oamenii trişti şi chinuiţi, şi vizionari pierduţi în lumea lor de fantasme. Rigide instrumente de propagandă naţionalistă, iată singurul lucru pe care ştim să-l facem din oamenii noştri mari. De aceea, „Exerciţii de admiraţie” mi s-a părut întotdeauna cel mai frumos titlu de carte folosit vreodată de vreun român.

De vreo cincisprezece ani îmi exersez şi eu admiraţia faţă de Nicolae Manolescu. Admiraţia, şi nu veneraţia. O admiraţie fără vorbe, fără efuziuni, fără scrisori, fără articole, care ţine de partea scufundată a aisbergului. Dragostea este un cuvînt cu multe înţelesuri. Dintre ele, îl aleg pe acela al certitudinii liniştite, al tandreţei şi înţelegerii. Cred că îl înţeleg pe Nicolae Manolescu, fără să fac nici o distincţie între om şi autor, şi ceea ce înţeleg cel mai bine este că nu îl voi putea egala niciodată.

Ştiu că n-am să fiu niciodată prietenul său. Ivasiuc sau Dorin Tudoran au ştiut să se apropie de el. Eu îmi binecuvîntez crisparea şi stîngăcia care m-au împiedicat să-i devin prieten. Distanţa care există între noi este bună. Nu-mi trebuie mai mult decît bunăvoinţa lui, iar el nu are nevoie de vreo manifestare a admiraţiei şi recunoştinţei mele. El ştie că ele există.

Nu-i sînt recunoscător pentru nici unul din cuvintele scrise despre cărţile mele. Relaţia dintre scrisul meu şi scrisul lui este cu totul secundară şi se desfăşoară pe terenul unui joc cu reguli dure. El este critic, eu sînt scriitor. Cînd voi publica o carte fără valoare, el va spune acest lucru, ştiu asta şi el ştie că eu ştiu. Recunoştinţa mea, la fel de adîncă, la fel de limpede şi la fel de lipsită de nevoia verbalizării ca şi admiraţia, este pentru simplul fapt că îl cunosc. Că există un om ca el, că nu mă pot îndoi de el, că pot avea încredere totală în el.

Rareori am schimbat mai mult de cîteva vorbe. Ştiu însă că existăm unul pentru celălalt, chiar dacă la un mod neaparent, aşa cum continuă să fie legate printr-un fir de nerupt rudele, chiar cînd nu se văd cu anii. Nu am ales noi legătura asta, ea există, dincolo de inteligenţă sau de afect.

Nu ştiu dacă e nevoie să spun mai mult. Nici nu ştiu, de fapt, dacă trebuie să spun şi cît am spus. Să mai zic totuşi ceva: că, în ultimii ani, am început să aduc niţel cu Nicolae Manolescu. Practic, mai toate ideile mele în privinţa literaturii moderne sînt îndatorate studiilor din „Arca lui Noe” şi din „Despre poezie”. Opţiunile mele politi¬ce consună cu cele din „Ochiul magic”. Mă pomenesc cîteodată, în vreo discuţie, că îi imit felul de-a spune „absolut remarcabil”, sau „absolut extraordinar”, ca şi alte expresii specifice lui.

Nu i-am fost student, dar nu i-am spus niciodată altfel decît „domnule profesor”. Aşa se face că am ales ca titlu pentru aceste rînduri (care nu se vor repeta) un titlu de film care să spună pentru mine ceea ce eu mă sfiesc să spun.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

8 Responses to “Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarescu)”

  1. 13 sfaturi pentru viata | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 11th, 2015 at 19:32

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu) […]

  2. Cine moare ? | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 11th, 2015 at 19:36

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu) […]

  3. Lectie de viata | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 25th, 2015 at 18:31

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu) […]

  4. Alegoria broscutelor | A șaptea dimensiune says:

    mai 6th, 2015 at 18:46

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu) […]

  5. Daca nu stiati … | A șaptea dimensiune says:

    mai 6th, 2015 at 18:51

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu) […]

  6. Puterea magică a cifrelor | A șaptea dimensiune says:

    mai 9th, 2015 at 16:10

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu) […]

  7. Să nu uităm de matematică, regina științelor | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 7th, 2015 at 21:13

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarascu) […]

  8. Ungurriculum vitae | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 3rd, 2018 at 15:31

    […] Domnului profesor, cu dragoste (de Mircea Cartarescu) […]

Adauga un comentariu